Prima pagină D:News

Magia Parcului Naţional Yosemite redată în imagini (VIDEO)

02.02.2012 | 5 Comentarii

Colin Delehanty şi Sheldon Neill, doi americani pasionaţi de fotografie şi călătorii, au decis să promoveze unicitatea Parcul Naţional Yosemite, unul dintre cele mai frumoase şi mai apreciate habitate naturale din America de Nord, prin intermediul unui video inedit.

Parcul se întinde pe o suprafaţă de 308 mii de hectare şi are un relief foarte variat şi o biodiversitate remarcabilă, găzduind nenumărate specii de plante şi animale. Deşi anual parcul este vizitat de peste 3,7 milioane de oameni, sistemul de managment are grijă ca aceştia să nu dăuneze ecosistemului.

Proiectul reprezintă o primă colaborare între cei doi fotografi, care au efectuat mai multe călătorii la Yosemite. Filmarea a fost făcută folosind tehnica time-lapse, care expune tranziţia dintre diferite momente ale zilei şi anotimpuri.

Creatorii speră ca montajul, care arată frumuseţea acestui loc, să ne facă să conştientizăm ce am putea pierde daca încălzirea globală continuă să evolueze în acest ritm fiindcă nu luăm măsurile necesare. În prezent, arborii mari din parc, care au un rol esenţial în ecosistem, au început să dispară, gheţarii se topesc în ritm alarmant, iar descărcările electrice provoacă din ce în ce mai multe incendii.

Sursa: treehugger

Comentează
Comentarii (6)
  1. sylla 5 februarie, 19:58

    AGROO_ZOO_SILVIC_INDUSTRIE SI COMERT____TEHNICI SI TEHNOLOGIII......SALVEAZA ROMANIKAAAAA.......SA MULTUMIM LUI ZAMOLXEX PT DARURI,HARURI SI HARISME....APA PAIE SI BATAIE.....PLOI,SOARE VREME BUNAAAA.....SI ATENTIE+++=====SA INGRIJIM PATRIEA,K,EA NE DA,DACA II DAM.....IAR LA POPOR SA II ASIGURAM DFO.....IAR POooooPUuuuuLAaaaTIEI=sa ii dam PAINE SI CIRC.....PRIMA NOCTES.....CURSUS HONORUM.....+++=ADEVARUL PUR SI REALITATEA CRUDA A ISTORIEI=GETO-DACII AU FOST INVINSI DE ROMA [PRIN TEHNICI,TEHNOLOGII,SPIONAJ,DIP ­LOMATII SI VRAJITORII] DAR,APOI,DUPA ANNUS MIZERABILIS 100-110 E.N=.[ADIICA A SEMITILOR],GETO-DACII SI-AU LUAT REVANSA,S-AU IMPUS IN IMPERIU,INTAI K SCLAVI,APOI CA GLADIATORI,APOI IN ARMATA SI CULMEA AU AJUNS IMPARATII ROMEI=IN SEC. 3,4 E PLINA LISTA DE IMPARATI TRACI,LA ROMA.IAR GETO-DACII SI-AU ELIBERAT TARA,PARTICIPAND APOI LA ELIBERAREA EUROPEI DE SUB JUGU ROMEI,IN SEC 4,5,6+++++++======STUDIATI ISTORIEA LUMII,A SEMITILOR,A CRESTINILOR,A MASONERIEI.....SI VE_TI AFLA ADEVARUL=CARE…

  2. Vlad 2 februarie, 22:23

    E uimitor locul asta!Cat mi-as dori sa-l pot vizita si eu.:(

  3. Dan 2 februarie, 19:32

    "Ce ape curate! Americanii astia nu au auzit de P.E.T.-uri?

  4. mar 2 februarie, 19:09

    Da, avem o lume minunata, o natura minunata a fost creata ca dovada pentru noi ca avem un Creator minunat! Pacat ca sunt atat de multi cei care nu vad ca in spatele minunatiei e un Dumnezeu mai minunat si, mai rau, isi bat joc de Cuvintele Acestuia, desi are toate dovezile de partea Lui!

  5. German 2 februarie, 16:22

    Avem o lume minunata si in loc sa incercam sa o cunoastem o distrugem, in loc sa o intelegem o secam de tot, in loc sa o iubim o uram si ne inmultim peste masura pana nu o sa mai fim decat noi. Ce zice biblia? "Cresteti, inmultiti-va, umpleti pamintul, si supuneti-l" O imbecilitate mai mare nici ca se poate! 2000 de ani nu ne-au invatat nimic!

  6. German 2 februarie, 16:21

    Avem o lume minunata si in loc sa incercam sa o cunoastem o distrugem, in loc sa o intelegem o secam de tot, in loc sa o iubim o uram si ne inmultim peste masura pana nu o sa mai fim decat noi. Ce zice biblia? "Cresteti, inmultiti-va, umpleti pamintul, si supuneti-l" O imbecilitate mai mare nici ca se poate! 2000 de ani nu ne-au invatat nimic!