Prima pagină Stiinta

Cum se manifestă alergia la cosmetice

Simona Tudorache | 09.26.2016 | ● Vizualizări: 807

Alergia la produsele cosmetice este denumită dermatită de contact.

Aceasta se manifestă, aşa cum îi spune şi numele, pe locul în care am aplicat produsul; în zona axilelor, pentru că acolo folosim deodorant, pe faţă, pentru că acolo aplicăm crema, şi pe pielea capului, după ce ne vopsim. Alergia poate apărea imediat sau în 48 de ore de la aplicare produsului, apoi, dacă repetăm operaţiunea, din ce în ce mai repede.

"Pielea se înroşeşte, ne mănâncă sau chiar face băşicuţe cu lichid. Dacă produsul care a provocat dermatita este reaplicat, zona se îngroaşă şi apar fisurile, care sunt porţi de intrare pentru microbi, iar aşa ne putem suprainfecta”, precizează dermatologul Viviana Iordache pentru Gândul.

Dacă pielea nu a fost mult prea rău afectată, aceste dermatite se vindecă spontan, dar e necesar să oprim contactul cu substanţa care a declanşat alergia. „Există însă două situaţii speciale :

1. Atunci când ne confruntăm cu eczemele la distanţă. În  alergiile grave, zona afectată nu este cea pe care s-a aplicat produsul care a determinat alergia. De obicei, apare în cazurile netratate la timp sau când repetăm alergenul.

2. Dermatitele care se nasc în zona pleoapelor, unde pielea este subţire şi deshidratată.

Acum, la începutul sezonului rece, trebuie să schimbăm cremele pe care le folosim cu unele mai dense şi hidratante.  E important să fim atente la fardurile de pleoape şi să folosim rujuri emoliente.

Dacă peste vară am stat în soare sau am făcut acnee, este momentul vizitei la dermatolog. Dermoabraziunile, infuziile cu vitamine ne vor aduce prospeţime, lumină, curaţenie şi hidratare.

Dacă avem rozacee, cicatrici sau pori măriţi, acum începe sezonul tratamentelor cu laser, pentru că nu mai există riscuri”, mai spune dermatologul Viviana Iordache.

Sursa: Gândul