Home » D:News » Premieră medicală: triplu transplant de membre!

Premieră medicală: triplu transplant de membre!

Premieră medicală: triplu transplant de membre!
Publicat: 23.01.2012
Într-un spital din Turcia a fost realizată, pentru prima dată în lume, operaţia de ataşare a trei membre – două braţe şi un picior, provenite de la un donator – unui pacient în vârstă de 34 de ani.

Pacientul, Atilla Kavdir, şi-a pierdut trei dintre cele patru membre la vârsta de 11 ani, când, încercând să gonească nişte păsări, a lovit liniile electrice cu o vergea metalică şi a fost electrocutat.

Sâmbătă, 21 ianuarie 2012, două braţe şi un picior au fost prelevate de la un donator, fiind ulterior transplantate, în cursul unei intervenţii care a durat 12 ore. Ulterior, au apărut totuşi complicaţii care au făcut necesară îndepărtarea piciorului transplantat, la doar o zi după ataşarea acestuia.

De la acelaşi donator a fost prelevată faţa, care a fost transplantată unui alt pacient, un tânăr în vârstă de 19 ani, desfigurat în urma arsurilor căpătate într-un incendiu, când era foarte mic. Este primul transplant de faţă realizat în Turcia; operaţia a durat nouă ore.

Operaţiile au avut loc la Spitalul Universitar Akdeniz, din regiunea Antalya din sudul Turciei.

Sursa: cbc

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase