Precum in stele, asa si in ITER

Fuziunea
In principiu, lucrurile par simple: atunci cand sunt supusi presiunii sau incalziti, atomii de hidrogen fuzioneaza – se aglutineaza –, producand heliu si enorme cantitati de energie. Este ceea ce se intampla de cinci miliarde de ani in centrul Soarelui si in stele. Avantajul major al metodei este acela ca principalul deseu produs de un reactor cu fuziune este heliul, gazul inofensiv cu care se umfla baloanele. Pentru ca pe Pamant conditiile de presiune si de temperatura din inima Soarelui sunt imposibil de obtinut, oamenii de stiinta nu utilizeaza hidrogen obisnuit, ci doua varietati de hidrogen greu: deuteriul si tritiul.  Pe Terra, o molecula de apa din 7.000 este molecula de „apa grea“, compusa din mai multi atomi de deuterium, care inlocuiesc atomii de hidrogen obisnuit (D2O sau DHO in loc de H2O). Dar tritiul nu exista in natura, fiind produs in clipa de fata in centralele nucleare clasice la pretul de 300 de euro... gramul. Cercetatorii spera insa ca ITER va putea asigura singur o parte substantiala din necesarul de consum. Si totusi, fuziunea deuteriu-tritiu produce niste neutroni plini de energie, care bombardeaza reactorul. Tot ce ating ei devine extrem de radioactiv. Si polueaza. Din pacate, nu se cunoaste deocamdata materialul capabil sa reziste un timp indelungat unui asemenea tratament. 

Celulele stem
Descoperirea celulelor stem prezente in corpul unui adult a fost anuntata in 1961 (J. Till si E. McCulloch), in urma concluziilor unui studiu realizat pe celulele hematice ale soarecilor; ulterior, cercetarile s-au multiplicat si in clipa de fata circa 500 de articole publicate in diferite reviste stiintifice fac dovada existentei, in varii „districte“ ale organismului uman si in varii tesuturi, a unor rezerve de celule speciale – diferite ca forma si calitate de celulele normale – care dovedesc o dubla capacitate: aceea de a se putea multiplica la nesfarsit si aceea de a se orienta si diferentia in interiorul a numeroase tipuri de tesuturi.  Functia acestor celule rezulta a fi aceea de a inlocui celulele distruse din diferite tipuri de tesuturi. Numele de stem (sau susa) indica puterea lor de a genera, dintr-un germene initial, o crestere succesiva; un astfel de proces de regenerare s-a produs dintotdeauna in organism, ca un fel de autoreparatie spontana, fara sa fi fost cunoscut de catre oamenii de stiinta. 

Descoperirea acestei resurse biologice si a mecanismului ei de functionare i-a entuziasmat pe buna dreptate pe cercetatori, facandu-i sa spere ca o vor putea utiliza in cazul unor leziuni grave ale tesuturilor organismului uman, extragand celule stem din organism, multiplicandu-le in laborator in cantitatea ceruta si reintroducandu-le apoi in tesutul sau organul afectat.  Unii cercetatori studiaza in clipa de fata posibilitatea de a stimula productia de celule susa in interiorul organismului insusi, fara a le mai extrage, astfel incat sa se reproduca intr-o cantitate suficienta pentru regenerarea in situ.  Spectrul maladiilor care provoaca degenerarea tesuturilor este unul amplu si a facut obiectul mai multor studii experimentale. Infarctul, bolile sangelui, bolile degenerative ale sistemului ner­vos (Parkinson si Alzheirner) si multe alte afectiuni se pare ca vor beneficia de pe urma acestui tip de terapie.