Home » Natură » Şi albinele pot fi stângace sau dreptace, asemănător oamenilor

Şi albinele pot fi stângace sau dreptace, asemănător oamenilor

Publicat: 04.11.2017
Cercetătorii au descoperit că albinele au o preferinţă pentru stânga şi dreapta, lucru care le influenţează deciziile atunci când navighează în timpul zborului.

Unele albine pot avea preferinţe pentru stânga sau dreapta, în timp ce altele nu prezintă aceeaşi trăsătură. Conform Science Alert, cercetătorii din cadrul Unversităţii din Queensland, Australia, au demonstrat atât că albinele au o preferinţă pentru zborul pe partea stângă sau dreaptă, cât şi faptul că acestea pot determina care este diferenţa dintre o gaură de dimensiuni mici sau una mare. 

”Unele albine prezintă o preferinţă mult mai mare pentru partea stângă, altele pentru cea dreaptă, în timp ce altele nu au nicio preferinţă,” a explicat neurologul Mandyam Srinivasan. 

Pentru a determina regiunea dominantă a albinelor, echipa a urmărit 102 alibine, marcate cu culori diferite pentru distingerea lor mult mai simplă. Apoi albinele au fost reintrodu-se într-un tunel lung de 120 de centimetri cu o pană amplasată la un capăt şi un obstacol în mijloc care conţinea două deschizături diferite. Atunci când o deschizătura era de două ori mai lată decât cealaltă, aproximativ 80% dintre albine au ales-o. 

Însă lucrurile au devenit interesante atunci când ambele deschideri aveau aceeaşi mărime. Aproximativ 55% dintre albine nu au prezentat o preferinţă pentru una dntre deschideri în timpul unei serii de 10 zboruri prin tunel. Cele 45% dintre procentele rămase au prezentat o preferinţă pentru stânga sau dreapta. În cazul în care deschizătura de pe partea preferată de albină era mai mică decât cea de-a doua variantă, insectele au necesitat un timp mai îndelungat pentru a lua o decizie

Astfel albinele se alătură unei liste de animale care au preferinţe pentru o anumită parte, printre acestea aflându-se: maimuţele Rhesus, şobolanii şi marmotele.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: 

 
 
 
 
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase