Home » Natură » Modul inedit de a protesta împotriva defrişărilor din Pădurea Dumbrava – Galerie Foto

Modul inedit de a protesta împotriva defrişărilor din Pădurea Dumbrava – Galerie Foto

Modul inedit de a protesta împotriva defrişărilor din Pădurea Dumbrava – Galerie Foto
Publicat: 06.07.2017
Pădurea Dumbrava din satul Poienari, judeţul Gorj, a devenit atracţie turistică, după ce artistul vizual Mihai Ţopescu a colorat sute de copaci cu vopsea specială, ecologică, pentru a atrage, astfel, atenţia asupra defrişărilor ilegale, transmite corespondentul MEDIAFAX.
În cadrul proiectului Art Land „Grădina Paradisului”, la care au participat aproximativ 30 de voluntari, în perioada 30 iunie – 3 iulie 2017 au fost vopsiţi peste 600 de copaci din Pădurea Dumbrava, din comuna Bumbeşti-Piţic, informează Mediafax Ideea i-a aparţinut artistului vizual Mihai Ţopescu, acesta declarând că a realizat o intervenţie artistică în natură, „cu scopul de a redescoperi frumosul, la o altă scară”.

Galerie foto

vezi galeria
8 foto
 
„Acest manifest l-aş intitula >. Prin vopsirea a peste 600 de arbori s-a dorit şi s-a creat un impact vizual şi emoţional direct şi tranşant, transformând această pădure într-un spaţiu al meditaţiei, reflexiei, reculegerii şi descoperirii de sine. Totodată este şi un fel de manifest la tot ce se întâmplă cu defrişările, un manifest artistic, nu de stradă, la tot ce se întâmplă legat de defrişările de păduri. Un proiect la care au participat în jur de 30 de voluntari şi realizându-se cu această ocazie, pe lângă lucrarea în sine, adică pădurea colorată, fotografii şi filme care se vor folosi în tot felul de evenimente artistice”, a declarat, pentru MEDIAFAX, artistul vizual Mihai Ţopescu.
 
Artistul a explicat că a ales Pădurea Dumbrava pentru că era vizibilă din Drumul Naţional.
 
CIteşte continuarea pe Mediafax.
 
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:
 

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase