Prima pagină Stiinta

Această baterie din aluminiu îţi încarcă telefonul în 60 de secunde - VIDEO

04.07.2015 | ● Vizualizări: 7389

O nouă baterie reîncărcabilă din aluminiu a fost dezvoltată de cercetătorii americani care susţin că prototipul poate încărca un smartphone în 60 de secunde. Mai mult, bateria este mai ecologică, mai durabilă şi mai ieftină decât orice există pe piaţă la ora actuală.

”Am dezvoltat o baterie reîncărcabilă din aluminiu care poate înlocui actualele dispozitive de stocare precum bateriile alcaline, care sunt dăunătoare pentru mediul înconjurător, sau acumulatoarele li-ion care ocazional iau foc”, a precizat un membru al echipei, chimistul Hongje Dai, de la Universitatea Stanford. ”Bateria noastră nu va lua foc nici dacă dai o gaură prin ea”, a adăugat el.

Noua tehnologie a reuşit ceva ce oamenii de ştiinţă au încercat să realizeze de decenii - să folosească aluminiul pentru industria bateriilor, o industrie cu o cerere foarte mare.

Aluminiul este mai ieftin, este mai uşor de obţinut şi mai puţin inflamabil. Provocarea constă în găsirea unui material pentru catod - electrodul prin care trece curentul electric - care să producă destulă tensiune pentru a susţine încărcări repetate.

Echipa de la Stanford a găsit, accidental, materialul potrivit. Este vorba despre grafit, carbon natural aproape pur, de culoare cenuşie-neagră şi cu luciu metalic.

”Electrolitul este de fapt o sare lichidă la temperatura camerei, aşa că este foarte sigur”, a precizat un al membru al echipei, studentul Ming Gong.

Prototipul a fost încercat pe mai multe smartphone-uri. Echipa susţine că timpul de încărcare a fost de 60 de secunde.

Bateria rezistă la 7.500 de cicluri de încărcare. Spre comparaţie, bateriile pe bază de litiu-ion rezistă la circa 1.000 de reîncărcări.

Singurul lucru care stă în calea lansării pe piaţă a noului produs este tensiunea produsă de bateria din aluminiu.

”Bateria noastră produce în jur de jumătate din tensiunea unei baterii obişnuite din litiu. Îmbunătăţirea materialului catodului va duce într-un final la creşterea tensiunii şi a densităţii de energie”, se arată în studiul publicat de americani.

Sursă: Science Alert

 

 

Tag-uri: baterie | aluminiu | telefon