Home » D:News » Viitorul analizelor medicale: hârtia ia locul eprubetelor

Viitorul analizelor medicale: hârtia ia locul eprubetelor

Viitorul analizelor medicale: hârtia ia locul eprubetelor
Publicat: 30.09.2011
Cercetătorii din Boston, SUA, au creat un dispozitiv de mărimea unui timbru, care identifică rapid şi precis problemele hepatice.

Noul test, creat de doctorul Whitesides, costă mai puţin de un cent şi, cu o singură picătură de sânge, poate arăta în 15 minute dacă pacientul are probleme hepatice sau nu. Mai mult, „citirea” rezultatului poate fi făcută chiar şi de persoane necalificate: dacă bulina de culoare mov de pe hârtia de test devine roz, atunci pacientul ar putea avea probleme hepatice şi trebuie să meargă la un consult.

Iniţial, testul a fost creat pentru pacienţii care suferă concomitent de SIDA şi tuberculoză, nevoiţi să îşi administreze zilnic un „cocktail” de cel puţin 7 medicamente. Ficatul poate fi afectat de unele dintre aceste medicamente, motiv pentru care pacienţii trebuie să fie testaţi periodic.

Însă testele convenţionale sunt scumpe şi mai dificil de realizat, fiind necesare eprubete pentru sânge. Testul de hârtie, în schimb, este foarte ieftin şi uşor de folosit.

El a fost creat de compania Diagnostics for All, al cărei fondator este Whitesides, în colaborare cu Universitatea Harvard.

Diagnostics for All mai creat alte două teste de acest tip pentru a veni în ajutorul fermierilor.

Unul dintre ele identifică alterarea laptelui, cauzată de bacterii. Multe ferme mici aparţin unor cooperative care colectează laptele. În acest caz, o singură vacă bolnavă ar putea duce la contaminarea unui întreg lot de lapte. Noul test îi va ajuta pe fermieri să identifice exact vacile bolnave şi să evite situaţii neplăcute.

Cel de-al treilea test este unul care, utilizând probe de urină prelevate de la vaci, arată dacă acestea sunt sau nu gestante, scutind atât animalul, cât şi fermierul de recursul la alte metode de verificare, considerate mai dificile sau periculoase.

Diagnostics for All este o organizaţie nonprofit care încearcă să creeze metode de diagnostic specializate, uşor de folosit şi ieftine pentru cei 60% dintre oamenii din ţările în curs de dezvoltare, care nu au acces la infrastructura medicală.

Sursa: kurzweilai.net

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase