Home » Natură » O descoperire scoate la iveală un aspect surprinzător al unuia dintre cei mai vechi strămoşi ai omului

O descoperire scoate la iveală un aspect surprinzător al unuia dintre cei mai vechi strămoşi ai omului

O descoperire scoate la iveală un aspect surprinzător al unuia dintre cei mai vechi strămoşi ai omului
Publicat: 17.09.2017
Un os al gleznei unui primat de acum 52 de milioane de ani arată că membrii acestei specii erau mult mai agili decât se credea anterior, fiind capabili să sară de pe o creangă pe alta.

Savanţii americani de la Duke University au studiat fosila care făcea parte din încheietura gleznei unei creaturi din specia Donrussellia provincialis, una dintre cele mai vechi primate cunoscute, scrie International Business Times.

Această ramură a ajuns să dea naştere omului, aşadar, înţelegerea trăsăturilor acestor animale preistorice înseamnă, de asemenea, şi înţelegerea evoluţiei umane.

Conform oamenilor de ştiinţă, au existat dezbateri cu privire la deplasarea acestei specii, unii experţi considerând că acestea erau creaturi lente.

Noua analiză a fosilei descoperită în sudul Franţei ilustrează însă o imagine a unui animal mult mai agil.

Osul are mai puţin de un centimetru, iar pentru analizarea lui, savanţii au folosit modelări 3D pentru a vedea tiparele şi a-l compara cu alte oase similare, de la alte specii.

Astfel, s-a ajuns la concluzia că osul are similarităţi cu oasele gleznelor speciilor din ordinul Scadentia, rozătoare asemănătoare veveriţelor care se caţără în copaci.

Bazându-se pe aceste analize şi pe alte informaţii despre primele primate, cercetătorii au precizat că aceste animale „au devenit specializate în sărituri”.

Această specie de primată este de dimensiuni extrem de mici, aproximativ de mărimea unui popândău.

De asemenea, este oarecum normal ca acestea să fie foarte agile, deoarece „fiind capabile să sară de pe un copac pe altul ar fi fost important, în special dacă erau prădători care aşteptau să le vâneze”, precizează Doug Boyer, un membru al echipei de cercetare.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

29% dintre primate, in pericol de disparitie!

60% din speciile de primate sunt în pericol de a fi pe cale de dispariţie. Care este principalul vinovat şi cum pot fi salvate

O nouă specie de primate a fost descoperită în Madagascar

Cercetătorii au găsit primele indicii esenţiale despre viaţa rudelor noastre extincte

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase