Orasul care s-a nascut pentru a fi distrus

Era o zi placuta de primavara a anului 1955 cand o bomba atomica a spulberat in milioane de fragmente minuscule un oras din Statele Unite ale Americii. Aceasta este povestea Orasului Supravietuirii, o colectie de structuri arhitecturale, cladiri si chiar manechine, realizate in scopul masurarii efectelor unei arme atomice intrebuintata impotriva centrelor urbane. Cu o denumire optimista, foarte efemera, Orasul Supravietuirii a fost predestinat sa devina, intr-o clipa, Orasul Pierzaniei.

In Nevada, temperaturile verii pot deveni de-a dreptul fierbinti, dar in 1955, anumite regiuni din acest desert au atins valori termice comparabile cu cele de pe suprafata Soarelui. Intr-o perioada de numai trei luni de zile, in primavara acelui an, Armata Statelor Unite a declansat 14 explozii nucleare la "Apartamentele Yuca" apartinand Sitului de Testare din Nevada, in cadrul operatiunii cu numele "Ceainicul". Puterea de explozie a bombelor a variat ca valoare intre 1.2 si 43 kilotone. Prin comparatie, bomba lansata la Hiroshima, in Japonia, zece ani mai devreme, a avut o forta de distrugere de 12 kilotone.

Scena pentru Orasul Supravietuirii a fost stabilita cu doi ani inaintea escatologicului experiment, in prima zi a testelor pentru Operatiunea Upshot-Knothole, atunci cand o casa a anilor '50 a fost expusa unei explozii atomice. Exercitiul de "aparare civica" denumit Apple-2, desfasurat pe 5 mai 1955, a prezentat rezultate similare cu testele pe structuri si materiale din 1953, dar la o scara mult mai mare. Armata a pregatit o varietate de locuinte, cladiri si alte structuri la diferite distante de Punctul Zero al impactului dintre bombe si sol, in incercarea de a determina in cel fel puterea suflului atomic ar afecta un peisaj urban.

Echipamente in valoare de un milion de dolari fusesera instalate, o suma colosala la acea vreme. Orasul Supravietuirii le avea pe toate: case, cladiri, cabluri electrice, chiar si oameni... oameni din plastic. Cei responsabili de proiect au umplut locuintele cu manechine. Intr-o nota oarecum sinistra, armata le-a amplasat pe acestea ca si cum s-ar fi aflat in plina executie a unor actiuni; apoi au plantat camere, pentru a inregistra "distractia" ce avea sa urmeze.

Apple-2 a avut loc cu 9 zile intarziere doarece locatia testarii a fost supusa unor vanturi puternice. Cand ok-ul a fost dat, la ora 8:10 A.M., locuitorii din apropiere (si aceia care si-au pornit radiourile si televizoarele) au asistat, in direct, la o explozie atomica mai puternica de 31 de kilotone. Zona de actiune a exploziei s-a intins pe o raza de 5 kilometri departare de epicentru. Majoritatea celor 6 000 de spectatori a privit de la aproximativ 10 kilometri distanta, insa trupele armatei aflate in tancuri si transee au vazut totul de la o distanta de 3-5 kilometri de punctul zero.

In acea Epoca Atomica timpurie, supravietuirea se afla in mentalul colectiv al natiunii americane si desi subiectii de testare ai Operatiunii CUE era neanimati, au existat, paradoxal, si eroi in randul lor. Este cazul cladirii Belhen, una dintre cele mai trambitate si celebrate "personaje" actante in "spectacolul" Operatiunii Ceainicul. Cladirea Behlen era o structura de otel gofrat care nu a suferit avarii mai mari decat cele de suprafata, desi a fost amplasata la o distanta de numai 2 000 metri de epicentru. Behlen a fost extrasa in afara Operatiunii CUE - fiind transportata pe distanta foarte mari, in targurile de locuinte, ani la rand.

S-ar putea crede ca Armata ar fi distrus toate urmele Orasului Supravietuirii odata ce operatiunea a fost incheiata, dar, in mod surprinzator, unele dintre cladirile folosite atunci in cadrul experimentelor atomice se mai afla in picioare chiar si astazi. Departamentul Energetic din Nevada coordoneaza tururi ale intregii zone de testare (camerele nu sunt permise), inclusiv in zona ramasitelor Orasului Supravietuirii, desi vizitatorii trebuie sa aiba cel putin 14 ani pentru a putea vizita iar femeile gravide sunt sfatuite sa nu participe la aceste incursiuni - nu de teama posibilelor activitati radioactive ramase in zona, ci din pricina drumului lung si plin de hurducaieli ce trebuie parcurs cu autobuzul.

CITESTE SI:

• 6 iunie 44 Debarcarea
• Iarna nucleara. Un exercitiu (inca) de imaginatie
• Cum ne vom petrece sfarsitul lumii?