Prima pagină Natura

Si totusi se misca

Adrian Nicolae | 08.01.2007 | ● Vizualizări: 317
Si totusi se misca     Coelacanthus, peste, dino-peste + zoom
Galerie foto (1)

Ce poate avea in comun celebra replica a lui Galileo Galilei, ilustru astronom, filosof si fizician italian al secolului al XVI-lea, cu o captura a unor pescari sud-africani de acum circa 70 de ani? Daca ne gandim ca aceasta captura reprezinta un peste preistoric, considerat disparut de aproape 60 de milioane ani, totul incepe sa prinda contur.

O reaparitie uimitoare
In 1836, naturalistul Louis Agassiz descrie pentru prima oara acest peste fosil, pe care il denumeste Coelacanthus ( de la termenul grec care se traduce prin ‚’coloana vertebrala goala’’). De atunci, peste 125 de specii de celacant au fost descoperite, cele mai vechi dintre ele datand de peste 400 de milioane de ani, in timp ce cele mai ’’recente’’ aveau o vechime de aproximativ 66 de milioane de ani. Dupa aceasta perioada nu au mai fost descoperite fosile de celacant, iar oamenii de stiinta au concluzionat ca specia a disparut acum circa 60 de milioane de ani, extinctia ei survenind in acelasi timp cu cea a dinozaurilor.

Si cu toate acestea, lumea oamenilor de stiinta este zdruncinata in 1938, atunci cand Marjorie Courtenay-Latimer, o angajata a muzeului din East London, Africa de Sud, este sunata de capitanul unui vas de pescuit pentru a studia un exemplar pe care nici unul dintre marinarii de pe vas nu il putuse identifica. Pestele de un albastru stralucitor ii atrage imediat atentia acesteia, care il transporta la muzeul local. In ciuda apelurile repetate, abia peste doua luni pestele va fi observat de catre un specialist, ihtiologul J.L.B. Smith, cel care va cataloga exemplarul drept primul celacant cunoscut, capturat viu vreodata. El il va denumi Latimeria chalumnae, dupa numele celei care l-a descoperit. Cu toate acestea, descoperirea este umbrita de Marjorie Latimer care, pentru a putea conserva pestele, ii inlaturase acestuia organele interne; pierdere pe care Smith o califica drept ‚’’incalculabila’’.

Desi autoritatile ofera o recompensa de 100 de lire, suma destul de mare la vremea respectiva, de abia 14 ani mai tarziu, in 1952, un al doilea exemplar este capturat in apropierea Insulelor Comore din Oceanul Indian. Acelasi J.L.B. Smith, a carui obsesie pentru celacanti il va urmari toata viata, il identifica. De data aceasta, pestele este bine conservat, iar specialistii ii pot studia anatomia.
In 1960, un alt exemplar este capturat, acesta fiind expus din 1968 la Muzeul Smithsonian din Statele Unite.

Desi, pana de curand, se credea ca acestia traiesc numai in largul coastelor Insulelor Comore, o noua descoperire va face valva in lumea oamenilor de stiinta. In 1997, apoi in 1998, doi celacanti vii sunt capturati largul coastelor Indoneziei, la circa 10.000 de kilometri departare de locul in care primele doua exemplare fusesera scoase la lumina.
Analiza ADN releva faptul ca, desi fac parte din aceeasi familie, cele doua grupuri sunt diferite genetic si nu exista nicio posibilitate ca grupurile sa fi migrat pe o distanta atat de mare. Descoperirea este cu atat mai importanta cu cat, cu ajutorul submersibilelor dotate cu camere TV, cercetatorii reusesc sa filmeze in aceeasi perioada o adevarata colonie de celacanti in pesterile subacvatice din largul coastelor Madagascarului.
        Un personaj atipic
    Ceea ce i-a uimit pe specialisti, pe langa misterioasa sa reaparitie dupa aproape 60 de milioane de ani, este structura organica atipica a acestui peste preistoric. Chiar daca trasaturile sale sunt asemanatoare unui peste, caracteristicile sale i-au determinat pe oamenii de stiinta sa il catalogheze drept stramosul vertebratelor terestre. Desi toate „rudele” sale din clasa Crosopterigieni au disparut inca din cretaticul superior, celacantul ramane singurul supravietuitor al acestei familii. Este ca si cum, in secolul XXI ai descoperi o un dinozaur viu, hranindu-se nestingherit la marginea orasului, imun la schimbarile evolutiei.

    Unul dintre cele mai stranii aspecte ale constitutiei celacantului il reprezinta forma inotatoarelor acestuia. Departe de a putea fi numite asa, daca ne raportam la ceea ce numim astazi „inotatoare”, ele seamana mai mult cu niste membre sustine de aceleasi oase pe care le intalnim la vertebratele terestre. Cercetatorii il considera „un var” al unui alte specii, Eusthenopteron, peste despre care se credea ca se deplaseaza cu ajutorul unor membre in forma de picioare, si care a disparut acum 360 de milioane ani J.L.B. Smith chiar ii va dedica o carte numita „Batranul patru-picioare”.

    Celacantul este ovovipar, ceea ce inseamna ca ouale acestuia sunt fertilizate intern. El da nastere la circa 26 de pui dupa o perioada de gestatie de 13 luni, fapt intalnit la foarte putine specii de pesti din zilele noastre.
Un alt aspect care ne duce cu gandul la contemporanii sai, dinozaurii, este creierul acestuia. Desi, in stare adulta, celacantul poate atinge greutati de pana la 95 de kilograme, creierul sau nu depaseste mai mult de 3 grame. Si totusi, un creier atat de rudimentar nu l-a impiedicat pe acesta sa supravietuiasca timp de peste 400 de milioane de ani, fapt care a dat peste cap multe din teoriile oamenilor de stiinta.

    Si cu toate acestea, celacantul are cateva trasaturi pe care cercetatorii nu le-au putut identifica la nici un alt peste sau vertebrat terestru: Sacul membranos care il ajuta la plutire umplut cu ulei si grasimi ( la celelalte specii de pesti acesta este plin cu aer) sustinut de sistemul osos, senzorii situati in cutia craniana care ii permit acestuia sa depisteze campurile electromagnetice sau coloana vertebrala aproape lipsita de vertebre.Toate acestea il fac pe celacant un animal pe cat de vechi, pe atat de spectaculos.

        Ramane un supravietuitor?
    In ciuda drumului sau de peste 400 de milioane de ani, mai lung, probabil, decat al oricarui alt animal cunoscut, celacantul este, totusi, o specie pe cale de disparitie. In ciuda protectiei oferita de lege, aceste vietuitoare remarcabile sunt din ce in ce mai vanate, preturile oferite pe piata neagra pentru un exemplar ajungand la sume exorbitante.

    Atat de departe in timp si totusi atat de aproape de noi, martor al formarii continentelor si al schimbarii speciilor, va ramane cel alintat „dino-pestele” un supravietuitor?