Prima pagină D:News

Cea mai ridicată temperatură creată de om: + 4 trilioane grade Celsius (VIDEO)

06.27.2012 | ● Vizualizări: 893
Cea mai ridicată temperatură creată de om: + 4 trilioane grade Celsius (VIDEO)     cern, temperatura, rhic, alice, experiment, soare, laborator, fizica, plasma, quarc, lhc + zoom
Galerie foto (1)

Dispozitivul Relativistic Heavy Ion Collider (RHIC) din cadrul Brookhaven National Laboratory nu are nimic din celebritatea deţinută de Large Hadron Collider (LHC) din cadrul CERN. Cu toate acestea, RHIC deţine un record propriu, extrem de impresionant, care a fost recent omologat şi în paginile Guinness World Records la categoria „Cea mai ridicată temperatură obţinută în mod artificial de către oameni”, anume + 4 trilioane grade Celsius.

Această realizare extraordinară pentru ştiinţă are la bază colaborarea dintre concernele Solenoidal Tracker şi RHIC şi a avut ca obiect principal de studiu şi experimentări formarea şi caracteristicile plasmei quark-gluon (PQG), o stare a materiei despre care se crede că a existat pe durata a 10 milionimi de secundă după apariţia Universului. În acel fragment infim de timp, Universul era atât de încins, încât nu putea exista niciun nucleu; în schimb, exista aşa-numita PQG, alcătuită din quarci şi gluoni (particulele fără masă care menţin forţele dintre quarci). Însă recrearea acestui tip de plasmă în condiţii de laborator necesită energii imense.

În cadrul "inelului" lung de 3,86 kilometri din RHIC, cu ajutorul nucleelor de aur care au intrat în coliziune la viteze foarte mari, s-a recreat o plasmă densă alcătuită din quarci şi gluoni, rezultând în premieră cea mai ridicată temperatură înregistrată vreodată în condiţii de laborator: + 4 trilioane grade Celsius, adică de 250.000 de ori mai fierbinte decât temperatura din centrul Soarelui!

Şi aceasta nu este singura realizare fascinantă din cadrul experimentului. Fizicienii au observat aceeaşi "stare aproape lichidă" a materiei, precum cea înregistrată atunci când temperatura ajunge aproape de zero absolut (- 273 grade Celsius) - adică de circa 10 milioane de trilioane de ori mai rece decât temperatura record înregistrată în cadrul experimentului realizat la RHIC, conform fizicianului Steve Vigdor din cadrul Brookhaven National Laboratory: "Aceasta este doar una dintre conexiunile neaşteptate pe care le-am găsit între fizica de frontieră experimentată la RHIC şi alte laboratoare din avangarda ştiinţei. Unitatea fizicii este o realitate fascinantă!" declară acesta.

Cu toate că a realizat un experiment impresionant, RHIC are de înfruntat unele laboratoare concurente precum A Large Ion Collider Experiment (ALICE). Spre deosebire de laboratoartele ATLAS sau CMS, care sunt axate în special pe descoperirea bosonului Higgs, scopul principal al cercetătorilor din cadrul ALICE studierea PQG şi a altor caracteristici ale universului primordial.

Conform fizicianului Despina Hatzifotiadou din cadrul CERN, ALICE poate atinge o densitate a energiei de trei ori mai mare decât cea de care este capabil RHIC, ceea ce se traduce printr-o capacitate de a creşte temperaturile absolute cu circa 30%.

Până la ora actuală, cercetătorii din cadrul ALICE nu au demarat niciun experiment în această direcţie, deci conform forului Guiness Book, RHIC deţine încă recordul temperaturii maxime înregistrate.


Sursa foto: Brookhaven National Laboratory

Sursa: Discovery News