Home » Știință » Vidurile spaţiale ar putea reprezenta cheia măsurării precise a expansiunii cosmice

Vidurile spaţiale ar putea reprezenta cheia măsurării precise a expansiunii cosmice

Vidurile spaţiale ar putea reprezenta cheia măsurării precise a expansiunii cosmice
Publicat: 27.07.2019
Vidurile spaţiale sunt acele zone aflate între galaxii în care materia lipseşte cu desăvârşire sau se află în cantităţi infime.

Oamenii de ştiinţă sunt de părere că studierea vidurilor spaţiale, a spaţiilor care se formează între galaxii de-a lungul milioanelor de ani se poate dovedi utilă pentru stabilirea cu precizie nemaiîntâlnită a expansiunii cosmice, notează Science Alert.

Pentru această nouă metodă de măsurare a expansiunii universale, oamenii de ştiinţă de la Universitatea Protsmouth, au descoperit o nouă metodă prin care este posibilă o măsurare mai precisă a distorisiunii luminii cauzate de efectul Doppler. Oamenenii de ştiinţă sujt de părere că astfe pot măsura variaţia frecvenţei undelor de lumină care au fost distrosionate de cătretrecerea prin proximitatea vidurilor cosmice. Înţelegerea modului în care s-au format şi în care arată aceste viduri oferă informaţii importante despre rata şi direcţia expansiunii Universului, începând cu Big Bang-ul.

Cercetătorii mai explică faptul că măsurarea vidurilor poate oferi informaţii importante despre propietăţile unor dintre cele mai misterioase fenomen din Univers: materia întunecată şi energia întunecată, cele două însumând 95% din Univers.

Studiile anterioare au ajuns la concluzia că materia întunecată este cea care funcţionează într-un mod asemănător unui adeziv, ţinându-le împreună, în timp ce energia întunecată are propietăţi opuse, fiind răspunzătoare de expansiunea universală.

 

Citeşte şi:

7 enigme încă nedescifrate ale Universului

Cercetătorii au adus ”echilibrul în Univers”: o nouă teorie poate explica 95% din cosmosul ”care lipseşte”

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
O nouă specie de furnică, numită după Lord Voldemort din seria Harry Potter
O nouă specie de furnică, numită după Lord Voldemort din seria Harry Potter
Alexander Fleming, inventatorul penicilinei. „Penicilina a zăcut pe un raft timp de zece ani, în timp ce eu am fost numit șarlatan”
Alexander Fleming, inventatorul penicilinei. „Penicilina a zăcut pe un raft timp de zece ani, în timp ce eu am fost numit ...
Tipul de personalitate prezice cine este sau nu fericit, dar și cine este într-o relație
Tipul de personalitate prezice cine este sau nu fericit, dar și cine este într-o relație
Test de cultură generală. Cine a calculat viteza luminii?
Test de cultură generală. Cine a calculat viteza luminii?
A fost descoperită cea mai masivă gaură neagră stelară din galaxie
A fost descoperită cea mai masivă gaură neagră stelară din galaxie
Anunțul meteorologilor ANM! Vremea se răcește și revin ploile
Anunțul meteorologilor ANM! Vremea se răcește și revin ploile
Cercetătorii au descoperit de ce urșii panda au probleme cu reproducerea
Cercetătorii au descoperit de ce urșii panda au probleme cu reproducerea
Președintele Franței a spus că „există un plan B și C” pentru Jocurile Olimpice
Președintele Franței a spus că „există un plan B și C” pentru Jocurile Olimpice
Ziua în care a fost creat unul dintre cele mai puternice droguri psihedelice: „Într-o stare ca de vis, am perceput imagini fantastice”
Ziua în care a fost creat unul dintre cele mai puternice droguri psihedelice: „Într-o stare ca de vis, am perceput imagini ...
Guvernul Greciei vrea să ofere tururi private de 5.000 de euro la Acropole
Guvernul Greciei vrea să ofere tururi private de 5.000 de euro la Acropole
Prietenia neașteptată dintre o coțofană și un câine a stârnit o amplă dezbatere în Australia
Prietenia neașteptată dintre o coțofană și un câine a stârnit o amplă dezbatere în Australia
Maratonistul Marius Kimutai a primit interdicție de trei ani pentru dopaj
Maratonistul Marius Kimutai a primit interdicție de trei ani pentru dopaj
Al patrulea eveniment global de albire a coralilor din ultimii 30 de ani
Al patrulea eveniment global de albire a coralilor din ultimii 30 de ani
Coliziunile dintre stele lasă în urmă supraviețuitori ciudați, au descoperit astronomii
Coliziunile dintre stele lasă în urmă supraviețuitori ciudați, au descoperit astronomii
Creaturi nemaivăzute, descoperite în apele din jurul Insulei Paștelui
Creaturi nemaivăzute, descoperite în apele din jurul Insulei Paștelui
Care au fost cei mai buni prieteni ai omului înaintea câinilor?
Care au fost cei mai buni prieteni ai omului înaintea câinilor?
Care sunt trăsăturile de personalitate ce cresc riscul de depresie?
Care sunt trăsăturile de personalitate ce cresc riscul de depresie?
Postul de vorbire – ce se întâmplă dacă nu vorbim într-o zi?
Postul de vorbire – ce se întâmplă dacă nu vorbim într-o zi?