Home » Știință » PERSEIDE 2018. Cea mai spectaculoasă ploaie de meteori are loc astăzi. Cum le poţi urmări pe cerul României

PERSEIDE 2018. Cea mai spectaculoasă ploaie de meteori are loc astăzi. Cum le poţi urmări pe cerul României

Publicat: 11.08.2018
PERSEIDE 2018. Anul acesta, în luna august, ne putem bucura de roiul Perseidelor. Ploaia de meteori va fi vizibilă şi pe cerul din România, perioada de activitate fiind între 17 iulie-24 august, însă momentul maxim va avea loc în noaptea de 12 spre 13 august.

PERSEIDE 2018. Deşi maximul curentului de meteori va fi atins duminică (12 august) spre luni (13 august), Perseidele vor fi vizibile şi noaptea de după şi anterioară momentului maxim. Conform Astro-Urseanu, cea mai bună perioadă de observare este după miezul nopţii, până dimineaţa. 

Perseidele din 2018 au loc când Luna va fi în a doua zi după faza de Lună Nouă. Aşadar, pe data de 12 august Luna va fi aproape de Soare şi va apune la scurt timp după acesta, astfel lumina sa nu va afecta vizibilitatea ploii de meteori.

PERSEIDE 2018. Perseidele se află între constelaţiile Perseus şi Cassiopeia, în partea de nord-est a cerului (imaginea de mai jos).
 
 
Fenomenul se produce deoarece în această perioadă Pământul trece prin coada cometei 109P/Swift-Tuttle. Cometa este considerată cel mai mare obiect, cunoscut, ce trece repetat pe lângă Pământ, nucleul său având o lăţime de 26 de kilometri. 
 
PERSEIDE 2018. Conform Space, anterior, obiectul a trecut pe lângă Pământ, în timpul orbitei sale în jurul Soarelui din 1992 şi următoarea întâlnire va avea loc în 2126.  Fenomenul Perseidelor din 2018 nu poate fi considerat o ploaie de stele. În timpul unei ploi de stele, pe cer pot fi observate câteva mii de meteori pe oră. 
 

Cum poţi urmări noaptea Perseidelor din 2018

PERSEIDE 2018. Pentru a observa Perseidele nu este nevoie de niciun instrument astronomic, doar ochiul liber adaptat la lumina scăzută a nopţii. De obicei, ochiul uman are nevoie de 30 de minute pentru a se adapta întunericului. În perioada maximă a Perseidelor vor fi vizibili 60-70 de meteori pe oră, practic câte un meteor pe minut. 
 
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: 
 

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase