Fii nemuritor: salveaza-ti creierul pe computer!

Unii cred ca a-ti face un “back-up” al propriului creier, al amintirilor si experientelor, si a-l instala pe un computer, ar putea fi cel mai bun mod pentru a lasa posteritatii un semn al trecerii tale pe pamant. Pentru ca, in anumite limite, si cu multa rabdare, acest lucru chiar se poate face. Iar in 10 ani de acum, incolo, vor exista deja printre noi roboti dotati cu creativitate umana.

Clona digitala

In era Facebook-ului, a iPad-ului si a avatarului din realitatile virtuale tip Second Life, chiar si Frankenstein trebuie sa suporte un "upgrade": au trecut timpurile cand trebuia sa caute nemurirea scormonind in creierele cadavrelor, de-acum ajunge sa se aseze la computer si sa se-apuce de programare. Poate parea incredibil, dar in ultimii ani multe companii au inceput sa investeasca in dezvoltarea de sisteme de arhivare cerebrala, un soi de copiere electronica a aminitirilor si experientelor oamenilor, in masura sa dea viata unui "alter ego digital", cu pretentii la "nemurire".

"A te putea instala pe tine intr-un computer ar putea insemna a trai vesnic", afirma intr-un articol aparut in "New Scientist" Rick Meyer, cercetator in cadrul Lifenaut, una dintre companiile americane care incearca sa construiasca prima astfel de clona digitala.

Pe site-ul Lifenaut este, de exemplu, posibil sa-ti construiesti (deocamdata gratuit) un alter ego digital: iti incarci poza, atasezi video, imagini si textul dorit, si raspunzi la aproape 500 de intrebari cu privire la propria personalitate. Rezultatul final va fi un avatar animat electronic dupa chipul si asemanarea ta, capabil adica sa descrie, prin intermediul unui sintetizator vocal, momente cheie din existenta ta. Si pentru cei carora asta li se pare prea putin, exista si posibilitatea de a plati si a obtine mai mult.

Alte companii au dezvoltat sisteme si mai evoluate, care permit obtinerea de alter ego-uri digitale mult mai realiste. Una dintre ele, Image Metrics, face o serie de fotografii la rezolutie mare a chipului candidatului la clonare digitala, fiecare poza avand o expresie diferita, si apoi calculeaza diferentele dintre imagini printr-un algoritm matematic. Astfel reuseste sa obtina o animatie si o expresivitate mult mai realiste, la cifra "modica" de 300.000 euro.

Si totusi, potrivit unui studiu realizat de cercetatorii de la Universitatea Florida, personalitatea clonei si comportamentul ei sunt mult mai importante decat aspectul fizic. In opinia oamenilor de stiinta, detaliile confera credibilitate si realism avatarului: de exemplu anumite miscari caracteristice, o ridicare de spranceana, modul a a tine mainile sau a incrunta fruntea.

Asadar, pentru a fi credibila si a comunica informatii esentiale despre noi unui interlocutor uman, clona digitala trebuie sa poata sustine o conversatie si trebuie sa stie totul despre noi. Pana in clipa de fata, cele mai bune rezultate sunt cele oferite de asa-numitele "chatbots", software-uri care reusesc sa analizeze continutul unei fraze si sa dea un raspuns suficient de inteligent incat sa semene cu unul generat de gandirea umana.

Lifenaut merge si mai departe, si fiecarui avatar ii pune la dispozitie un chatbot personalizat care utilizeaza limbajul posesorului si expresiile tipice ale acestuia. Astfel, chiar si nefiind o clona inteligenta, avatarul va reusi sa dea unei persoane senzatia ca vorbeste cu tine.

Un reality cat o viata

Dar personalitatea umana? Poate fi ea transferata unui avatar electronic? Cele 500 de intrebari propuse de Lifenaut unora nu li se par suficiente: de aceea, unele companii, printre care CyBeRev, apeleaza la chestionare mult mai complexe, cu mai multe mii de intrebari, puse la punct de sociologi si psihologi astfel incat sa surprinda trasaturile definitorii ale unei persoane.

Niciun maybe, Alice! Ai aparut.

Este vorba despre un proces destul de laborios: s-a calculat ca, petrecand o ora pe zi raspunzand la intrebari, ai nevoie de cel putin 5 ani pentru a-i da de capat chestionarului. Si totusi, pot cateva mii de intrebari si cateva fotografii sa reconstituie esenta unei persoane? Probabil ca nu. De aceea, unii se gandesc deja la digitalizarea totala a vietii omului.

Gordon Bell, un cercetator de la Microsoft, a pus la punct Lifelogger, o microtelecamera care inregistreaza buna parte din activitatile zilnice ale purtatorului. Iar Nigel Shabolt de la Universitatea Southampton a mers si mai deprate, dezvoltand un software care geolocalizeaza aceste imagini pe o harta si le asezoneaza cu date si comentarii luate de pe site-urile de socializare si din blogul personal al respectivului. Iar pentru a-i tine acestuia chiar si emotiile sub observatie, ii masoara in mod constant ritmul cardiac.

Sunt digital, deci exist!

Dar aceste clone digitale vor ajunge ele vreodata sa detina o constiinta? Adica sa-si dea seama ca "exista"? In opinia lui Raùl Arrabates de la Universitatea Madrid, chiar si doar dezvoltarea unei masinarii dotate cu o perceptie a sinelui egala cu cea a unui copil de un an ar reprezenta un imens succes.

"Constiinta de sine presupune interactiunea dintre creier, corp si mediu, prin urmare si o entitate electronica trebuie sa fie dotata cu senzori care sa-i permita sa interactioneze si sa perceapa mediul exterior", explica Antonio Chella de la Universitatea Palermo. Iata de ce, la Lifenaut, unii cercetatori se gandesc sa "incruciseze" un robot umanoid cu o clona digitala.

Pentru a realiza o masinarie constienta si dotata cu personalitate umana va mai fi insa nevoie de multe eforturi. David Hanson, fondator al Hanson Robotics, si-a lansat siesi o provocare ambitioasa: colaborand cu toti cercetatorii implicati in acest domeniu, vrea sa realizeze, pana in 2019, un robot inzestrat cu creativitatea unei fiinte umane.

Inteligenta artificiale este (aproape) realitate

Un computer care gandeste ca un bebelus; poate parea putin, dar reprezinta un mare pas inainte catre inteligenta artificiala. In luna martie a anului trecut, un software dezvoltat de Selmer Bringsjord, de la Rensselaer Polytechnic Institute din Troy (Statele Unite) a reusit sa treaca cu brio un test utilizat de psiholigi pentru a identifica varsta la care un copil dezvolta o modalitate de gandire adulta, adica invata sa se identifice cu cei din jur, cum fac adultii.

Este vorba despre asa-numitul "false belief test" (testul falsei convingeri) si decurge astfel: subiectul examinat este pus sa urmareasca un film in care un copil ascunde un obiect intr-un sertar si apoi iese din incapere; in acel moment apare mama, care scoate obiectul din sertar si il pune in alta parte. Incapabil sa vada lumea prin ochii protagonistului filmarii, un observator-copil are tendinta de a crede ca, odata reintrat in camera respectiva, copilul din film va cauta obiectul acolo unde l-a pus mama: adica el inca nu poate intelege ca ceea ce a vazut cu ochii lui poate fi diferit de ceea ce au vazut altii, aceasta abilitate fiind in mod normal dezvoltata intre 4 si 5 ani.

In testul lor, cercetatorii au apelat la o simulare asemanatoare cu cea a lumii virtuale din Second Life. In acest caz, protagonistii erau doua avataruri umane actionate de oamenii de stiinta si un al treilea avatar, un robot, controlat de software.

Real Life / Second Life

Testul Turing

Ideea de a supune masinile unor teste de inteligenta nu este noua: parintele informaticii moderne, matematicianul englez Alan Turing (foto, jos), a pus la punct, inca din 1950, un astfel de test, in cadrul caruia o persoana in carne si oase si un computer raspund (in scris) la intrebarile puse de o a doua persoana. Daca, citindu-le, aceasta din urma nu reuseste sa-si dea seama cine este om si cine computer, atunci software-ul poate fi definit drept inteligent.

Pana acum nimeni nu a reusit sa realizeze un computer in stare sa treaca testul Turing, cu toate ca anul trecut, robotul Leonardo, proiectat de Cynthia Breazeal (MIT), s-a apropiat destul de tare: intr-o serie de experimente, Leonardo a dat dovada de insusiri nu foarte diferite de cele ale software-ului creat de specialistii de la Instiutul Politehnic american.

Garry Kasparov vs Deep Blue

In ultima instanta, dezbaterea cu privire la inteligenta artificiala este destul de ambigua: nu ajunge ca un computer sa bata un om la sah pentru a putea spune ca este mai inteligent decat acesta. O fi sahul asociat cu o inteligenta superioara, dar acest lucru este valabil doar pentru fiinta umana: in cazul computerelor lucrurile stau diferit intrucat unul suficient de puternic poate calcula si recalcula toate raspunsurile si combinatiile pentru fiecare pozitie de pe tabla de sah in parte, alegand-o intotdeauna pe cea invingatoare. Dar aceasta nu e inteligenta. E software.