Prima pagină Natura

Naracoorte, peştera din sudul Australiei, ''poarta în timp'' care înregistrează peste jumătate de milion de ani de biodiversitate. Este echivalentul paleontologic al mormântului lui Tutankhamon

Alexandru Voiculescu | 06.25.2017 | ● Vizualizări: 705
Credit: Steven Bourne     + zoom
Galerie foto (4)

În 1857, reverendul Julian Tension-Woods a descoperit câteva mii de oase de rozătoare şi marsupiale mici la baza stalagmitelor peşterii australiene. Atunci, nu ştia că a descoperit unul dintre cele mai fascinante situri fosilifere care au fost descoperite vreodată.

Fără să ştie, Woods a descoperit o „maşină a timpului” - un depozit de biodiversitate şi ecologie care se întinde pe o perioadă mai mare de jumătate de milion de ani, scrie IFL Science.

În ziua de astăzi, peştera Naracoorte este cunoscută ca fiind una dintre cele mai mari situri fosilifere, un loc în care au existat lei marsupiali, canguri şi varani gigantici şi care au sfârşit în această peşteră, vestigiile lor fiind conservate în stratele de nisip.

Peştera conţine însă mult mai mult decât atât. Indicii cu privire la mediul din trecut al peşterii sunt, de asemenea, păstrate în fosilele de plante, în sedimente şi în formaţiunile de calcit.

Abia după anul 1969, peştera Naracoorte a primit atenţia ştiinţifică cuvenită, atunci când exploratorii au pătruns într-un spaţiu extrem de strâmt în peştera Victoria. Aici au găsit echivalentul paleontologic al descoperirii mormântului lui Tutankhamon.

Împrăştiate pe toată suprafaţa de sediment s-au găsit nenumărate cranii, mandibule şi alte rămăşiţe ale giganţilor pierduţi ai Australiei (imaginea de mai jos).

Credit: Steven Bourne

Descoperirea a creat contextul pentru un demers ştiinific care a dus la mai multe descoperiri în ultimele aproape cinci decenii.

Astfel, cercetătorii au găsit fosile ale megafaunei, inclusiv giganţii erbivori precum Zygomaturus trilobus, cangurul din specia Wonambi naracoortensis. Cel mai faimos din acest grup de animale gigantice este leul marsupial Thylacoleo carnifex (imaginea de mai jos). Cele mai spectaculoase fosile ale acestui rege al pădurilor pleistocene provin din Naracoorte.

Credit: Steven Bourne

Aceste animale magnifice au sfârşit acum aproximativ 45.000 de ani, iar cauza exactă a extincţiei este încă dezbătută.

Peştera Naracoorte s-a format acum un milion de ani în urmă în formaţiunile de calcar Gambier, care au fost datate acum 37-12 milioane de ani.

Peste calcar există o serie de dune de nisip unde sunt păstrate urmele schimbării liniei de coastă în ultimele milioane de ani.

Odată cu trecerea timpului, s-au format concavităţi în calcar care au conectat peşterile cu suprafaţa. Nisipul şi solul au fost transportate în aceste intrări ale peşterii cu ajutorul apei şi al vânturilor, formând depozite stratificate (imaginea de mai jos) care se întind pe cel puţin ultimii 500.000 de ani din perioada cuaternară (2,6 milioane de ani - prezent).

Credit: Steven Bourne

În acelaşi timp, multe tipuri de animale au trăit în mediul care înconjura aceste peşteri. Unele specii, precum liliecii, au trăit şi au murit aici. Prădătorii au lăsat în peşteri numeroase oase de animale vânate, ca cele descoperite de Woods în 1857.

Specii mai mari au căzut victimă sistemului de peşteri, altfel spus, au intrat şi nu au mai putut să iasă. Cangurii au fost în mod particular susceptibili la căderea în această capcană.

De ce sunt aceste depozite fosilifere atât de importante

Fosilele găsite provin de la o diversitate impresionantă de specii de vertebrate, inclusiv mai mult de 135 de specii de amfibieni, reptile, păsări şi mamifere.

Aproape 20 de specii de magafaună sunt conservate, inclusiv nouă specii de canguri extincte. Prezervarea acestor fosile este excepţională, fiind păstrate în cel mai mare detaliu.

Din punct de vedere geologic, fosilele de la Naracoorte sunt tinere (500.000 - 1.000 de ani), fiind reprezentative pentru ecosistemele moderne. De aceea, situl fosilifer poate furniza răspunsuri la întrebările cu privire la modul de conservare al ecosistemelor actuale.

Spre deosebire de multe alte locuri unde există un singur sit, peşterile Naracoorte au multiple situri adiacente. Acest lucru oferă o oportunitate unică de a compara şi a corela observaţiile din siturile conectate.

Descoperirile recente au scos la iveală că depozitele conţin mult mai mult decât oase, cu fosile de plante, polen, alge fosilizate şi chiar ADN. Acest lucru a permis de a ilustra o imagine elaborată a mediului din această perioadă.

Formaţiunile de calcit, precum stalagmitele, au înregistrat informaţii critice cu privire la climatul din trecut. Spre exemplu, cantitatea de ploaie poate fi determinată prin analizarea stratelor fine din formaţiune.

Naracoorte ca patrimoniu natural internaţional

Recunoaşterea internaţională ca patrimoniu a venit în decembrie 1994. Peşterile sunt administrate de guvernul sud-australian, care administrează turismul, conservarea şi cercetarea. Acest loc este o atracţie turistică importantă şi vitală pentru economia şi cultura districtului NaraCoorte.

Au fost anunţate noi finanţări pentru un proiect care să stabilească datele exacte ale schimbărilor ecologice şi de mediu surprinse în formaţiunile din peşterile Naracoorte.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

''The Shell Grotto'', peştera care îi fascinează pe toţi cei care intră în ea. Misterul ei îi intrigă pe cercetători de aproape 200 de ani - GALERIE FOTO

Cel mai înfricoşător loc: peştera în care şerpii boa vânează lilieci (VIDEO)

Descoperire de proporţii în peştera Scărişoara, unde se află cel mai mare gheţar subteran din lume

Ursul de pestera – Gigantul ultimei glaciatiuni