Home » Știință » Speranţă pentru persoanele oarbe: cu o singură inserare a unei gene, şoarecii şi-au recăpătat vederea

Speranţă pentru persoanele oarbe: cu o singură inserare a unei gene, şoarecii şi-au recăpătat vederea

Speranţă pentru persoanele oarbe: cu o singură inserare a unei gene, şoarecii şi-au recăpătat vederea
Publicat: 23.03.2019
Oamenii orbi din cauza degenerării retinale au o singură opţiune: implanturile de ochi electronice, dar acum, cercetătorii au venit cu o alternativă: terapia genetică, care, în teste, a restaurat vederea şoarecilor orbi. O genă a opsinei verzi, administrată printr-un virus, a dat şoarecilor orbi suficientă vedere pentru a discerne tipare pe un iPad la o rezoluţie suficient de mare pentru a fi citite de oameni. Această terapie poate ajunge în teste clinice în trei ani.

În experimentele realizate de oameni de ştiinţă de la University of California, Berkeley, savanţii au demonstrat că şoarecii care au urmat o astfel de terapie puteau percepe vizual mişcarea, schimbările de luminozitate şi detaliile fine de pe un iPad, suficient încât să se distingă litere, scrie Science Daily.

„Ai putea injecta acest virus în ochiul unei persoane şi, după câteva luni, ar începe să vadă ceva”, a precizat Ehud Isacoff, profesor de biologie moleculară şi celulară la UC Berkeley şi director al Helen Wills Neuroscience Institute. „În cazul bolilor neurodegenerative ale retinei, deseori oamenii încearcă să oprească sau să încetinească procesul. Dar ceva ce restaurează imaginea în câteva luni este uimitor”, a adăugat cercetătorul.

Realizarea savanţilor americani nu este importantă numai pentru că circa 170 de milioane de oameni se confruntă cu această problemă, ci şi pentru că opţiunile pentru aceşti pacienţi sunt limitate la un implant electronic ataşat la o cameră video  care se află pe o pereche de ochelari – o procedură delicată, invazivă, costisitoare şi ineficientă, producând o imagine pe retină care este echivalentul a doar câtorva pixeli. În mod normal, vederea bună are milioane de pixeli.

Totuşi, corectarea defectului genetic pentru degenerarea retinei nu este o procedură simplă, pentru că sunt peste 250 de mutaţii genetice responsabile pentru condiţie.

Echipa de cercetători a publicat un articol în Nature Communications pe 15 martie.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

S-a lansat aplicaţia „Hear News” care le permite persoanelor cu deficienţe de vedere să aibă acces la ştiri în timp real

Miturile despre lentilele de contact

Cu o singură injecţie, savanţii au putut da ”super-vederea”

Cum vede o pasăre? O cameră unică le permite cercetătorilor să vadă lumea prin ochii păsărilor şi este mai spectaculoasă decât cea văzută de om – FOTO

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase