Diavolul s-a nascut in laborator: Apocalipsa virala

Cruda si necrutatoare

Nu se stie cu exactitate ce le produce. Cand ucid in masa, se
banuieste ca isi au originile in laboratoarele ultrasecrete
ale organizatiilor care conduc lumea din umbra si conspira
pentru controlul populatiei mondiale. Sunt mai controversate si mai
ucigatoare decat orice arma de distrugere in masa din arsenalul
oricarei armate de pe Pamant. Oamenii religiosi le privesc precum
niste aspre pedepse divine sau perfide atacuri diavolesti, in vreme
ce pragmaticii le gasesc motive mai pamantene. Cert este ca, atunci
cand izbucnesc, bolile virale si pandemiile fac ravagii, luand
tribut milioane de oameni.

• Ana Blandiana, la podcastul „Altceva cu Adrian Artene”: „Am învățat să citesc și am început să…
• Scriitoarea Ana Blandiana, invitată la podcastul „Altceva cu Adrian Artene”, a povestit despre „cea mai grea”…

Poate cel mai sumbru si concludent astfel de episod din
istoria moderna a omenirii este cel care a avut in rol principal –
pe atunci letala si neiertatoare – variola. Estimarile,
cele mai pesimiste e drept, spun ca aceasta boala ar fi distrus, in
cadrul pandemiei starnite, aproximativ o treime din populatia
mondiala. Boala contagioasa, variola a fost una dintre cele mai
mari catastrofe ale omenirii, omorand si desfigurand un numar imens
de persoane de-a lungul secolelor. Numai in secolul XX,
virusul a rapus intre 300 si 500 de milioane de oameni.
Intr-un singur an, 1967, s-au imbolnavit de variola circa 15
milioane de indivizi, dintre care doua milioane au murit.

Variola a cauzat, in secolul al XVIII-lea, decesul a
peste 60 de milioane de europeni, intre care s-au numarat
si cinci monarhi in exercitiu. Pana la 30% dintre cei infectati si
80% dintre copiii cu varsta de pana la cinci ani suferinzi de
variola au murit din cauza bolii, iar o treime dintre
supravietuitori a orbit. Dar, poate cel mai mare dezastru
demografic l-a pricinuit varsatul nativilor americani, in urma
contactului cu europenii si africanii. Unii sunt de parere ca 90
pana la 95 de procente din totalul indigenilor Lumii Noi si-au
inscris mortile in „palmaresul” bolilor Lumii Vechi. Se crede chiar
ca variola se face direct raspunzatoare de uciderea a aproape
tuturor locuitorilor originari ai Americilor, ramasi la momentul
sosirii bolii pe cele doua continente.

In Mexic, in secolul al XVI-lea, atunci cand aztecii au pornit o
rebeliune impotriva conquistadorului Cortes si spaniolii, depasiti
numeric, au fost fortati sa plece, unul dintre soldatii europeni,
bolnav de variola, a murit in inclestare. Dupa batalie, aztecii au
contractat virusul din cadavrul invadatorului. Atunci cand Cortes a
revenit cu forte proaspete pe continent, boala deja decimase
populatia bastinasa. Ucisese mare parte din armata azteca,
pe imparat si 25% din restul populatiei. Acest lucru i-a
inlesnit spaniolului victoria asupra aztecilor si patrunderea in
Tenochtitlan, unde a descoperit ca boala Lumii Vechi a doborat mai
multi oameni decat tunurile. Asadar, se poate considera, pe buna
dreptate, ca variola a reprezentat, propriu-zis, inceputul
sfarsitului lumii pentru cel putin o civilizatie.

Neagra si mortala

Nu degeaba i s-a spus ciumei bubonice „Moartea
Neagra”. Un nume atat de tenebros si de rasunator este un
titlu binemeritat pentru o boala adesea chiar mai ingrozitoare
decat variola, chiar daca, poate, cu mai putine victime consemnate.
Este vorba despre una dintre cele mai distrugatoare pandemii din
istoria umana. A inceput in sud-vestul sau in centrul Asiei si s-a
raspandit prin Europa pana la finele anilor 1340. Numarul
total de morti provocate de ciuma, in lumea intreaga, este estimat
la 75 de milioane, numai 20 de milioane in Europa. Se
spune ca Moartea Neagra ar fi ucis intre una si doua treimi din
populatia totala a Europei.

Cele trei forme ale molimei au adus o intreaga plaja de semne si
simtpome celor infectati. Ciuma bubonica se manifesta prin
inflamarea dureroasa a ganglionilor limfatici, aflati la baza
gatului, in axile si vintre. Dar unele forme se concretizeaza in
septicemie, o forma de otravire a sangelui si pneumonie, care ataca
plamanii bolnavului. Totusi, semnele clasice ale ciumei bubonice
constau, mai ales, in apritia bubelor mari, cat portocalele uneori,
in pantece, pe gat si la subsori, care supurau puroi si sange.
Victimele sufereau de distrugerea pielii si a tesuturilor mai
profunde, pana cand ajungeau sa fie acoperite de pete si coji
negre. Cei mai multi mureau in patru pana la sapte ore de
la infectare. Atunci cand ciuma a ajuns in Europa, a lovit
mai intai orasele portuare si apoi a urmat rutele comerciale, atat
pe mare cat si pe uscat. Ciuma bubonica a fost forma cea mai
intalnita in timpul Mortii Negre, cu o rata a mortalitatii de 30
pana la 75% si simptome ca temperatura ridicata, migrene, dureri
ale incheieturilor, greata si stare generala bolnavicioasa. Dintre
cei care au contractat virusul ciumei bubonice, 4 din 5 aveau sa
moara intr-un interval de opt zile.

Se crede ca aceeasi boala s-a intors in Europa cu fiecare
generatie, prezentand o virulenta si o mortalitate variabile, pana
prin anii 1700. Pe durata acestei perioade, mai mult de 100 de
epidemii de ciuma au maturat Europa. La intoarcerea sa din 1603,
boala a ucis 38.000 de londonezi.

Alte carnagii notabile europene ale secolului al XVII-lea au
fost molima italieneasca din 1629-1631, Marea
Ciuma din Sevillia, in 1647-1652, Marea Molima din Londra,
1665-1666, si Marea Molima din Viena, in 1679. Exista o oarecare
controversa asupra parcursului bolii, dar, in forma sa virulenta,
dupa Marea Ciuma din Marsilia in 1720-1722 si dupa molima moscovita
din 1771, pare sa fi dinsparut din Europa in secolul al XVIII-lea.
Eruperea din secolul 14 a Mortii Negre a avut un efect catastrofal
asupra populatiei Europei, transformand irevocabil structura
sociala a Batranului Continent. A reprezentat, de asemenea, o grea
lovitura pentru Biserica Romano-Catolica si a rezultat in
persecutarea extinsa a minoritatilor precum evrei, straini,
cersetori si leprosi. Incertitudinea supravietuirii zilnice a creat
o stare generala de morbiditate, influentandu-i pe oameni sa
„traiasca clipa”, asa cum se ilustreaza in Decameronul, din 1353,
al lui Giovanni Boccaccio.

Razboiul contagios

Prin toamna anului 1918, un val gripal, ce nu parea diferit de
cel din anii precedenti, a degenerat in ceva atat de mortal si a
instaurat o asemenea stare de panica si haos in comunitatile de pe
intreg globul, incat multi oameni au crezut ca lumea se
apropie de punctul sau final. Virusul a lovit cu viteza
uimitoare, ucigandu-si adesea victimele in numai cateva ore de la
primele semne de infectare. Virusul noii gripe cauza o hemoragie
interna incontrolabila, de natura sa umple plamanii cu sange,
pacientii ajungand sa se innece in propriile fluide.

Gripa Spaiola – asa cum a ajuns sa fie
cunoscuta – pare sa fi fost aceeasi boala cu gripa porcina de
astazi. Nu numai ca era extrem de virulenta, dar manifesta si o
neobisnuita preferinta in a-si selecta victimele, tinzand sa se
instaleze in sistemele imunitare ale adultilor tineri si sanatosi,
mai degraba decat in cazul celor mai slabi, precum copiii, batranii
sau infirmii. Distribuirea normala a varstei pentru mortalitatea
cauzata de gripa devenise, brusc, complet inversata, avand ca efect
eliminarea din infrastructura societatii a factorilor cheie,
responsabili de buna sa functionare cotidiana. Nu e de mirare ca
oamenii au inceput sa creada ca orginea sociala se dadea peste cap,
deoarece aproape s-a si intamplat acest lucru.

Fiind declansata chiar dupa Primul Razboi Mondial, Gripa
Spaniola a ajuns in multe tari odata cu intoarcerea soldatilor
acasa, ucigand intre 50 si 100 de milioane de persoane in toata
lumea, intre 1918 si 1919. Se crede ca a fost una dintre
cele mai letale pandemii din istoria umanitatii.

Semnele bolii s-au observat prima oara in Fort Riley, Kansas,
SUA, pe 11 martie 1918. Aliatii din Primul razboi mondial au
numit-o Gripa spaniola, pentru ca a primit mai multa atentie in
ziarele spaniole decat in restul Europei. Spania nu a fost
implicata in conflicat, iar presa de aici nu era cenzurata asa cum
se intampla in restul continentului.

Nu se stie cu exactitate rata mortalitatii pandemiei din
1918-1919, dar se estimeaza intre 2,5 si 5% din populatia de pe
Terra din acel moment si ca 20% au suferit boala. Gripa a
putut ucide 25 de milioane in primele 25 de saptamani; in
comparatie, SIDA a ucis 25 de milioane in primii 25 de ani. In
India au murit 17 milioane de persoane, aproximativ 5% din
populatia din acea epoca, atingand o rata a mortalitatii de 20% in
unele zone. In armata indiana, cel ptin 22% dintre soldatii care
s-au imbolnavit au murit. In Statele Unite, aproape 28% din
populatie a suferit gripa si 500-675 mii au murit. In Marea
Britanie au murit 200.000 de oameni, iar in Franta peste 400.000.
In Alaska si in Africa de Sud au murit comunitati intregi, in timp
ce in insulele Fiji 14% din populatie a decedat in doar. Spania a
fost una dintre tarile cele mai afectate, cu 8 milioane de
infectati si aproximativ 300.000 morti.

Chiar daca Primul razboi mondial nu a cauzat gripa, totusi,
miscarile masive de trupe au ajutat la extinderea
ei. Cercetatorii cred ca sistemele imunitare ale
soldatilor au fost dezabilitate datorita tensiunii luptelor,
atacurilor chimice, marind probabilitatea de a se contagia boala.
Cantiatea de calatori soldati si modernizarea sistemului de
transport a facut posibila propagarea pandemiei intr-un evantai
mare de comunitati. Totusi, sfarsitul nu a venit, ci a ramas strict
sub forma amenintarii, in urma tuturor acestor pandemii
ingrozitoare. Intr-adevar, poate ca nu ne-au eradicat specia, dar
au schimbat, cu siguranta, fata planetei, au distrus sute de
milioane de destine si au insemnat, totusi, sfarsitul pentru atat
de multi.

Fata in fata cu dusmanul

Virus, infectie, focar, moarte, incinerare, carantina… Cuvinte
care, repetate obsesiv de luni de zile, ne-au bagat in cap imaginea
terifianta a unei omeniri in pragul extinctiei. Cat de rau a fost,
este sau poate fi?

Trei mari epidemii de gripa au lovit omenirea in ultimii
100 de ani. Cea mai grava dintre ele, marea pandemie de
gripa – asa-numita gripa spaniola – din anii 1918-1919, a provocat
moartea a milioane de oameni. Cu atat mai tragic, cu cat noul
flagel a lovit o umanitate deja greu incercata, abia iesita din
oribila criza a Marelui Razboi. Virusul care a produs gripa
spaniola apartinea subtipului numit H1N1. O a doua
pandemie, gripa asiatica, produsa de subtipul H2N2, a
bantuit Pamantul intre anii 1957-1958, iar a treia – gripa
Hong Kong -, produsa de virusul H3N2, a circulat intre
anii 1968-1969. Iar la toate acestea s-au adaugat gripa aviara si
cea porcina, care desi cumulat au facut mai putine victime decat
oricare alta gripa, au fost intens mediatizate.

De-a lungul vietii sale, mai scurte sau mai lungi – cum ii e datul
-, organismul uman poate avea de-a face cu o multitudine de
entitati patogene. Cele mai raspandite sunt, de departe,
bacteriile si virusurile. Bacteriile sunt organisme unicelulare
(alcatuite dintr-o singura celula). Ca toate celulele, au nucleu,
citoplasma, membrana celulara si, mai ales, un perete celular cu o
structura foarte complexa, alcatuit in cea mai mare parte din
polizaharide.

Bacteriile sunt peste tot: in sol, in aer, in apa (chiar in
izvoarele termale fierbinti) si in alte organisme – animale sau
plante. Ele sunt capabile sa sintetizeze „personal” proteine ori
alte substante complexe si sa se autoreproduca. Numeroase bacterii
traiesc in simbioza cu organisme vegetale sau animale, prelucrand
substante din mediu spre folosul acestora din urma. Exista,
evident, si o multime de bacterii patogene, acelea care produc boli
numite bacterioze. Ciuma, holera, tuberculoza, angina streptococica
sunt exemple de astfel de boli. Vestea buna este ca bacteriile (si
numai ele) sunt sensibile la substantele numite antibiotice.
Exista sute de antibiotice care actioneaza selectiv asupra
diferitelor specii bacteriene.

Cavalerul Apocalipsei lipsit de nucleu

Spre deosebire de bacterii, virusurile nu au o structura
celulara. Ele sunt lipsite si de nucleu, si de perete
celular. Tot ceea ce au sunt niste segmente de acizi nucleici – ADN
(la dezoxiribovirusuri) sau ARN (la ribovirusuri) – protejate de un
invelis proteic sau lipoproteic. Virusurile nu sunt capabile sa se
reproduca singure. Ele infecteaza celulele altor organisme –
plante, animale, chiar bacterii – si folosesc „facilitatile”
celulei-gazda pentru a sintetiza proteine ori alte substante
necesare si pentru a se reproduce. Relatia lor cu lumea vie este un
soi de parazitism, fiindu-le absolut necesara prezenta unor celule
in care sa se inmulteasca.

Virusurile sunt, dupa parerea multor savanti, niste
„chestii”, nu niste organisme. Fiind lipsite de una dintre
insusirile esentiale ale materiei vii – capacitatea de a se
autoreproduce -, ele sunt considerate nevii; sunt insa „entitati
infectioase”, capabile sa determine la organismele superioare
maladii numite viroze.

Virusurile reprezinta o descoperire de data recenta, motiv pentru
care sunt inca putin cunoscute. Se afla peste tot si, cu toate
acestea, stim asa de putin despre ele… Daca bacteriile au putut
fi studiate la microscop si crescute pe medii de cultura inca din
secolul al XIX-lea, virusurile sunt prea mici pentru a putea fi
vazute la microscoapele optice si nici nu cresc pe mediile de
cultura obisnuite folosite pentru dezvoltarea bacteriilor.
Abia microscopul electronic si metodele de cultivare de
ultima generatie au permis progrese in virologie.

Virusurile nu sunt sensibile la actiunea
antibioticelor; este o mare greseala ca la orice raceala
usoara sa luam astfel de medicamente, intrucat, pur si simplu, ele
nu au efect asupra virusurilor. Antibioticele sunt prescrise doar
pentru a preveni sau a trata o eventuala complicatie a virozei,
care consta in suprainfectarea cu bacterii. Altminteri, nu sunt
necesare, ba devin chiar daunatoare. Virusurile nu sunt sensibile
decat la medicamente specifice, numite antivirale. Vestea proasta
este ca exista foarte putine asemenea medicamente. Asa cum am spus
deja, studiul virusurilor este mult in urma celui al bacteriilor,
din motive obiective, desigur, dar asta nu prea ne
consoleaza…

Una dintre cele mai raspandite boli virale este
gripa – o viroza caracterizata de un mare grad de
contagiozitate. Desi, pana in anii ’30, nu a putut fi identificata
prin cercetari specifice de virologie, ci doar prin simptome, se
crede ca gripa, sub forma de epidemii grave, a lovit omenirea de
cel putin zece ori in ultimele trei secole. Cea mai veche
consemnare istorica a unei posibile epidemii de gripa ar putea data
din secolul V d.Hr. Marile epidemii poarta numele de pandemii –
boli care ataca toti oamenii (pan demos, in limba greaca).

Gripa nu este o boala „foarte mortala”, ca sa zicem asa, in
sensul ca mortalitatea este, in cazul ei, de 0,1-2%, comparativ cu
mortalitatea de 20-25% in cazul variolei si de aproape 100% in
cazul rabiei. Ceea ce face insa gripa foarte periculoasa este rata
mare de atac. Cand e vorba de milioane de oameni care se
imbolnavesc, o mortalitate de 1% inseamna zeci de mii de morti, iar
asta nu mai inseamna putin.

Virusul gripei are si fascinanta, dar foarte ingrijoratoarea
insusire de a-si schimba cu usurinta structura si prin urmare si
proprietatile patogenice, putand astfel sa treaca de la o specie la
alta si sa scape actiunii specifice a unui vaccin, fapt care face
ca gripa sa fie practic imposibil de eradicat.

Cel mai afurisit virus care produce gripa este virusul tip
A. Genomul acestuia este alcatuit din 8 segmente de ARN.
Importante pentru caracteristicile virusului sunt doua
glicoproteine de suprafata: hemaglutinina (HA) si neuraminidaza
(NA). Prezenta si structura acestor proteine determina subtipul de
virus. Glicoproteinele, instabile, pot suferi schimbari la nivelul
structurii lor moleculare. O singura inlocuire a unui aminoacid cu
altul in structura uneia dintre glicoproteine – si iata un nou tip
de virus, aparut prin mutatie. De asemenea, virusul A de un anumit
subtip se poate intalni, in celulele infectate, cu o particula
virala de un alt subtip. Are loc o recombinare genetica – un schimb
de fragmente de ARN – si iata aparand un nou subtip de virus, cu
proprietati noi, care poate starni o noua epidemie. Acesta este
scenariul de care ne temem: virusul gripei aviare, care deocamdata
se transmite la om doar prin contactul cu pasari infectate, ar
putea suferi o astfel de schimbare care il va face capabil sa se
transmita de la om la om.

Rezervoare naturale de virus gripal A sunt omul si diferite specii
de pasari salbatice. Porcul poate fi infectat atat cu gripa aviara,
cat si cu gripa umana, oferind astfel posibilitatea amestecarii a
doua tulpini virale si sansa funesta a recombinarii genetice care a
dus la gripa porcina.

Asia
este considerata punctul de origine cel mai probabil al unei noi
epidemii de gripa. Acolo predomina un mod de viata
care favorizeaza raspandirea bolii si recombinarea genetica:
oamenii traiesc in sate dens populate si in stransa apropiere cu
porcii si pasarile domestice. La drept vorbind, nici in Romania, in
mediul rural, lucrurile nu stau altfel.

**

Citeste si Maratonul
Fenomenelor Paranormale

CITESTE SI:

• Ceasul Apocalipsei
  se apropie de final
• Apocalipsa va veni de pe
  Jupiter
• Totul despre sex…
  extrem
• 
  Un tigru alb a fost ucis de doi lei intr-o gradina
  zoologica din Cehia*