Uimitoarele profetii stiintifice ale lui Robert Boyle

Lista lui Boyle

Daca numele va suna oarecum cunoscut, dar nu stiti exact de unde
sa prindeti amintirea fugara care va bantuie prin minte, iata un
pont: Robert Boyle e cel cu „legea Boyle-Mariotte”, privind
comportamentul gazelor. „Volumul unui gaz e invers proportional cu
presiunea sa” si datorita acestei descoperiri geniale avem azi
butelii pentru aragaz si putem face scuba diving cu rezervoarele de
oxigen in spinare. Mare lucru n-am invatat noi la fizica
despre el, dar merita stiut cate ceva, caci omul a fost un mare,
mare, stralucit savant. Robert Boyle (1627 – 1691) a apartinut unei
pleiade de ganditori europeni de elita, cele mai luminate minti
stiintifice ale secolului al XVII-lea. Desi inca tributari
conceptiilor alchimiei, predecesoarea stiintelor moderne ale
chimiei si fizicii, acesti savanti – Boyle, dar si Isaac Newton
sunt exemple ilustrative – au pus, in acelasi timp, bazele gandirii
stiintifice moderne. Boyle, chimist, fizician, naturalist, filosof,
dar si cercetator in domeniul teologiei, este unul dintre
intemeietorii chimiei moderne.

• Gazul înghețat de pe Uranus și Neptun ne-ar putea spune cum s-au format aceste planete
• Corpul nu vrea de fapt să îmbătrânească, arată prima hartă a mușchilor umani

Unul dintre semnele maturizarii si modernizarii stiintei europene a
fost aparitia asociatiilor de savanti, dedicate schimbului de idei,
sprijinirii cercetarilor, publicarii de lucruri de specialitate. In
1660, la Londra, a fost infiintata Royal Society, cea dintai
organizatie stiintifica din lume. Printre fondatori – mari savanti
ai vremii – s-a numarat si Robert Boyle. Cu acest prilej, a
intocmit un fel de lista a aspiratiilor sale, cuprinzand lucruri pe
care si-ar fi dorit sa le vada inventate – si este uimitoare
precizia cu care a anticipat multe dintre inventiile secolelor
XVIII, XIX si XX. Aproape toate cele 24 de lucruri trecute
pe lista au devenit realitate. Dar profetic? Sau o justa anticipare
a intensificarii ritmului progresului, din perspectiva bine
documentata a unui savant martor la progresul stiintific deja
remarcabil din vremea sa (pentru ca secolul al XVII-lea a fost o
epoca de mare avant, in care stiinte ca fizica si chimia,
desprinzandu-se din hatisul alchimiei, au inceput sa-si gaseasca,
fiecare, un drum al ei, apropiindu-se de ceea sunt astazi)?

Oricum ar fi, lista lui Boyle – care e piesa de rezistenta a unei
expozitii dedicate implinirii a 350 de ani de la fondarea Royal
Society – ii surprinde pe vizitatori, desi acestia sunt foarte
familiarizati cu inventiile prezise in ea. Si iata cateva dintre
lucrurile pe care pe care si le dorea savantul si pe care le vedea
realizate candva. Intre timp, dorintele i s-au indeplinit.

„O armura usoara si foarte tare” isi dorea Boyle; desi, in
secolul al XVII-lea, nu se mai purtau armurile stil medieval, din
tabla de fier, grele de zeci de kilograme, necesitatea unui vesmant
care sa apere corpul de ranire era cu atat mai stringenta cu cat,
intre timp, se inventasera si intrasera in uz, in razboaiele din
Europa, armele de foc. Si iata, trei secole mai tarziu,
dorinta lui anticipativa s-a indeplinit: armurile moderne –
echipamentele anti-glont, – realizate dintr-o fibra sintetica
speciala, numita kevlar, sunt nu doar foarte usoare – mai ales in
comparatie cu armurile de fier ale trecutului – ci si extrem de
solide, kevlarul avand o rezistenta foarte mare la intindere, ceea
ce ii permite sa absoarba socul impactului produs de glont, fara a
fi strapuns.

Leacuri care sa aline durerea, sa ajute somnul si sa
revigoreze trupul obosit erau vise vechi ale oamenilor, iar Boyle,
martor al suferintelor contemporanilor si, poate, supus si el unor
suferinte asemanatoare, se gandea cu speranta la ziua cand vor
exista asemenea medicamente care „sa stimuleze imaginatia,
trezirea, memoria si alte functii, sa potoleasca durerea, sa aduca
somn nevinovat, visuri inofensive…” Cu siguranta, ar fi
fost coplesit sa afle despre progresele medicinei, despre sutele de
analgezice si sedative pe care le folosim azi, despre
tranchilizantele si energizantele actuale, carora li se adauga si
drogurile psihedelice care „exalta imaginatia”; probabil, insa, ar
fi deplans, ca si noi, efectele abuzului de substante asupra unei
omeniri devenite aproape dependenta de medicamente.

Progresele chimiei au fost anticipate si de acea ciudata,
dar realizata (ba chiar banalizata) intre timp viziune a unei
„suprafete lacuite care sa imprastie parfum atunci cand e
frecata”. Azi, asa ceva exista – de pilda, in carti pentru
copii, dar mai ales in materiale publicitare care vor sa adauge o
noua dimensiune senzoriala prezentarii, precum cataloagele de
produse de parfumerie de care am amintit.

Navigatia era un subiect de interes pentru toti savantii Regatului
Unit, caci insularitatea si traditia calatoriilor pe mare erau
inscrise in cultura britanica si orice om nascut si crescut in
Insulele Britanice (Boyle era nascut in Irlanda) era, in sufletul
sau, un marinar si un explorator, chiar daca nu parasise vreodata
uscatul. Boyle visa la „un mijloc practic si sigur de a
afla longitudinea”, un vis comun tuturor natiilor navigatoare,
caci, la vremea in care el isi intocmise lista, un astfel de mijloc
inca nu fusese gasit. Astronomii si navigatorii stiau sa
calculeze latitudinea, masurand, cu cuadrantul sau astrolabul,
inaltimea fata de meridian a soarelui sau a unor stele cunoscute,
dar longitudinea ramanea o coordonata geografica enigmatica.

Amerigo Vespucci, inca din secolul al XVI-lea; Galileo Galilei, la
inceputul secolul al XVII-lea, propusesera niste metode – bazate pe
pozitia lunii si distanta acesteia pana la Pamant – dar acestea
erau imperfecte, supuse unui risc mare de eroare. Importanta
cunoasterii longitudinii era evidenta, astfel incat numerosi oameni
de stiinta erau preocupati de rezolvarea acestei probleme. In 1714,
dupa un mare numar de dezastre navale – atribuite erorilor in
masurarea longitudinii – guvernul britanic a infiintat Comisia
Longitudinii, insarcinata sa evalueze si sa recompenseze cu premii
contributiile la rezolvarea problemei. Prima persoana care urma sa
demonstreze o metoda practica, simpla, de a masura longitudinea la
care se gasea o corabie, in largul marii, urma sa fie rasplatita
generos. Premiile au stimulat cercetarile, dar longitudinea tot nu
si-a dezvaluit cu usurinta misterele. Premiul a fost
castigat abia in 1773 (!) de John Harisson, un ceasornicar englez
care a inventat cronometrul marin. Chiar si asa, din cauza ca
aceste cronometre de precizie erau foarte scumpe (iar cei care nu
le aveau recurgeau tot la vechile si imprecisele metode ce implicau
Luna), a mai trebuit sa treaca un timp pana cand masurararea
longitudinii sa devina cu adevarat simpla si la indemana tuturor,
lucru care, de fapt, s-a intamplat abia la inceputul secolului
XX.

Dar nu numai orientarea pe mare era o preocupare pentru Robert
Boyle, ci si tehnica de constructie a vaselor. Intr-o vreme in
care, pentru a parcurge distantele mari ale calatoriilor oceanice,
nu existau decat nave cu vele, el se gandea – si a consemnat in
lista sa acest gand – cat de bine ar fi sa existe „vase care sa
navigheze pe orice fel de vant” si „nave care sa nu poata fi
scufundate”. Daca tragedia Titanicului ne-a invatat ca e
cazul sa dam dovada de putina modestie cand vorbim despre nave
„imposibil de scufundat”, nu-i mai putin adevarat ca navele moderne
sunt foarte sigure, prezentand, efectiv, un risc foarte mic de a se
scufunda. iar inventarea vaselor cu motoare actionate de
aburi, vase care, la sfarsitul secolului al XIX-lea, inlocuisera
aproape in intregime corabiile cu panze, arata cat de departe a
vazut Boyle atunci cand si-a formulat dorinta-profetie:
intr-adevar, aceste nave, impinse de forta motoarelor lor si nu de
forta vantului, se sinchisesc prea putin de capriciile
vantului.

Ce-si mai dorea Robert Boyle?

Prelungirea vietii: s-a facut. Daca in Britania
secolului al XVII-lea, speranta de viata, la nivelul intregii
populatii, era putin peste 40 de ani, in ziua de azi a ajuns la
peste 79 de ani.

Arta de a zbura: sa fi vazut el miile de aparate
de zbor inventate in veacurile care au urmat, de la balonul cu aer
cald inaltat de fratii Montgolfier la 4 iunie 1883, in cea dintai
demonstratie publica a inventiei lor, si pana la nenumaratele
avioane, elicoptere, drone zburatoare, astronave si Statia Spatiala
Internationala, care ilustreaza, in secolul XXI, miracolul
zborului, la care el putuse doar sa viseze!

Lumina vesnica? O lampa solara, care capteaza ziua
energia soarelui, o transforma si o emite, sub forma de lumina, in
timpul noptii, e ceva aproape banal. Atata timp cat celulele
fotovoltaice si acumulatorii se mentin in stare de functionare,
obiectul emite lumina, iar daca Robert Boyle ar fi vazut un
asemenea dispozitiv, ar fi considerat cu siguranta ca dorinta sa
privind existenta unei surse perpetue de lumina s-a indeplinit.

Si toate aceste dorinte/predictii au fost emise intr-o
vreme in care lumea in care traia Robert Boyle era inca dominata de
superstitii, ravasita de conflicte religioase si abia iesita
dintr-un razboi civil devastator (1642 -1651). Regele
Carol I fusese decapitat in 1649, absolutismul monarhic fusese
inlocuit cu un regim parlamentar, dar asta s-a facut cu sange: timp
de 9 ani, trei serii de conflicte i-au opus pe regalisti adeptilor
lui Cromwell, pana cand, dupa moartea acestuia, tara s-a intors la
statutul de monarhie (moderat, totusi, de existenta unui parlament
ca organ legislativ, situatie care s-a pastrat pana azi in Marea
Britanie) aducandu-l pe tron, in 1660, pe fiul regelui executat,
Carol al II-lea.

In aceste vremuri atat de agitate, cu atatea schimbari de situatii,
cu o asemenea instabilitate si cu atat de multe suferinta
omeneasca, o mana de carturari isi indrepta totusi, gandul si
stradania spre stiinta si spre progres. Infiintarea Royal Society,
un act de cultura aflat deasupra tuturor conflictelor politice,
proclama victoria cunoasterii, iar dorintele vizionare ale lui
Robert Boyle, puse pe hartie in urma cu trei secole si jumatate,
pastrate aproape miraculos pana la noi si indeplinite in forme atat
de uimitoare, sunt o expresie a optimismului, a increderii in
evolutia umana.