Prima pagină Stiinta

Un tratament anticancer a generat rezultate remarcabile în cazul unor pacienţi

01.19.2016 | ● Vizualizări: 1266

Tratamentul a fost atât de eficient în cazul unora dintre pacienţi, încât aceştia şi-au recăpătat abilitatea de a merge.

Medicii britanici din oraşul Sheffield au anunţat, luni, că mai mulţi pacienţi diagnosticaţi cu scleroză multiplă au prezentat o serie de ameliorări remarcabile, după ce au primit un tratament care, de obicei, este utilizat împotriva cancerului, informează bbc.com.

Scleroza multiplă este o maladie care, în prezent, este incurabilă. Potrivit independent.co.uk, noul tratament a permis unor pacienţi diagnosticaţi cu această boală să meargă din nou, prin "restartarea" sistemelor lor imunitare.

În cadrul unui test clinic desfăşurat la Spitalul Royal Hallamshire din Sheffield, desfăşurat pe un număr de 20 de pacienţi, cercetătorii au folosit celule suşă în transplanturile de măduvă osoasă.

Metoda în cauză, denumită transplant autolog de celule suşă hematopoietice (HSCT), are efect prin utilizarea chimioterapiei, pentru a distruge acea parte a sistemului imunitar care cauzează scleroză multiplă.

Testul clinic a fost prezentat în cadrul unui program de televiziune - BBC Panorama.

Tratamentul a fost atât de eficient în cazul unora dintre pacienţi, încât aceştia şi-au recăpătat abilitatea de a merge.

Profesorul John Snowden, medic hematolog la Spitalul Royal Hallamshire din Sheffield, spune că sistemele imunitare ale acestor pacienţi au fost "restartate" până la punctul de dinainte de declanşarea sclerozei multiple.

Scleroza multiplă afectează sistemul nervos central şi este diagnosticată, în general, la persoane cu vârste cuprinse între 20 şi 30 de ani.

Peste 100.000 de persoane din Marea Britanie trăiesc în prezent cu această maladie neurologică incurabilă.

Sursa: Mediafax