Home » D:News » O mana „bionica” revolutionara

O mana „bionica” revolutionara

O mana „bionica” revolutionara
Publicat: 20.07.2007
O proteza de mana inteligenta, putin mai usoara decat o mana reala, care isi poate flexa degetele pentru a apuca obiecte foarte mici, a fost scoasa la vanzare pentru suma de 8.500 de lire sterline (12.600 de euro) de inventatorul sau, un inginer din Scotia, informeaza dailymail.co.uk

Mana nu-si poate pocni degetele si nici nu poate canta la pian, dar poate intoarce o cheie intr-o broasca, tine un pahar de vin sau forma codul PIN la un bancomat.

Proteza i-Limb, inventata de David Gow, un inginer angajat in cadrul sistemului sanitar din Lothian, Scotia, are incheietura flexibila, iar degetul mare se poate roti.

Proteza a fost construita pe ideea ca, dupa pierderea unui membru, creierul continua sa incerce sa-l miste. Creierul continua sa creada ca membrul se afla la locul lui si trimite semnale la nervii si muschii afectati. Aceste semnale sunt interceptate de senzori delicati si mici motoare ascunse in membrul artificial.

In timp ce protezele traditionale au doar un motor, miscarile lor fiind astfel limitate, i-Limb are cinci, cate unul pentru fiecare deget. Proteza este atasata de corp prin intermediul unei mansete laminate, dotata cu o baterie reincarcabila.

i-Limb, care in versiunea acoperita cu piele artificiala costa 13.000 de lire sterline, a castigat deja aprobarea multor pacienti, printre care se numara si veterani ai razboiului din Irak.

Dispozitivul este, deocamdata, disponibil in cadrul unei vanzari particulare, dar va putea fi cumparat in sistemul sanitar britanic in aproximativ trei ani. (MEDIAFAX)

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase