Home » Știință » ”Urmele” ciocnirii a două planete identificate la 300 de ani-lumină

”Urmele” ciocnirii a două planete identificate la 300 de ani-lumină

Publicat: 28.10.2019
În urma ciocnirii dintre cele două planete a apărut un nor de praf şi de roci.

Astronomii au identificat, cu ajutorul telescopului SOFIA (Stratospheric Observatory for Infrared Astronomy), într-un sistem solar binar aflat la 300 de ani-lumină, două exoplanete care s-au ciocnit, notează Futurism.

Oamenii de ştiinţă explică faptul că astfel de coliziuni  nu reprezintă un eveniment unic, aspectul care atrage atenţia asupra exoplanetelor este cel legat de momentul în care planetele s-au lovit. Teoriile arată că astfel de ciocniri au loc la începutul vieţii unui sistem solar, atunci când planetele sunt în formare şi nu atunci când planetele sunt deja formate.

Un alt aspect pe care instrumentele ştiinţifice l-au surpins este cel legat de temperatura prafului rezultat în urma impactului dintre cele două exoplanete, Mai exact, astronaomii au observat că norul de praf prezenta o temperatură mult mai mare faţă de ce s-ar fi aşteptat ei, dat fiind faptul că rămăşiţele planetelor orbitează într-un sistem solar binar în care stelele din centru au câteva miliarde de ani.

„Praful cald rezultat  ne oferă posibilitatea de a vedea cum arată impactul între două exoplanete”, explică Maggie Thompson, autor principal al studiului într-un comunicat al NASA.

Astronomii sunt de părere că acest impact le oferă posibilitatea de a studia compoziţia celor două planete şi poate chiar să înţeleagă modul în care acestea s-au format. „Aceasta este o ocazie rară de a studia coliziunile catastrofale care au loc târziu în istoria sistemelor solare”, a adăugat cercetătoarea Alycia Weinberger.

Citeşte şi:

Motivul pentru care oxigenul de pe exoplanete nu înseamnă neapărat viaţă

Au fost descoperite două sisteme solare ce conţin exoplanete asemănătoare cu Pământul

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Epidemie de singurătate printre părinți, dezvăluie un studiu din SUA

Mii de meteoriți care au ajuns în Antarctica ar putea fi pierduți pentru totdeauna

România și pierderea Dobrogei. Ionel Brătianu: „Soarta Dobrogei nu depinde de stipulațiile păcii de la Bucureşti”

(P) 5 construcții impresionante pe care merită să le vezi măcar o dată in viață

Erupție excepțional de rară pe suprafața Soarelui! O furtună solară se îndreaptă spre Pământ

(P) Descoperă care e grosimea ideală a unor geamuri de tip termopan pentru un nivel de eco-eficiență crescut

Test de cultură generală. De ce este special nasul cămilelor?

Astronomii au detectat un semnal ciudat de la o galaxie din apropiere

O nouă metodă de fraudă face ravagii: Infractorii se dau drept angajați bancari

Cum a justificat o mamă faptul că și-a tatuat copiii minori în mod repetat?

Chitara cu care John Lennon a înregistrat piesa „Help!”, găsită după 50 de ani

165 de ani de la începerea construcţiei Canalului Suez. A scurtat drumul navigatorilor către Europa la doar câteva ore

Începând de astăzi, turiștii trebuie să plătească taxă de intrare în Veneția

Recipientele de la una dintre cele mai populare cafenele din lume vor fi mai mici cu 20%

Vot decisiv în Senatul SUA pentru interzicerea TikTok. Ce se întâmplă acum?

Haos în centrul Londrei după ce doi cai militari au scăpat de sub control

A fost făcută prima radiografie din lume cu un singur atom

Antarctica este împânzită cu vulcani, dar ar putea oare să erupă?