Home » Natură » Numărul incendiilor de vegetaţie a crescut cu 85% în Pădurea Amazoniană faţă de 2018

Numărul incendiilor de vegetaţie a crescut cu 85% în Pădurea Amazoniană faţă de 2018

Numărul incendiilor de vegetaţie a crescut cu 85% în Pădurea Amazoniană faţă de 2018
Publicat: 23.08.2019
Numărul incendiilor de vegetaţie care au avut loc în Pădurea Amazonia din luna ianuarie a ajuns la 74.155, înregistrând o creştere de aproape 85%.

Numărul incendiilor de vegetaţie care au avut loc în Pădurea Amazonia din luna ianuarie a ajuns la 74.155, înregistrând o creştere de aproape 85% a numărului incendiilor faţă de anul trecut, a informat Institutul Naţional pentru Cercetarea Mediului din Brazilia (INPE), relatează The Washington Post.

„Nu este nimic anormal în ceea ce priveşte clima de anul acesta sau precipitaţiile din regiunea Amazoniană, care este doar cu puţin sub medie”, a informat cercetătorul Alberto Setzer, din cadrul INPE.

„Sezonul uscat crează condiţii favorabile pentru folosirea şi extinderea focului, însă aprinderea focului este un act realizat de oameni, fie intenţionat, fie ca accident”, a adăugat acesta.

Fumul degajat în urma unui astfel de incendiu a acoperit complet cerul în oraşul Sao Paolo din Brazilia.

INPE a descoperit de asemenea că numărul defrişărilor din Brazilia a crescut anul acesta. La începutul lunii august, INPE a informat că aproximativ 1.330 de metri pătraţi de pădure tropicală lipsesc încă din luna ianuarie.

Publicarea acestor statistici a adus critici la adresa preşedintelui brazilian Jair Bolsonaro. Bolsonare, care susţine dezvoltarea agriculturii şi mineritului în regiunea Amazoniană, a declarat că aceste numere nu sunt reale.

Bolsonaro susţine că Guvernul brazilian nu are resursele necesare pentru a opri incendiile de pădure

Preşedintele brazilian Jair Bolsonaro a declarat joi că Guvernul nu are resursele necesare pentru a opri incendiile de vegetaţie din Pădurea Amazoniană, relatează site-ul agenţiei Reuters.

Bolsonaro a informat că Guvernul a investighează incendiile. Acesta a mai adăugat că suspectează organizaţiile neguvernamentale că ar porni incendii în padure în mod intenţionat.

Emmanuel Macron: Incendiile din Pădurea Amazoniană sunt o criză internaţională

Preşedintele francez Emmanuel Macron a transmis că numărul record de incendii de vegetaţie izbucnite în Pădurea Amazoniană sunt „o criză internaţională”, care trebuie discutată în cadrul summitului G7, conform BBC.

„Pădurea Amazoniană- plămânul care produce 20% din oxigenul de pe planeta noastră- este în flăcări. Membri ai summitului G7, haideţi să discutăm această urgenţă cu prioritate!”, a transmis Macron prin intermediul unui mesaj publicat pe Twitter.

Preşedintele brazilian Jair Bolsonaro l-a acuzat pe omologul său francez că foloseşte o problemă domestică a Braziliei pentru câştig politic propriu şi a respins apelul acestuia de a discuta problema în cadrul summitului G7, din care Brazilia nu face parte.

„Sugestia preşedintelui francez conform căreia problema amazoniană trebuie discutată la G7, fără participarea ţărilor din regiune, evocă o mentalitate colonială, care nu îşi are locul în secolul XXI”, a transmis Bolsonaro.

De asemenea, şi secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a transmis că este profund îngrijorat de incendiile din Pădurea Amazoniană.

„În mijlocul unei crize climatice globale, nu ne permitem să distrugem o sursă majoră de oxigen şi biodiversitate. Amazonul trebuie protejat”, a transmis Guterres prin intermediul unei postări pe Twitter.

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Trei turiști s-au pozat goi pe una dintre cele mai importante atracții din Namibia
Trei turiști s-au pozat goi pe una dintre cele mai importante atracții din Namibia
Peste 1,5 miliarde de oameni din întreaga lume trăiesc cu durere cronică
Peste 1,5 miliarde de oameni din întreaga lume trăiesc cu durere cronică
Epidemie de singurătate printre părinți, dezvăluie un studiu din SUA
Epidemie de singurătate printre părinți, dezvăluie un studiu din SUA
Oamenii de știință din domeniul energiei dezleagă misterul strălucirii aurului
Oamenii de știință din domeniul energiei dezleagă misterul strălucirii aurului
România și pierderea Dobrogei. Ionel Brătianu: „Soarta Dobrogei nu depinde de stipulațiile păcii de la Bucureşti”
România și pierderea Dobrogei. Ionel Brătianu: „Soarta Dobrogei nu depinde de stipulațiile păcii de la Bucureşti”
Trucul simplu și rapid prin care să-ți schimbi instant viața în bine
Trucul simplu și rapid prin care să-ți schimbi instant viața în bine
(P) 5 construcții impresionante pe care merită să le vezi măcar o dată in viață
(P) 5 construcții impresionante pe care merită să le vezi măcar o dată in viață
Erupție excepțional de rară pe suprafața Soarelui! O furtună solară se îndreaptă spre Pământ
Erupție excepțional de rară pe suprafața Soarelui! O furtună solară se îndreaptă spre Pământ
(P) Descoperă care e grosimea ideală a unor geamuri de tip termopan pentru un nivel de eco-eficiență crescut
(P) Descoperă care e grosimea ideală a unor geamuri de tip termopan pentru un nivel de eco-eficiență crescut
Astronomii au detectat un semnal ciudat de la o galaxie din apropiere
Astronomii au detectat un semnal ciudat de la o galaxie din apropiere
O nouă metodă de fraudă face ravagii: Infractorii se dau drept angajați bancari
O nouă metodă de fraudă face ravagii: Infractorii se dau drept angajați bancari
Cum a justificat o mamă faptul că și-a tatuat copiii minori în mod repetat?
Cum a justificat o mamă faptul că și-a tatuat copiii minori în mod repetat?
Chitara cu care John Lennon a înregistrat piesa „Help!”, găsită după 50 de ani
Chitara cu care John Lennon a înregistrat piesa „Help!”, găsită după 50 de ani
165 de ani de la începerea construcţiei Canalului Suez. A scurtat drumul navigatorilor către Europa la doar câteva ore
165 de ani de la începerea construcţiei Canalului Suez. A scurtat drumul navigatorilor către Europa la doar câteva ore
Începând de astăzi, turiștii trebuie să plătească taxă de intrare în Veneția
Începând de astăzi, turiștii trebuie să plătească taxă de intrare în Veneția
Recipientele de la una dintre cele mai populare cafenele din lume vor fi mai mici cu 20%
Recipientele de la una dintre cele mai populare cafenele din lume vor fi mai mici cu 20%
Vot decisiv în Senatul SUA pentru interzicerea TikTok. Ce se întâmplă acum?
Vot decisiv în Senatul SUA pentru interzicerea TikTok. Ce se întâmplă acum?
Haos în centrul Londrei după ce doi cai militari au scăpat de sub control
Haos în centrul Londrei după ce doi cai militari au scăpat de sub control