Home » D:News » K-MAX, elicopterul fără pilot, va intra în curând în uz în Afganistan (VIDEO)

K-MAX, elicopterul fără pilot, va intra în curând în uz în Afganistan (VIDEO)

K-MAX, elicopterul fără pilot, va intra în curând în uz în Afganistan (VIDEO)
Publicat: 06.10.2011
Începând de luna viitoare, soldaţii SUA aflaţi în misiune în Afganistan vor fi ajutaţi de o nouă tehnologie sofisticată: un elicopter robotic ce nu necesită piloţi la bordul său. Acesta va fi folosit pentru a transporta echipamente în zonele fierbinţi ale câmpului de luptă.

Elicopterul K-MAX este rezultatul unei colaborări între companiile Lockheed Martin şi Kaman. Acesta va fi al doilea tip de elicopter-robot folosit în Afganistan, după Fire Scout, un elicopter de supraveghere inaugurat de US Navy.

K-MAX rezolvă o mare problemă a armatei SUA în Afganistan: terenul dificil face imposibilă folosirea avioanelor de tip cargo, astfel că aprovizionarea forţelor de luptă se face cu ajutorul elicopterelor, lucru ce pune în pericol viaţa a numeroşi soldaţi. Acest elicopter-robot poate transporta 2,7 tone de echipament la nivelul mării, capacitatea scăzând la 2 tone la altitudinea de 4.500 de metri. Pentru că K-MAX este controlat de la sol, un atac al insurgenţilor asupra sa nu ar pune viaţa niciunui soldat în pericol.

În clipul video de mai jos poate fi observată una dintre şedinţele de testare ale K-MAX, efectuată în Arizona, SUA. După ce pilotul părăseşte cockpitul elicopterului, acesta se ridică de la sol fără a avea pe nimeni la bord, transportând o încărcătură de sute de kilograme într-o altă zonă a bazei şi apoi aterizând fără nicio problemă.

Purtătorii de cuvânt ai US Navy au anunţat că 2 elicoptere K-MAX vor intra în uz în Afganistan până la finalul anului.

Sursa: Wired

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase