Prima pagină Natura

O echipă de 10 porumbei cu "rucsac" în spate desfăşoară în aceste zile o misiune specială - VIDEO

Adrian Popa | 03.17.2016 | ● Vizualizări: 703

Cunoscut ca Pigeon Air Patrol, proiectul este rodul colaborării dintre reţeaua de socializare Twitter, firma de PR DigitasLBi şi startup-ul tehnologic Plume Labs.

La Londra a fost lansat un proiect inedit de monitorizare a aerului prin care zece porumbei care poartă fiecare în spate câte un mic "rucsac" cu senzori, vor colecta timp de câteva zile informaţii despre aerul din metropola europeană, informează Go4it.

Senzorii vor fi purtaţi în viitor şi de 100 de voluntari de la Imperial College London, care vor purta dispozitivele ca pe nişte pagere.

Porumbeii folosiţi în acest experiment sunt domestici. Oamenii le vor putea cere, pe Twitter, informaţii porumbeilor despre aerul din zona în care se află.

Deşi zece păsări nu sunt suficiente pentru a oferi un tablou complet al calităţii aerului din Londra, se speră că acest program va atrage atenţia asupra problemei, iar mai multe persoane şi entităţi se vor implica în combaterea ei în viitor, conform Go4it.

Potrivit iniţiatorilor proiectului, aerul poluat cauzează moartea a aproape 10.000 de persoane în fiecare an la Londra.

Proiectul aminteşte de un alt experiment inedit, făcut în Singapore când o echipă de cercetători de la Universitatea Naţională din această ţară a dezvoltat, anul trecut, roboţi care seamănă cu lebedele, scopul acestora fiind monitorizarea calităţii apei.

Roboţii-lebădă sunt produşi în cadrul programului NUSwan (New Smart Water Assessment Network). Fiecare unitate dispune de o baterie, motoraşe electrice, câte două elice şi o serie de senzori pentru monitorizarea calităţii apei. Datele colectate de roboţi sunt transmise prin Wi-Fi către o platformă cloud, unde datele sunt stocate şi apoi analizate.

"Lebedele" mecanice sunt suficient de solide pentru a rezista la impactul cu mici ambarcaţiuni, precizează Go4it.