Home » Natură » Comportament BIZAR al balenelor cu cocoaşă. ”Nu am văzut niciodată aşa ceva”

Comportament BIZAR al balenelor cu cocoaşă. ”Nu am văzut niciodată aşa ceva”

Comportament BIZAR al balenelor cu cocoaşă. ”Nu am văzut niciodată aşa ceva”
Publicat: 18.03.2017
Balenele cu cocoaşă au început să se strângă în grupuri mari, iar acest tip de comportament nemaivăzut îi uimeşte pe cercetători.

Unele grupuri pot ajunge până la 200 de balene, acestea au fost observate, în special, în zona coastei Africii de Sud, notează Mail Online.  Mediul natural al balenelor cu cocoaşă se află la câteva sute de kilometri depărtare de Africa, în jurul Antarcticii. 

În mod normal, balenele nu sunt creaturi sociabile, acestea preferând să călătorească şi să vâneze singure, în perechi sau în grupuri mici. 

Conform teoriei unui expert, comportamentul balenelor ar putea semnifica o reîntoarcere la activitatea socială, fenomen ce a mai fost observat la această specie înainte ca numărul lor să fie redus cu 90%, la începutul secolului XX din cauza vânătorii. 

,,Nu am văzut niciodată aşa ceva,” spune dr. Ken Findlay, principalul autor al studiului.  

O altă teorie sugerează că balenele au călătorit din zona lor naturală din cauza lipsei hranei. Deşi vânătoarea a determinat o scădere a numărului balenelor cu cocoaşă, în ultimii ani acesta a crescut. ,,În ultimele decade, numărul lor a încept să crească rapid,” spune dr. Gisli Vikingsson, director al departamentului de cercetare al balenelor din cadrul Marine and Freshwater Research Institute, din Islanda. 

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

 
 
 
 

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase