Home » Știință » 70 % dintre oameni suferă de Sindromul Impostorului. În ce constă el

70 % dintre oameni suferă de Sindromul Impostorului. În ce constă el

70 % dintre oameni suferă de Sindromul Impostorului. În ce constă el
Publicat: 07.09.2016
Te-ai simţit vreodată un impostor? 70% din oameni au simţit asta în decursul vieţii. Un sindrom, descoperit pentru prima dată acum aproape 40 de ani, este din ce în ce mai răspândit nu doar în lumea vedetelor, ci şi în rândul oamenilor obişnuiţi.

Numele ştiinţific conferit de psihologic este Sindromul “Impostorului”, iar studiile arată că 7 din 10 persoane au simţit în decursul vieţii că nu aparţin cu adevărat unei situaţii sau poziţii sociale şi le este teamă ca alte persoane să nu descopere “cine sunt cu adevărat”, scrie Mediafax.

Sentimentul este adesea resimţit de persoanele publice, deoarece acestea au parte de cea mai multă atenţie din partea fanilor, iar aceasta le declanşează o emoţie puternică, care la un moment dat se va transforma în nesiguranţă şi teama ca altcineva să nu afle de această slăbiciune.

Una dintre aceste vedete care a dezvăluit public că este “un impostor”, este actriţa principală din filmul Titanic, Kate Winslet: “Uneori, când ma trezesc dimineaţa înainte să merg la o filmare mă gândesc că nu pot să fac asta. Sunt o impostoare”. La rândul său celebra actriţă Michelle Pfeiffer, afirma un lucru asemănător: “Încă gândesc că oamenii vor descoperi că nu sunt prea talentată. Nu sunt cu adevărat foarte bună. Este totul o mare farsă”.

Ieşind din lumea starurilor de la Hollywood, până şi dr. Chan, CEO-ul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii trăia un sentiment puternic că ar fi un impostor în această lume: “Sunt o grămadă de oameni care cred că sunt un expert. Cum cred asta despre mine toţi aceşti oameni? Sunt mult mai conştient de toate lucrurile pe care nu le ştiu”.

Cum şi de ce apare acest sindrom şi cum putem scăpa de el?

În opinia lui Eugen Popa, preşedintele Asociaţiei Române de Hipnoză, Sindromul Impostorului are la bază un profund sentiment de lipsă de încredere de sine, în valoarea personală şi o stimă de sine scăzută. Coroborat cu o viaţă stresantă, aceste sentimente se acutizează, iar persoana care suferă de acest sindrom va avea senzaţia că nimic din tot ceea ce a realizat până acum şi pentru care a primit aprecieri din partea societăţii, nu este important. “Chiar dacă avem impresia că doar vedetele sunt prinse în acest cerc vicios, de a se considera, la un moment dat impostori, sindromul este la fel de bine răspândit şi în rândul oamenilor care nu se pot bucura de notorietate. Procentul este relativ mare, aproximativ 70% dintre oameni vor simţi acest lucru în decursul vieţii, iar cauzele sunt diverse: de la stres, la un şir de acţiuni nereuşite etc. Totuşi, există câteva tehnici foarte eficiente, pe care le cercetăm şi le aplicăm de foarte mult timp pentru a elimina emoţia primordială şi profundă care provoacă această reacţie în lanţ. Pentru copiii cu vârste cuprinse între 0 şi 15 ani, există o tehnică pe care am adus-o în România, numită Procesul SleepTalk, în timp ce adulţii pot învăţa să folosească o gamă foarte largă de tehnici şi modalităţi terapeutice şi de dezvoltare personală. Printre aceastea putem enumera Tehnica Resurselor Interioare, Autohipnoza sau Terapia Subliminală”, explică Eugen Popa, preşedintele Asociaţiei Române de Hipnoză.

Mai multe detalii găsiţi pe http://www.eugencpopa.ro/articole/blog/suferi-de-sindromul-impostorului/.

Eugen Popa este unul dintre cei mai cunoscuţi şi bine pregătiţi traineri din România şi preşedintele Asociaţiei Române de Hipnoză. De-a lungul carierei s-a specializat atât în metode de terapie şi dezvoltare personală Occidentale (Hipnoză, NLP, Mindset, Habits, Psihologie Pozitivă) cât şi Orientale (Meditaţie, Yoga, Spiritualitate), fiind astăzi un trainer holistic în toată puterea cuvântului. Studiile sale l-au purtat pe trei continente, în Europa, Asia şi Statele Unite, iar până în prezent a susţinut conferinţe, traininguri şi workshop-uri în Thailanda, Statele Unite ale Americii, Brazilia, Turcia, Grecia, Anglia, Germania etc., la care au participat mii de oameni.

Sursa: Mediafax

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Veniturile din toată lumea se vor micșora până în 2050 din cauza schimbărilor climatice
Veniturile din toată lumea se vor micșora până în 2050 din cauza schimbărilor climatice
O nouă specie de dinozauri este printre cele mai mici descoperite vreodată
O nouă specie de dinozauri este printre cele mai mici descoperite vreodată
(P) Descoperiți ce se ascunde în construcția unui model de masă rece de top
(P) Descoperiți ce se ascunde în construcția unui model de masă rece de top
(P) Descoperă surprizele din Bodrum, într-un sejur în Turcia spectaculos!
(P) Descoperă surprizele din Bodrum, într-un sejur în Turcia spectaculos!
Inteligența Artificială a găsit originea psihozei în creier
Inteligența Artificială a găsit originea psihozei în creier
Test de cultură generală. De ce pisicile dorm atât de mult?
Test de cultură generală. De ce pisicile dorm atât de mult?
O teorie bizară spune că în Univers există un singur electron
O teorie bizară spune că în Univers există un singur electron
Tulburătoare și Înălțătoare discuția dintre Ana Blandiana și Adrian Artene | ALTCEVA CU ADRIAN ARTENE
Tulburătoare și Înălțătoare discuția dintre Ana Blandiana și Adrian Artene | ALTCEVA CU ADRIAN ARTENE
Suedia a adoptat o lege prin care este redusă vârsta de schimbare a sexului
Suedia a adoptat o lege prin care este redusă vârsta de schimbare a sexului
2023 a fost cel mai bun an pentru bănci din istoria României
2023 a fost cel mai bun an pentru bănci din istoria României
Unde se află prima cabană montană construită în România?
Unde se află prima cabană montană construită în România?
Anghel Saligny, inginerul care a testat cu preţul vieţii podul de la Cernavodă
Anghel Saligny, inginerul care a testat cu preţul vieţii podul de la Cernavodă
Un traseu popular din Barcelona, șters de pe Google și Apple Maps din cauza turiștilor prea mulți
Un traseu popular din Barcelona, șters de pe Google și Apple Maps din cauza turiștilor prea mulți
Programul spațial civil al Chinei este de fapt militar, avertizează NASA
Programul spațial civil al Chinei este de fapt militar, avertizează NASA
Ce înseamnă boală transmisă prin aer? OMS și 500 de experți au căzut în sfârșit de acord
Ce înseamnă boală transmisă prin aer? OMS și 500 de experți au căzut în sfârșit de acord
28 de angajați Google, concediați după ce au protestat față de un acord încheiat cu Guvernul Israelului
28 de angajați Google, concediați după ce au protestat față de un acord încheiat cu Guvernul Israelului
Gazul înghețat de pe Uranus și Neptun ne-ar putea spune cum s-au format aceste planete
Gazul înghețat de pe Uranus și Neptun ne-ar putea spune cum s-au format aceste planete
Cel mai bizar vulcan de pe Pământ, poate chiar din Sistemul Solar, este o anomalie
Cel mai bizar vulcan de pe Pământ, poate chiar din Sistemul Solar, este o anomalie