Home » Istorie » Comorile din Valea Regilor din Egipt: ce s-a descoperit de la găsirea mormântului lui Tutankhamon încoace

Comorile din Valea Regilor din Egipt: ce s-a descoperit de la găsirea mormântului lui Tutankhamon încoace

Comorile din Valea Regilor din Egipt: ce s-a descoperit de la găsirea mormântului lui Tutankhamon încoace
Publicat: 07.10.2017
Descoperirea mormântului faraonului Tutankhamon în 1922 nu este nici pe departe ultima mare descoperire din faimosul cimitir regal din Egipt, existând o sumedenie de alte comori istorice scoase la iveală de-a lungul timpului.

Chiar şi astăzi, există expediţii şi sunt realizate descoperiri, Valea Regilor fiind parcă o „mină” inepuizabilă pentru arheologi, deşi s-a crezut de câteva ori că toate comorile din această zonă au fost găsite, scrie History Extra.

Excavările au început odată cu exploratorul Giovanni Belzoni, care în anii 1816 şi 1817 a găsit mormintele faraonilor Ay, Ramses I şi Seti I (din secolele XIV şi XIII î.e.n.). La întoarcerea sa în Europa, acesta a declarat că nu mai există niciun mormânt în Valea Regilor.

Neluând în considerare acest lucru, Victor Loret a găsit mai multe morminte regale, cât şi neregale în anul 1898. Între 1902 şi 1912, avocatul american Theodore Davis a descoperit mai multe morminte de faraoni, familii ale lor şi oficiali. După aceste descoperiri, acesta a menţionat de asemenea că Valea Regilor nu mai are alte secrete.

Marea descoperire

Apoi a venit descoperirea lui Howard Carter, care în 1922 a descoperit mormântul aproape neatins a lui Tutankhamon. În acest punct opinia generală era că situl şi-a arătat ultimul secret.

Desigur, lucrurile nu au stat deloc aşa, iar în anii ’60 opinia publică avea să se convingă de acest lucru, cu noi descoperiri care arătau că situl era mult mai larg şi mai complex decât se credea.

În 1972, mania găsirilor şi căutărilor a atins paroxismul, când egiptologul american Otto Schaden a condus prima expediţie majoră de la Carter încoace. De asemenea, anii ’70 au fost marcaţi şi de temerile cu privire la schimbările de mediu din regiune, cauzate în principal de crearea Lacului Nasser cu ajutorul barajului Aswan care se afla la 250 de kilometri sud de vale. Astfel, în 1978, o echipă britanică de cercetători a adunat date geologice menite să ajute la conservarea sitului arheologic.

Cu toate aceste impedimente, în 1979 s-au investigat încă două morminte care erau pentru Ramses al X-lea şi Ramses al XI-lea, dar care se pare că nu au fost niciodată folosite. În 1998, o expediţie elveţiană a constatat că acestea au fost jefuite.

Cu ajutorul unui demers început în 1978, numit Theban Mapping Project, cercetătorii au relocat în 1987 un mormânt a cărui existenţă se ştia chiar de la sfârşitul secolului al XIX-lea. Exista un plan pentru KV5 ,numele oficial al mormântului. Numărul reprezintă ordinea descoperirii – al cincilea mormânt descoperit în Valea Regilor. Ca idee, mormântul lui Tutankhamon este KV62.

Deşi planul exploratorului scoţian Robert Hay s-a dovedit a fi precis, a spus doar o parte din poveste. În căutarea lui KV5, au descoperit un complex de 130 de de camere şi coridoare, care adăpostea 50 de fii ai lui Ramses al II-lea (secolul XIII î.e.n.).

Alt mormânt, KV39, a fost investigat în 1989, la aproape 90 de ani de la descoperire, care, în urma studiilor, era pentru copiii lui Amenhotep al III-lea (secolul XIV î.e.n.).

Începând cu anul 1989, arheologul american Don Ryan a investigat mai multe morminte ale membrilor familiilor de faraoni şi a nobilimii, expediţiile acestuia continuând chiar şi după anul 2006.

Un alt mormânt important a fost al faraonului Amenmesse (secolul XII î.e.n.). Înlăturarea detritusului a început în 1992, demonstrând că mormântul a fost lăsat neterminat.

Tot în această perioadă a sfârşitului de secol XX au fost investigate ceea ce se credea a fi mormintele lui Akhenaton şi Nefertiti.

Un alt mormânt, KV63, a creat o sumedenie de controverse, întrucât nimeni nu ştia ce şi ce cine avea. Misterul s-a adâncit atunci când primele imagini din interior au arătat şapte cavouri negre, alături de 28 vase de lut. Mai mult decât atât, nici măcar un sicriu nu conţinea o mumie, ci doar resturile care rămân de la mumificare.

Chiar şi în prezent, arheologii realizează descoperire după descoperire, ilustrând astfel o imagine mult mai largă şi mai complexă a Văii Regilor care în ultimă instanţă descrie vasta istorie a civilizaţiei antice egiptene.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Descoperire fascinantă în Egipt într-un mormânt vechi de 3.500 de ani. ”Sunt unice”

Descoperire FASCINANTĂ în Egipt, la intrarea într-un mormânt. ”Este unică şi spectaculoasă”

O descoperire a unui mormânt misterios din Egiptul vechi, de acum 3.400 de ani, îi contrariază pe arheologi

Un mormânt nou descoperit din Egipt vechi de 3.800 de ani poate rezolva o enigmă care i-a contrariat pe cercetători

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase