Home » Știință » Inovaţie în medicină: primul ochi bionic, implantat unui pacient care îşi pierduse vederea centrală – VIDEO

Inovaţie în medicină: primul ochi bionic, implantat unui pacient care îşi pierduse vederea centrală – VIDEO

Publicat: 22.07.2015
Chirurgii din oraşul britanic Manchester au realizat primul implant din lume al unui ochi bionic pe un pacient diagnosticat cu degenerescenţă maculară legată de vârstă (DMLV), o afecţiune care reprezintă principala cauză de orbire în ţările dezvoltate, informează bbc.com.

Ray Flynn, în vârstă de 80 de ani, suferea de degenerescenţă maculară legată de vârstă (DMLV), o afecţiune ce provoacă pierderea totală a vederii centrale.

Pacientul foloseşte în prezent un implant retinian care transformă în imagini înregistrările video realizate de o cameră video miniaturală ataşată de ochelarii săi.

Folosind noul implant retinian şi tehnologia asociată acestuia, pacientul poate să urmărească fără probleme direcţia de deplasare a unor linii albe pe ecranul unui computer. De asemenea, el poate să vadă fără probleme siluetele umane şi formele obiectelor.

Ray Flyn s-a declarat încântat de acest implant şi speră că, în timp, acesta îi va ameliora vederea suficient de mult pentru a-l ajuta în activităţile sale zilnice, precum grădinăritul şi mersul la cumpărături.

Implantul Argus II, conceput de firma americană Second Sight, a fost anterior folosit pentru a reda un fel de vedere parţială pacienţilor care au orbit din cauza unei afecţiuni rare, denumită retinită pigmentară.

Noua operaţie, realizată la Royal Eye Hospital din Manchester, a reprezentat prima utilizare a dispozitivului pe un pacient cu DMLV, o maladie care afectează cel puţin o jumătate de milion de persoane în Marea Britanie.

Înainte de operaţie, Ray Flynn îşi pierduse complet vederea centrală, dar îşi păstrase o parte din vederea periferică.

Operaţia a durat patru ore şi a fost coordonată de medicul argentinian Paulo Stanga, profesor de oftalmologie şi regenerare retiniană la Universitatea din Manchester şi chirurg vitreo-retinian la Royal Eye Hospital din Manchester.

„Progresul făcut de domnul Flynn este cu adevărat remarcabil, el a început să vadă deja siluetele oamenilor şi formele obiectelor într-un mod foarte eficient. Cred că acesta ar putea fi începutul pentru o nouă eră pentru pacienţii care şi-au pierdut vederea”, a declarat Paulo Stanga.

Ochiul bionic primeşte informaţiile vizuale de la o cameră video miniaturală amplasată pe ochelarii purtaţi de pacient. Imaginile sunt convertite în impulsuri electrice şi transmise wireless la o reţea de electrozi miniaturali ataşaţi de retină. Electrozii stimulează celulele rămase funcţionale de la nivelul retinei, care trimit mai departe acele informaţii vizuale către creier.

Există două forme de degenerescenţă maculară legată de vârstă – uscată şi umedă.

Forma uscată afectează 85% din totalul pacienţilor cu DMLV, cauzează pierderea treptată a vederii centrale, dar nu afectează vederea periferică.

Potrivit Macular Society, peste 44.000 de persoane din Marea Britanie dezvoltă în fiecare an forma uscată a DMLV.

Alţi patru pacienţi cu acest tip de DMLV vor beneficia de acest implant revoluţionar la acelaşi spital din Manchester, în cadrul unui test clinic.

Implantul Argus II costă aproximativ 150.000 de lire sterline, însă această sumă include cheltuielile de spitalizare şi preţul operaţiei. În schimb, toţi pacienţii din testul clinic vor fi trataţi gratuit.

Sursa: Mediafax

Mihaela STOICA
Mihaela STOICA
Mihaela Stoica a fost redactor-șef Descopera.ro între februarie 2015 - decembrie 2021, iar în prezent este colaborator al site-ului. Absolventă de Istorie, a fost mai întâi profesor. A intrat în presa online în 2006, la agenţia NewsIn. A lucrat apoi în redacţiile Adevărul şi Gândul, ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase