Prima pagină Natura

Copacul templu

Adrian Nicolae | 10.26.2007 | ● Vizualizări: 606
Copacul templu     copacul templu, banyan, ficus bangalensis + zoom
Galerie foto (1)

Deopotriva misterios si fascinant, inconjurat de un aer mistic, copacul templu este considerat inca una dintre minunile naturii. Prin aspectul sau bizar, diferit fata de tot ceea ce este cunoscut, acesta pare o planta venita de pe alta planeta. Si totusi, el creste in realitate, desi pe o arie destul de restransa, putand fi intalnit in India, Sri Lanka si Pakistan.

Considerat arbore sfant atat in religia hintoista cat si in cea budista, copacul este cunoscut si sub numele de banyan sau smochinul pagodelor (ficus bangalensis). Numele i se trage de la faptul ca preotii, uzand de modul sau atipic de inmultire si de crestere, il insamantau in acoperisul de lemn al templelor.

De altfel, ceea ce i-a fascinat pe naturalisti, de-a lungul vremii, a fost tocmai modul in care copacul-templu reuseste sa creasca si sa se extinda pe suprafete foarte intinse. Banyan-ul este o planta atipica, fara radacini subterane extinse, ale carei seminte incoltesc extrem de usor, chiar si in zonele cele mai neobisnuite. De multe ori, aceste seminte sunt purtate de pasari pe sol sau in coroanele altor copaci acolo unde, folosind umezeala,  dau nastere unor coarde care se dezvolta rapid, formand radacini aeriene.

La randul lor, acestea dau nastere unor radacini adventive care il sustin si ii asigura substantele nutritive din sol. Acest proces este continuu, astfel ca, in 100-200 de ani, copacul poate acoperi o suprafata de mai multe hectare, lasand impresie unei adevarate paduri. Sub coroana sa se pot adaposti sute de persoane, nu de putine ori, fiind intalnite situatii in care un sat intreg fusese construit la umbra ciudatului arbore.
Unul dintre cele mai cunoscute exemple se afla in localitatea Poona din India, acolo unde exista, poate, cel mai faimos exemplar de copac-templu, cel care poate primi sub coronamentul sau peste 2000 de persoane.

Adaptabilitatea sa este recunoscuta, banyan-ul neavand de suferit nici in cazul in care tulpina-mama este distrusa. Chiar si intr-o asemenea situatie, sutele de radacini exterioare compeneseaza pierderea, oferind copacului hrana de care are nevoie si continuand sa sustina coroana.

In schimb, arborele templu este sensibil la temperaturile scazute, motiv pentru care nu s-a dezvoltat decat in sud-estul Asiei, acolo unde clima este mult mai blanda decat in alte zone ale globului. Cu toate acestea, aclimatizarea sa in gradinile botanice din Europa si America de Nord, a demonstrat, nu odata, faptul ca acesta isi poate reveni dupa perioadele reci de iarna.

Utilitatile sale tin mai mult de ordinul estetic, lemnul sau nefiind unul deosebit de valoros.Tot mai des, copacul-templu este folosit, in primii 2-3 ani de viata, ca planta de casa, urmand traditia japoneza bonsai.
Localnicii din Asia folosesc frunzele sale uriase pe post de farfurii sau platouri, in schimb, fructele sale asemanatoare cu niste smochine uriase nu sunt foarte bune la gust( daca este sa ne luam dupa declaratiilor celor ce au incercat) si produc o seva laptoasa ce poate fi iritanta pentru pielea sau ochii oamenilor.
De fapt, fructele sunt niste receptacule globulare in interiorul carora se afla sute de flori minuscule. Acestea sunt polenizate, in special, de catre insectele mici, cele care se pot strecura prin deschizatura ingusta a « smochinei », fiecare floare dand nastere unui fruct micut care contine seminte.

Copacul-templu ramane insa un exemplu al ingeniozitatii naturii, atunci cand vine vorba de diversitate, si un simbol pentru populatiile din Asia, acolo unde acesta este asociat cu linistea si intelepciunea templelor seculare.