Home » Știință » O singură doză de vaccin împotriva unui anumit tip de cancer asigură o protecţie eficientă

O singură doză de vaccin împotriva unui anumit tip de cancer asigură o protecţie eficientă

O singură doză de vaccin împotriva unui anumit tip de cancer asigură o protecţie eficientă
Publicat: 11.06.2015
O singură doză de vaccin contra virusului papiloma uman (HPV) ar putea preveni majoritatea cazurilor de cancer cervical, economisind bani şi ameliorând capacitatea de absorbţie a substanţelor active care pot astfel să contribuie la salvarea multor vieţi, au anunţat miercuri cercetătorii americani.

Vaccinul Cervarix, dezvoltat de compania GlaxoSmithKline, ce vizează două tulpini de HPV care cauzează aproximativ 70% din totalul cazurilor de cancer cervical, este administrat în prezent în două sau trei doze. Însă, potrivit savanţilor americani, o singură doză este suficientă şi oferă un nivel de protecţie similar, informează Reuters.

„Dacă o singură doză este suficientă, atunci acest lucru va reduce costurile de vaccinare şi de distribuire a vaccinurilor şi va ameliora capacitatea de absorbţie a substanţelor active. Sunt detalii extrem de importante pentru zonele mai puţin dezvoltate din lume, în care se produc peste 80% din totalul cazurilor de cancer cervical”, a declarat Aimee Kreimer, medic la U.S. National Cancer Institute.

Studiul realizat de Aimee Kreimer şi colegii ei a fost publicat în revista Lancet Oncology, pe baza datelor furnizate de două teste clinice de amploare, efectuate pe 25.000 de paciente. Unele dintre acestea au primit o singură doză de vaccin.

Margaret Stanley, cercetătoare la Universitatea Cambridge din Marea Britanie, care nu a luat parte la acest studiu, spune că descoperirea este una uluitoare şi ar putea determina o modificare considerabilă a schemei de vaccinare contra HPV pe plan mondial.

Margaret Stanley şi alţi experţi consideră însă că va fi nevoie de mai multe studii suplimentare care să confirme aceste rezultate în privinţa eficienţei unei doze unice de Cervarix.

Grupul farmaceutic Merck comercializează un alt tip de vaccin împotriva HPV, denumit Gardasil, care vizează patru tulpini ale acestui virus.

Sursa: Mediafax

Mihaela STOICA
Mihaela STOICA
Mihaela Stoica a fost redactor-șef Descopera.ro între februarie 2015 - decembrie 2021, iar în prezent este colaborator al site-ului. Absolventă de Istorie, a fost mai întâi profesor. A intrat în presa online în 2006, la agenţia NewsIn. A lucrat apoi în redacţiile Adevărul şi Gândul, ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase