ALEGEREA NOASTRA MacBook Air

Jobs, Gates si Apostolul neamului

Ratiunile care te imping spre “secta” lui Steve Jobs si iconicul ei Mar sunt doua.

1. Esti nevoit gratie jobului sau pasiunii tale spre grafica, design sau prelucrare foto. Vreme de 5 ani si ceva de zile, am lucrat intr-una dintre cele mai mari companii de presa din Romania, iar toti Art Directorii si DTP-istii de acolo (oamenii care iau textele jurnalistilor si le pagineaza creativ in forma grafica pe care o vedeti pe tiparitura) foloseau Mac-uri. Pentru ei era vorba de o optiune strict utilitara – pur si simplu, intreg arsenalul software (Photoshop, Quark, Corel, InDesign etc.) “mergea” mai bine pe un Mac… din ratiuni care, probabil, lui Bill Gates i-au tot scapat de la Window 98 incoace.

2. Tinand sau nu seama de motivatia pragmatica de la punctul 1, vrei si iti permiti sa ai un computer performant, pus in valoare de un sistem de operare – Mac OS X – despre care mai toata lumea declara cu mana pe inima ca este mai stabil si mai robust decat Windows. Asadar, este vorba despre o optiune personala care tine de stil de viata, de gusturi si de capabilitati financiare; acel gen de optiune care intre un Logan si un Volkswagen (de exemplu, polo si argintiu, pentru fanii Twilight) te determina sa faci a doua alegere.

   Later edit: Volswagen-ul era Volvo, imi sopteste userul Alinutza.

Daca in ceea ce priveste preferinta generala spre Mac sau Win, eu unul nu te-am convins (sincer, nici nu cred ca aveam cum, intrucat desi sunt foarte familiarizat cu Mac-urile, fac totusi parte din religia majoritara a PC/Windows), pune mana pe colectia saptamanalului Academia Catavencu si citeste rubrica poetului Florin Iaru, “Applecati de acasa”. Pe piata din Romania, cunosc foarte putini evanghelisti in segmentul general si generos de IT – pentru Mac-uri, insa, exista unul singur: Iaru, care este un soi de apostolul neamului Fructului Interzis.

17 again: RocknRolla, adjectiv

Probabil va intrebati deja (totusi) ce e cu titlul alegerii noastre din aceasta luna? Prelunga introducere s-a incheiat, insa digresiunea spatio-temporala va continua mai abitir decat pana acum. Asadar, long time ago, in a galaxy far, far away, sa tot fie zece ani si mai multi de atunci, se intampla sa fiu la liceu. Spiru Haret, Bucuresti. Bocanci, blugi rupti si tricouri negre, camasi rosii sau albastre cu carouri – acesta era “echipamentul” nostru de zi cu zi. Ascultam mult grunge, eram pletosi, furiosi si ne credeam nefericiti si foarte blazati. Ca fashion, asta era trendy atunci, iar daca te respectai, citeai Joyce si Cioran si ascultai Nirvana si Peal Jam si Soundgarden si ii alergai pe punkeri si pe depecheri si visai la fete frumoase cu mult rimel in jurul ochilor si unghii negre si parul foarte lung.

Imi luasem o chitara si incepusem sa zdrangan la ea, fara a excela mai departe de un Zombie al The Cranberries. Prin acea perioada, am fost la un bairam cu multi rockeri, printre care colegul meu de clasa la istorie-stiinte sociale, Nucu Arama (azi, chitarist la Omul cu sobolani / OCS) si Lix si Rocca (azi, bass si vocal la Firma), care erau amicii nostri de la filologie. Am tras cu totii o cantare de pomina, apoi, precum facea Kurt Cobain la sfarsitul concertelor sale, ne-am zdrobit chitarile de toti peretii.

Dupa bairamul cu pricina, pe holurile sau in curtea liceului, am mai continuat sa-l acompaniez voce, din ani in Pasti, pe Nucu. Impreuna cu doi prieteni, faceam un trio pasionalo-caraghios pentru Under the bridge (Red Hot Chilli Peppers), Easy (Faith No More) si multe altele. Cu toate acestea, nu stiu de ce, dupa acel bairam, nu mi-am mai cumparat chitara si am ramas, de-a lungul anilor, cu o nostalgie neinteleasa pentru corzile ei.

In decembrie 2006, la o petrecere MAXIM (revista la care am mai colaborat, din cand in cand), au cantat OCS si m-am reintilnit cu Nucu. A doua zi, in pauza de pranz de la birou, m-am decis brusc si m-am dus fulger la magazinul Muzica de unde mi-am luat o chitara acustica neagra. De atunci, am inceput din nou sa zdrangan, fara a excela. Situatie care, in lipsa straduintei mele si gratie unei metode de lucru absolut dezastruoase – in loc sa invat efectiv sa cant la chitara, am incercat sa reproduc lautareste melodiile care-mi plac (eh, cateva chiar mi-au reusit) – a persistat pana in prezent. Mai bine spus, pana acum 2 saptamani.

GarageBand

Pana ieri, am avut in teste, vreme de 2 saptamani, un MacBook Air – cel mai subtire notebook din lume la momentul lansarii (ianuarie, 2008). Il vazusem in iarna anului trecut intr-un magazin din Viena, unde m-am jucat vreme de un sfert de ora cu el, iar atunci, pe moment, incepusem sa visez cu ochii deschisi la fabuloase castiguri Lotto. La vremea cu pricina, costa 3.000 USD; astazi, cel mai nou model, cu procesor 2.13GHz, memorie de 2GB RAM, un spatiu de 128GB si placa video GeForce 9400M este in jur de 2.600 USD (cea mai buna oferta). Asadar, scump, elitist, interzis cumparatorului de rand. Isi merita banii?

Pe mine, in cele 2 saptamani in care l-am “chinuit”, MacBook-ul ca aerul m-a invatat sa cant corect la chitara, iar pentru asta-i sunt vesnic recunoscator si il declar priceless.

In suita sa de aplicatii, am descoperit GarageBand, un soft simplu si amuzant de muzica, care-ti ofera zeci de ore de distractie, daca ai visat macar o data sa compui sau sa mixezi o melodie. Nivelul de complexitate al programului este unul mediu – nu se apropie de un software profesionist de editat muzica, dar poti realiza chestii interesante cu el: ai la dispozitie o gama generoasa de instrumente virtuale, pe care le poti folosi si orchestra fix cum vrei tu, detii o banca de sunete si voci deja inregistate (nu te opreste nimeni, insa, sa inregistrezi tu altele) pe care le poti insera dupa bunul plac (si gust) si mai posezi numeroase tool-uri de editare a fiecarui sunet, astfel incat creatia finala sa sune cum vrei tu.

Partea cea mai interesanta a GarageBand-ului este, cel putin pentru mine, aceea de Learn to Play. Programul vine cu o serie preinstalata de lectii de baza pentru pian si chitara, insa, contracost, pentru sume modice, poti comanda printr-un click, de la Lesson Store, sute de lectii virtuale. Fiecare lectie contine material video si audio, un instrument virtual care iti arata tehnica de interpretare corecta (mai pe romaneste spus, cum iti tii degetele pentru a produce sunetul fidel) si o sectiune de acorduri si tabulaturi. In cazul lectiilor de chitara, il poti vedea pe dom' profesor, un anume Tim, din 3 unghiuri diferite, astfel incat sa nu pierzi niciun detaliu; de asemenea, fiecare lectie are 3 “viteze”, astfel incat, daca esti mai greu de cap, sa poti deprinde tehnica cum trebuie. Pentru cineva familiarizat cat de cat cu chitara, GarageBand-ul face minuni: un novice va invata esentialul in cel mult o luna de zile.

Gusturile se discuta

La MacBook Air te impresioneaza in primul rand designul: mai subtire decat grosimea degetului aratator (cel putin al meu), notebook-ul argintiu, invelit in aluminiu, cu linii foarte elegante, este extrem de usor (1,36 kg), are un display mai mult decat onorabil – LED LCD widescreen (care suporta o rezolutie maxima de 1200x800 pixel) si o tastatura foarte placuta la atingere (mi-a adus aminte de preferatul meu, SONY  VAIO TT), cu butoane generoase ce beneficiaza de lumina de fundal (ideala pentru avion sau sali de conferinte). In ciuda dimensiunilor mici, ascunde un procesor grafic puternic, un HDD de 80 sau 120 GB, camera video (640x480) si microfon. Tot la capitolul bile albe se inscriu cablul de alimentare magnetic si autonomia, care, in functie de ceea ce faci, poate tine mult si bine (de pana la peste 3 ori cat cea a unui laptop obisnuit, ajungand chiar la 10 ore). Mai trebuie mentionat ca MacBook Air-ul are o multime de tehnologii ecoprietenoase, este foarte silentios si, precum mai toate produsele Apple, iti da sentimentul lucrului bine facut: este finisat migalos, in cele mai mici amanunte.

Din pacate, tocmai designul articulat pe filosofia “ultra subtire, ultra portabil, ultra diferit de orice altceva” joaca impotriva capabilitatilor MacBook Air, facandu-i aproape la fel de mult rau, pe cat ii face bine. Pentru ca intr-un spatiu atat de ingust, au trebuit inghesuite si miniaturizate o sumedenie de componente, speakerul este mono, bateria nu se poate scoate sau schimba, iar pe MacBook Air nu exista decat 3 porturi (pitite foarte ingenios, ce-i drept): un USB, un jack audio pentru casti si un Micro-DVI (inlocuit la ultimele versiuni cu un Mini DisplayPort). In conditiile in care la internet, din dotarile standard, te poti conecta numai wireless, se impune cumpararea unui adaptor USB ethernet (evident, este compatibil numai cel marca Apple; evident, acesta e nejustificat de scump: aprox. 140 roni). Iar daca sistemul Multi-Touch nu iti este confortabil si simti nevoia unui mouse (care se poate conecta numai prin USB); iar daca ai nevoie sa transferi o informatie pe / de pe un stick de memorie USB sau de pe un hard disk extern; iar daca vrei sa transferi fotografii si video de pe camera digitala etc. – batalia care se va da pe singurul port USB devine stanjenitoare (esti, practic, nevoit sa intrerupi anumite activitati pentru a desfasura altele). Sau iti poti achizitiona un HUB USB (72 de roni). La toate acestea, se adauga lipsa unitatii optice… iar ajunsi in acest punct, comparatia cu marele rival al lui MacBook Air, Sony VAIO TT, este presanta: la aceeasi greutate si dimensiuni comparabile, VAIO TT vine cu Blue ray, display de 11,1 inch, High Definition (1366x786 pixel), 4 GB RAM, 256 GB si 2 porturi USB – cu alte cuvinte, pierde milimetric la… grosime, insa bate Aerul de la Apple aproape la majoritatea caracteristicilor hardware importante.

Exista, insa, un mare “dar”: un TT cu cea mai buna configuratie este cu 1.500 dolari mai scump decat Air, ceea ce-l face absolut inabordabil pentru cumparatorii obisnuiti. In plus, intre sistemul de operare OS X v10.5 Leopard cu care se lauda Air, si Windows Vista cu care vine dotat TT-ul, l-as alege intotdeauna pe primul.

Concluzia acestui review este ca daca lucrezi deja pe un iMac sau MacPro si vrei sa-ti iei un notebook ultraportabil, MacBook Air este alegerea fireasca. Daca nu faci parte din aristocratia Marului si vii din randurile infamului Windows, recomandarea mea este ca inainte sa iei o decizie, sa afli cat de multe poti despre Air – nu fi timid, il poti testa in voie in numeroase magazine din Bucuresti si din tara. S-ar putea ca aspectul sau armonios coroborat cu performanta si rapiditatea incontestabila a sistemului de operare sa te indemne sa faci pasul decisiv.

CITESTE SI:

• MacBook Air, la comedia di Apple
• Sotia lui Bill Gates isi doreste un iPhone
• Noul parinte al iPod-ului declanseaza controverse