Home » Natură » Ea este Frida, labradorul care a salvat zeci de oameni de sub dărâmăturile din Mexic. Povestea căţeluşei care este acum o adevărată eroină naţională

Ea este Frida, labradorul care a salvat zeci de oameni de sub dărâmăturile din Mexic. Povestea căţeluşei care este acum o adevărată eroină naţională

Ea este Frida, labradorul care a salvat zeci de oameni de sub dărâmăturile din Mexic. Povestea căţeluşei care este acum o adevărată eroină naţională
Publicat: 24.09.2017
Căţeluşa Frida, care a salvat 52 de oameni după cutremurul devastator din Mexic, continuă să sape prin moloz pentru a căuta victimele cutremurului prinse sub dărâmături. Frida a fost lăudată chiar şi de preşedintele ţării şi acum este considerată o eroină. Datorită misiunilor la care a luat parte, aceasta e considerată o adevărată eroină.
Frida, care aparţine de unitatea canină a Marinei mexicane, a scormonit printre dărâmături şi beton în Mexico City, în căutarea victimelor cutremurului de  7,1 grade în care 273 de persoane au murit şi mii de oameni au fost răniţi. Asta la doar două săptămâni după ce a salvat 12 vieţi în urma unui alt seism care a lovit oraşul Oaxaca, scrie Gândul.

Labradorul a devenit celebru pe Internet şi oamenii din întreaga lume au ţinut să-i mulţumească, spunând despre căţeluşă că e o adevărată eroină. Aceeaşi părere a avut şi preşedintele Enrique Pena Nieto, care a elogiat-o pe Frida într-o postare pe Twitter.

„Ea este Frida. Aparţine unităţilor SEMAR şi a ajutat la salvarea a 52 de vieţi în urma a multe dezastre naturale la nivel naţional şi internaţional”, a scris acesta pe reţeaua de socializare, scriu cei de la The Independent. 
 
Pentru a fi protejată, căţeluşa poartă un echipament special, inclusiv ochelari care îi apără ochii de fum şi pantofi care să-i permită să sape şi să meargă pe teren accidentat. Frida a fost antrenată în aceste scopuri de la doi ani şi acum şi-a câştigat titlul de „specialist în căutarea persoanelor dispărute”, în urma misiunilor din Honduras, Ecuador şi Haiti. 
 
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase