Prima pagină Stiinta

Creierul uman şi trucurile hoţilor de buzunare: cum reuşesc aceştia să ne înşele vigilenţa?

Mihaela Stănescu | 07.17.2014 | ● Vizualizări: 5546
Îndemânarea nu e totul: mulţi hoţi evaluează dintr-o privire punctele vulnerabile ale celor pe care intenţionează să-i „opereze” şi profită de acestea.     (Foto: Shutterstock.com) + zoom
Galerie foto (4)

Potrivit unei convingeri populare larg răspândite, hoţii de buzunare sunt persoane cu o excepţională dexteritate; fantastica lor îndemânare, căpătată în ani de „pregătire”, este cea care le permite să şterpelească portofele, telefoane mobile etc. din buzunarele altor oameni, oricât de vigilenţi, fără ca aceştia să simtă. Să fie oare vorba doar de „iuţeala de mână”? Cercetări mai noi arată că e vorba de ceva mai mult: hoţii de buzunare se folosesc de slăbiciunile naturale ale creierului uman. Chiar dacă nu ştiu să explice lucrurile din perspectivă neurologică şi psihologică, mulţi sunt totuşi foarte pricepuţi în a utiliza caracteristicile neuro-psihologice ale creierului pentru a-şi face treaba cu cea mai mare eficienţă. Iată metodele prin care profită de ele şi recomandările specialiştilor pentru a ne feri de ei.

Un articol apărut recent în BBC Future explorează acestă interesantă conexiune – cea dintre „reuşitele” hoţilor de buzunare şi punctele slabe ale funcţionării creierului nostru. 

Vestea tulburătoare, remarcă autoarea articolului, Caroline Williams, este că, după spusele specialiştilor în neuroştiinţe, creierul nostru are destule asemenea „breşe” în sistemele sale de atenţie şi percepţie. Hoţii de buzunare exploatează aceste slăbiciuni, iar unii dintre ei sunt atât de pricepuţi în a face acest lucru, încât oamenii de ştiinţă le solicită colaborarea, lucrând împreună cu ei în cadrul unor cercetări asupra modului în care funcţionează mintea umană. 

Un profesionist vestit pentru iuţeala lui de mână este Apollo Robbins, care lucrează la Las Vegas; ce-i drept, el nu e un hoţ de stradă, ci un aşa-numit „stage pickpocket” sau „theatrical pickpocket”, adică un artist prestidigitator care-şi arată iscusinţa în spectacole pe scenă, subtilizând ceasuri, portofele, telefoane, bijuterii, cu o „fineţe” fără seamăn, datorită căreia este considerat, de marea majoritate a magicienilor care practică acest gen de artă, drept cel mai bun din lume, o adevărată legendă. 

Faima lui s-a răspândit după ce, în 2001, în cursul unui eveniment la care participa fostul preşedinte american Jimmy Carter, i-a buzunărit pe agenţii din cadrul Serviciilor Secrete americane care îl însoţeau pe Carter, luându-le ceasuri, chei, insigne, până şi o copie a itinerariului fostului preşedinte. (A făcut-o pentru amuzament şi pentru a-şi testa dibăcia; după aceea, a înapoiat agenţilor tot ce sustrăsese.) Episodul – relatat de jurnalistul Adam Green într-un articol publicat anul trecut – a avut urmări foarte serioase pentru cariera lui Apollo Robbins, dar într-un sens bun: el a fost abordat de firme de securitate, de poliţişti, de psihologi şi neurologi, de cercetători din cadrul armatei, toţi interesaţi de „trucurile lui magice” cu ajutorul cărora reuşeşte să înşele vigilenţa tuturor. Azi, el lucrează în calitate de consultant, continuând să dea, la Las Vegas, spectacole care se bucură de un succes răsunător.

 

Încotro să te uiţi mai întâi?

Printre cei care au dorit să îi afle secretele se numără Susana Martinez-Conde, autoare a cărţii Sleights of Mind şi care lucrează, ca specialist în neuroştiinţe, în cadrul Laboratory of Visual Neuroscience, din statul american Arizona. 

Cea mai importantă dintre slăbiciunile creierului uman pe care hoţii de buzunare o pot exploata este faptul că nu suntem programaţi pentru a face multe lucruri deodată. Deşi această capacitate, numită multitasking, este foarte căutată şi preţuită în lumea contemporană, fiind considerată o calitate care sporeşte productivitatea, realitatea este că fiinţa umană nu este foarte bună la aşa ceva. Sigur, unii sunt mai buni decât alţii: am văzut cu toţii mămici care vorbesc la telefon cu o prietenă, în timp ce stau cu ochii pe copilaşul care se joacă prin preajmă, dar privesc şi ecranul televizorului unde tocmai rulează un episod din serialul preferat. Şi, cumva, reuşesc să fie atente şi la copil, să fie coerente şi în conversaţia telefonică şi să înţeleagă şi ce se întâmplă în serial.

Dar, în general vorbind, mulţi dintre noi nu sunt foarte buni la multitasking: aşa este setat biologic creierul nostru. Iar acesta e un lucru bun, deoarece ne permite să filtrăm informaţia de care suntem permanent bombardaţi, în fiecare clipă a vieţii, şi să ne concentrăm asupra a ceea ce e mai important în momentul respectiv. Dar, spune Susana Martinez-Conde, tocmai de acest lucru poate să profite un hoţ de buzunare.

Studiind metodele folosite de Apollo Robbins pentru a-i buzunări pe nesimţite pe cei care participă la spectacolele sale, ea a remarcat cât de inteligent se foloseşte artistul de această caracteristică a creierului uman: atunci când invită oameni pe scenă, vorbeşte cu ei, le cere să se uite la anumite obiecte, vine foarte aproape de ei, îi atinge şi produce astfel în mintea lor o reacţie emoţională, deoarece le invadează spaţiul personal… pe scurt, le suprasolicită atenţia, într-un mod copleşitor. Iar suprasolicitat şi copleşit astfel, creierul uman nu mai reuşeşte să fie îndeajuns de atent şi la alte lucruri încât să „prindă” momentul când are loc subtilizarea unui obiect. Aşa că, desigur, îndemânarea şi iuţeala de mână sunt importante, dar cel puţin la fel de importantă este înşelarea mecanismelor de atenţie ale creierului uman.

Apollo Robbins s-a pregătit îndelung în acest sens; nu s-a mulţumit cu înzestrarea sa naturală, ci, afirmă el, a vizitat închisori şi a luat lecţii de la hoţi de buzunare adevăraţi, pentru a-şi şlefui măiestria.

Dar, fără a şti nimic despre multitasking şi alte aspecte neuropsihologice ale problemei, hoţii de buzunare care operează pe stradă cunosc totuşi foarte bine acest fenomen al copleşirii sistemului de atenţie al creierului şi folosesc tehnica distragerii atenţiei pentru a-şi face treaba. 

Oprirea „ţintei” pe stradă şi provocarea unei busculade sutn tactici obişnuite ale hoţilor de buzunare.    (Foto: Shutterstock.com)

O metodă clasică, folosită de bandele de hoţi de buzunare din toată lumea, este următoarea: un membru al bandei merge în faţa persoanei aleasă drept „ţintă” şi, la un moment dat, se opreşte brusc, astfel încât „ţinta” dă peste el. Un alt hoţ din gaşcă, în cârdăşie cu primul, merge în spatele victimei şi, când se produc oprirea bruscă şi ciocnirea, se izbeşte de amândoi cei din faţa lui (hoţul nr. 1 şi „ţinta”) şi se ia la ceartă (prefăcut, evident) cu primul hoţ. În cele câteva secunde de confuzie care urmează, când atenţia victimei se împrăştie simultan şi asupra ciocnirilor, şi asupra certei, şi asupra îngrămădelii, hoţii şterpelesc tot ce pot, pasează obiectele unui al treilea membru al bandei, răsărit ca din pământ la locul incidentului, iar acesta o tuleşte cu prada. 

Există diferite variante ale acestei metode, care implică oprirea de către hoţi a victimei şi distragerea atenţiei ei: uneori „ţinta” e oprită pe stradă de un hoţ care, chipurile, vrea să o întrebe ceva; sau hoţul nr. 1 opreşte ţinta vărsând pe ea, „accidental”, cafea, suc etc.

Ideea este să îi faci pe oameni să îşi îndrepte atenţia asupra unui alt lucru decât propriile genţi sau buzunare, spune James Brown, un „stage pickpocket” şi hipnotizator din Marea Britanie. Dacă reuşeşti să le oferi deodată două-trei lucruri la care să fie atenţi, e chiar mai bine.

 

Psihologia furtului din buzunare

Dacă metoda de mai sus implică distragerea atenţiei folosind în acest scop apropierea fizică, alte tactici ale hoţilor de buzunare sunt „mai psihologice”, explică Caroline Williams în articolul ei. De pildă, hoţii de buzunare tind să zăbovească în preajma indicatoarelor stradale pe care scrie „Atenţie la hoţii de buzunare!” Pare contra-intuitiv, fiindcă oamenii au tendinţa, văzând un asemenea indicator, să fie mai vigilenţi, nu-i aşa? Oamenii au, într-adevăr, o astfel de tendinţă, dar felul în care se manifestă ea îi poate ajuta pe hoţii de buzunare: multe dintre persoanele care văd semnul tind să îşi verifice obiectele de valoare pe care le au asupra lor, dând astfel în vileag unde le ţin. 

Oricât de ciudat ar părea, hoţii de buzunare obişnuiesc adesea să stea în preajma acestor semne de atenţionare, deoarece, în aceste puncte, oamenii tind să verifice bunurile pe care le au asupra lor, dezvăluind astfel unde le ţin.    (Foto: Shutterstock.com)

Iar unul dintre cele mai eficiente trucuri este păcălirea victimei prin felul în care se prezintă hoţul. Autoarea articolului din BBC Future relatează, în acest sens, cazul propriei sale mame, o femeie conştientă de pericolele străzilor şi vigilentă de felul ei, care a fost totuşi păcălită de aparenţa de respectabilitate a unui om care s-a dovedit apoi a fi fost un foarte şmecher şi priceput hoţ de buzunare. Doamna a fost abordată de un bărbat amabil, prezentabil şi politicos, care avea la el un buchet de flori şi care i-a spus că strânge bani pentru acţiuni caritabile, din partea unei biserici. Femeia a scos din portofel o bancnotă de un euro; bărbatul a spus că e prea mult şi s-a oferit să se uite în portofelul ei după o monedă de valoare mai mică. Abia mai târziu, doamna şi-a dat seama că omul cu înfăţişare respectabilă şi cu flori în mână îi subtilizase o bancnotă de 20 de euro. 

Înfăţişarea prezentabilă a fost aici factorul-cheie care a înşelat vigilenţa victimei.

După spusele lui James Brown,  încrederea constituie un element major. Un aer încrezător, plin de linişte şi siguranţă, care transmite şi victimei un sentiment de încredere şi securitate, este cel mai eficient truc la care recurg atât profesioniştii scenei, cât şi hoţii de stradă care intră în conversaţie cu victima.

Teoretic, cel puţin, spune Brown, care este şi hipnotizator, simpla putere de sugestie ar fi de ajuns pentru a convinge şi cele mai vigilente persoane să le dea hoţilor tot ce au. Articolul menţionează un caz petrecut în Rusia, în care un angajat al unei bănci i-ar fi dat peste 80.000 de dolari unei femei care, după cât se pare, l-ar fi hipnotizat. Dacă o persoană înzestrată cu putere de sugestie are de-a face cu o persoană care are încredere în ea, atunci e uşor, afirmă James Brown. (Probabil că, sub acest aspect, reuşita depinde totuşi mult de puterea de sugestie a hoţului şi de cât de uşor hipnotizabilă este „ţinta” sa.) 

 

Manipularea percepţiei

Un alt truc este înşelarea mecanismelor de percepţie ale organismului uman – de pildă, în ceea ce priveşte perceperea mişcării. Prestidigitatorii folosesc, pe scenă, tot felul de mişcări ale mâinilor şi ale corpului în ansamblu care distrag atenţia spectatorilor, dar şi hoţii de buzunare cunosc şi folosesc trucuri din această categorie. James Brown şi-a petrecut câteva nopţi observând tehnicile folosite de hoţi în preajma unor cluburi londoneze din Trafalgar Square. Fireşte, aceste tehnici funcţionează cel mai bine când sunt aplicate noaptea târziu, asupra unor persoane somnoroase şi ameţite de băutură. Unele dintre trucuri sunt foarte inteligente; de pildă, în faţa unui om care iese din club, afectat de oboseală şi băutură, apare o fată care intră în vorbă cu el, sub un pretext oarecare şi, în timp ce vorbeşte, începe să se clatine uşor. Omul din faţa ei are impresia că el se clatină, aşa că încearcă să se redreseze făcând mişcări compensatorii şi îşi pierde echilibrul. Fata îi sare în ajutor, sprijinindu-l – eventual împreună cu un prieten sau o prietenă de-a ei -, omul pleacă şi, acasă, când aburii beţiei se risipesc, descoperă că îi lipsesc ceasul şi portofelul.

 

Prilejul face mai mult decât iscusinţa

Dar, cu toate aceste trucuri deştepte ce pot fi remarcate uneori, hoţii de buzunare sunt, în marea lor majoritate, oportunişti, spune Brown. Ei profită de neatenţia altora, de ocaziile favorabile, aleg ţinte uşoare, nu se apucă să „opereze” cazuri ce par dificile, pentru că, în realitate, cei mai mulţi nu sunt chiar aşa de îndemânatici cum cred alţii.

Şi, în sprijinul afirmaţiilor sale, ce exemplu credeţi că dă? Bandele de hoţi de buzunare originari din România care îşi fac veacul pe Podul Londrei. Aceşti infractori, spune Brown (care le-a studiat metodele) mai că au ajuns să fie portretizaţi ca posedând o îndemânare supraomenească, o asemenea iuţeală a mâinii încât te fură fără să simţi - oricât ai fi de vigilent – ,aproape cu eleganţă. E regretabil că sunt descrişi aşa, pentru că, în realitate, dexteritatea lor e foarte departe de ceea ce îşi imaginează oamenii. Marea lor majoritate sunt nişte hoţi oportunişti, care ştiu să profite de prilejurile uşoare. 

Mai îngrijorător, avertizează el, e faptul că sunt îndeajuns de oportunişti pentru a ţine pasul cu noile tehnologii şi a profita de ele. (Dacă ne gândim cât de eficient s-au adaptat hoţii de buzunare la apariţia bancomatelor, unii specializându-se în furtul de bani de la persoanele care tocmai folosesc aceste aparate, s-ar părea că avertismentul lui James Brown e foarte la obiect.) Într-un viitor nu prea îndepărtat, spune el, furtul de buzunare ar putea însemna furtul de bani virtuali, de pe cardurile bancare, prin tehnologia contactless.

„Decât să îţi fure portofelul, să se aleagă cu 50-60 de lire sterline, să fugă şi să rişte să fie prins, de ce să nu se plimbe hoţul mai degrabă printr-un loc aglomerat, doar atingând buzunarul fiecărei persoane din preajmă? Dacă ia de la fiecare 19,99 lire, cât e acum limita de retragere pentru cardurile contactless, ar putea avea o zi foarte productivă. E cam înfricoşător”, spune el. 

 

Cum ne ferim de pungaşi?

În aşteptarea unor viitoare soluţii tehnologice care să ne ajute să evităm „furtul contactless”, cum ne putem apăra de hoţii de buzunare de azi? Simpla cunoaştere a metodelor folosite de aceştia e de mare ajutor; trucurile descrise mai sus arată foarte clar care sunt vulnerabilităţile ce trebuie compensate pentru a micşora riscul.  

Deşi dexteritatea e indispensabilă unui hoţ de buzunare eficient, marea majoritate a acestora sunt şi oportunişti - profită de ocaziile uşoare.    (Foto: Shutterstock.com)

Cel mai mic lucru pe care îl poţi face este să încerci să nu te pierzi în gânduri atunci când te afli într-un loc public, recomandă James Brown. Hoţii de buzunare îi evită pe cei care par prezenţi şi atenţi, pe cei care se uită în jur, conştienţi de ceea ce e în jurul lor.

Iar pe lângă grija de a ţine în siguranţă lucrurile pe care le avem asupra noastră („vezi unde-ţi pui mobilul”, „geanta bine închisă şi ţine-o aproape de corp” etc. - recomandările pe care le facem şi noi altora şi pe care ne-am obişnuit să le tot auzim), să păstrăm şi o sănătoasă atitudine circumspectă: în cuvintele doar pe jumătate glumeţe ale autoarei Caroline Williams – apropo de păţania mamei ei -, să nu ne încredem în necunoscuţii cu flori în mână!