Home » Știință » Cum a ajuns nasul nostru să aibă forma actuală? Cercetătorii japonezi au aflat răspunsul

Cum a ajuns nasul nostru să aibă forma actuală? Cercetătorii japonezi au aflat răspunsul

Publicat: 27.03.2016
Din câte se pare, organismul strămoşului omului modern nu era pregătit îndeajuns pentru a face faţă condiţiilor de supravieţuire din zonele pe care le-a populat.

În urmă cu circa 50.000 de ani, strămoşii omului modern părăseau teritoriul Africii, în căutarea unor noi teritorii în care să poată supravieţui. Din câte se pare, mirosul nu i-a ajutat foarte mult pe antecesorii noştri, ba dimpotrivă, s-a demonstrat că sistemul nostru respirator este mai puţin eficient decât cel al unor primate, cum ar fi cimpanzeii sau macacii.

Pentru prima dată în istoria cercetărilor, o echipă de biologi din cadrul Universităţii din Kyoto, condusă de dr. Takeshi Nishimura, a realizat o investigaţie pentru a afla cum funcţiona sistemul respirator al hominizilor non-umani, bazându-se pe tehnica cunoscută sub numele de ,,dinamica computerizată a fluidelor”. Aceasta constă în simularea pe calculator a modului în care aerul circulă în interiorul căilor noastre respiratorii.

Rezultatele studiului au arătat că, în cazul oamenilor, aerul inhalat este mai puţin procesat în cavitatea nazală, în comparaţie cu primatele. Motivul îl reprezintă faptul că sistemul respirator al primatelor este mult mai dezvoltat faţă de cel al nostru.

Spre deosebire de strămoşii noştri din genul Homo, ceilalţi hominizi, cum au fost, de exemplu, australopitecii, aveau nări plate, care facilitau pătrunderea aerului în interiorul căilor respiratorii. Se pare, astfel, că, în momentul în care predecesorii noştri au părăsit Africa, organismul lor nu era îndeajuns pregătit pentru a face faţă noilor condiţii de supravieţuire.

Cu toate acestea, experţii japonezi susţin că modul în care a evoluat anatomia sistemului nostru respirator nu a fost influenţat de factorii atmosferici cu care s-au confruntat reprezentanţii genului Homo în zonele pe care le-au traversat. Oamenii de ştiinţă sunt de părere că, de fapt, nasul nostru a primit această formă ca urmare a schimbărilor care s-au produs, de-a lungul timpului, la nivelul oaselor feţei.

Sursa: Mail Online

Vă mai recomandăm şi: Genele noastre conţin fragmente de ADN non-uman. ”Am putea fi mai puţin umani decât am crezut”

                                    Îţi este frică de bătrâneţe? Ai şanse mai mari de a suferi de Alzheimer

                                 Motivul pentru care oameni inteligenţi se simt nefericiţi şi tind să fie singuratici – VIDEO

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase