Prima pagină Stiinta

Brave New World

Dan-Silviu Boerescu | 05.31.2007 | ● Vizualizări: 137
Brave New World     Brave New World + zoom
Galerie foto (1)

Viata nu va disparea de pe Terra in anul 2030, ci abia prin 2038, cand foametea va deveni necontrolabila, iar calotele glaciare se vor fi topit de tot (asta in ipoteza in care, in 2028, asteroidul 1997 XF11 nu va intra intr-o coliziune fatala cu planeta noastra).

Poluarea de toate felurile – numai numarul automobilelor va fi de cel putin un miliard, la o populatie totala de aproape 10 miliarde de oameni – va face, oricum, imposibila existenta speciei umane. Inainte insa de a distruge civilizatia, tehnologia va apuca sa inregistreze unele performante greu de anticipat chiar si de autorii de science-fiction. Nu se stie de ce, dar, oricum, anul 2030 ii fascineaza si pe ei, asa cum ii preocupa foarte serios pe oamenii de stiinta. Cu totii se intrec in pronosticuri, care au sanse tot mai mari sa se adevereasca. De pilda, cea legata de celulele stem. Inainte de nastere, din fiecare placenta se vor preleva astfel de celule-minune, care pot fi conservate cel putin 50 de ani si pot fi folosite oricand pentru vindecarea feluritelor maladii. 

Astfel, speranta de viata va depasi sensibil suta de ani (facand posibil visul lui FM-2030, vizionarul care spera sa apuce centenarul exact in anul 2030, motiv pentru care isi schimbase inclusiv numele – din F.M. Esfandiary –, iar prin testament daduse dispozitia ca ramasitele sale pamantesti sa fie conservate prin criogenizare, in speranta ca, in anul despre care vorbim, va putea fi readus la viata). 

Nu doar varsta medie va creste, ci se vor schimba si semnificatiile etapelor vietii. Adica, in primul rand, batranetea se va instala cam pe la 75-80 de ani. Implicit, va creste si varsta de pensionare, ceea ce va reduce presiunea fondurilor de pensii asupra finantelor la nivelul oricarei colectivitati. Sumele economisite vor fi reinvestite in cercetarea stiintifica si, in special, in cea medicala. Asta si fiindca, pana in 2030, cel putin 100 de milioane de oameni vor muri de SIDA si nu vor apuca sa se bucure de toate gadgeturile sofisticate ce se vor perfectiona continuu. Intre ele, evident, computerele. Acestea, potrivit Legii lui Moore, lege ce stabileste progresia geometrica prin care creste puterea computerelor, vor fi, teoretic, de 10.000 de ori mai performante decat cele de azi. Unii specialisti sunt mai rezervati, considerand ca factorul de multiplicare va fi mai mic: 1.000 sau chiar 100, insa majoritatea sunt de acord ca, in 2030, costul unui computer cu o structura similara creierului uman va fi undeva sub un milion de dolari. Aplicatiile pot fi multiple, de la robotii industriali care sudeaza cu lasere la temperaturi de mii de grade Celsius, la robotii de menaj, care vor gati, vor face curat, vor spala vasele si vor fi capabili sa poarte conversatii cat de cat spirituale cu stapanii lor umani. De altfel, nu e exclus ca, pana in 2030, indiferent daca legile o vor permite, sa se celebreze si prima casatorie intre un om si un robot (nu va ganditi ca va fi neaparat o EA, una de 1,50 m inaltime, cu capul cubic, numai bun de asezat pe el ceasca de cafea). Asta ar putea reduce riscul de contaminare cu urmatoarea boala mortala, succesoarea SIDA. Se stie ca fiecare epoca istorica poseda un asemenea nefericit corolar. In legatura cu manifestarea sa din 2030, cand va produce un numar de decese comparabil cu cel generat de HIV, exista doua opinii: va fi vorba ori de un virus rezultat dintr-o eroare de laborator, ori unul dezvoltat natural dintr-un virus deja existent (de exem­plu, H5N1). Totusi, mortalitatea generata de cancer – exceptand formele nonvirale, cauzate de fumat – va fi eradicata intr-o proportie covarsitoare.

Se va imbunatati semnificativ comunicarea legata de maladii, estimandu-se ca mortalitatea va scadea cu 20-30% prin circulatia informatiei de specialitate. Va exista o baza de date mondiala, in care vor fi stocate toate elementele conexe principalelor afectiuni cronice, iar accesarea acestui suport logistic va fi libera. Internetul isi va aloca pana la jumatate din putere domeniului sanatatii in sens larg, iar retelele sociale se vor canaliza prioritar pe subiecte legate de medicina si mediu (in conditiile in care 3.000.000 km2 de padure – de sase ori suprafata Frantei – vor disparea). Limba de comunicare va fi tot engleza, care va deveni jargon cvasiuniversal, in ciuda faptului ca hindi si chineza vor inregistra unele tentative – esuate – de impunere pe pietele locale. De altfel, engleza se va invata la scoala in peste 80% dintre tarile lumii. Procesul de educatie va fi dependent de lumea digitala, iar programa se va negocia intre asociatiile de elevi & parinti si cele ale profesorilor. Ministerul Invatamantului nu va avea nici un cuvant de spus pentru simplul motiv ca, foarte probabil, nu va mai exista. Cum, de altfel, nu se vor mai justifica o multime de alte ministere, agentii sau institutii care mediaza relatia de putere intre cetatean si stat. Birocratia guvernamentala se va reduce sensibil, in caz contrar statul in sine fiind amenintat cu disparitia. Democratia anului 2030 va presupune un grad mare de flexibilitate in relatia dintre componentele sociale, autoritatea statala nemaifunctionand dictatorial, cu drept de veto absolut, ci fiind dependenta de reactia in timp real a cetatenilor. Acestia vor fi consultati electronic in mod periodic in legatura cu marile decizii legislative, care nu vor ramane apanajul parlamentelor ori guvernelor. Formula „ordonanta de urgenta“ va deveni caduca, ramanand o simpla curiozitate istorica. Va disparea, de asemenea, notiunea de armata regulata, creandu-se, in schimb, un sistem de garantii globale de aparare pentru care miza va fi asigurarea securitatii planetare in raport cu posibile amenintari venite din spatiul cosmic (de la invazii extraterestre, la asteroizi).

Departamentul Energiei va fi cel mai important actor din cadrul oricarui guvern sau oricarei structuri de putere colectiva, miza fiind insasi supravietuirea omului pe Pamant. Folosirea combustibililor fosili va fi interzisa indiferent de domeniu. In loc de carbuni sau de petrol, surse infinite de noxe si elemente permanente de agresiune impotriva ecosistemului, se vor folosi energii alternative. Pe langa energia eoliana, cea solara sau cea a mareelor, mai bine de 50 de procente din terrawatii viitorului vor fi produse pe cale atomica. Se apre­ciaza (sau, la limita, se spera) ca, pana in 2030, va fi pusa in exploatare inca o forma de energie obtinuta din resurse terestre regenerabile, dupa cum va fi cel putin identificata o consistenta sursa de energie nonterestra. Contorul de curent ar putea fi instalat pe unde se plimbau candva, cu timiditate, Iuri Gagarin si Neil Armstrong…

Foto: Reuters, Red Dot, Photos, NASA


FACTS


A-Z Dictionar


A. Altman, Peter – specialist american care sustine ca, investind anual, pana in 2030, 3% din venitul total al celor mai avansate natiuni ale lumii, incalzirea globala poate fi evitata. B. BWB (Blended Wing Body) – prototipul avionului viitorului, operational in 2030, care va avea un design alternativ al aripilor, pe baza caruia intreaga suprafata a aparatului de zbor va fi folosita pentru generarea fortei de propulsie (fapt ce va produce si o mare economie de combustibil). C. Connaughton, James – presedinte al Comitetului Casei Albe pen­tru Calitatea Mediului, a estimat costul reducerii no­xelor la 100 USD pe tona de bioxid de carbon, ceea ce, in opinia sa, ar atrage declan­sarea recesiunii globale in 2030. D. Dickinson, Emily – scriitoare americana careia i se va sarbatori bicentenarul nasterii in 2030, probabil unul dintre evenimentele culturale vedeta ale anului. E. Esfandiary, Fereidoun M. – filosof si futurolog de origine iraniana care si-a schimbat numele in FM-2030, intrucat, nascut fiind in 1930, isi dorea sa apuce centenarul. A decedat in 2000, suferind de cancer la pancreas. F. Falun Gong – secta chinezeasca initiata, in 1992, de Li Hongzhi, avand la baza elemente ale meditatiei de tip budist; in 2030, va insuma peste 100 de milioane de aderenti pe toate continentele. G. GeneticA – domeniul stiintific care va inregistra cel mai important progres pana in 2030, cand e preconizata identificarea tuturor genelor ce declanseaza principalele boli cronice. H. Hong Kong – motorul unei posibile unitati teritoriale si administrative autonome, desprinse din China pana in 2030, impreuna cu Macao, Guangzhou, Shenzen si Zhuzhai. I. Ioni pozitivi – sursa de energie permanent reciclabila pentru motoarele miniaturale ale rachetelor interstelare, care vor fi de mici dimensiuni si vor putea accelera gradual la viteze mai mari decat a luminii. J. Junior – prototip al masinii vitorului, avand la baza un model Volkswagen din 2006, ale carui functii vitale sunt asistate integral de computer. K. Kakris, Chris – futurolog care considera ca, pana in 2030, cel mai mare stat din lume, China, se va dezmembra in mai multe componente de sine-statatoare. L. Lennon, John – la comemorarea semicentenarului mortii sale, in 2030, se va afla, dupa deschiderea tuturor arhivelor, numele real al celui care l-a asasinat. M. Moravec, Hans – savant care a emis predictia conform careia, in 2030, creierul uman va fi surclasat de computer, al carui nivel, in 2007, este comparabil cu cel al creierului unui soarece. N. New York – metropola pe jumatate inundata in 2030, ca urmare a cresterii nivelului oceanului planetar in urma topirii calotelor glaciare. O. Olduvai Cliff – teorie a lui Richard C. Duncan care considera ca, in anul 2030, resursele pentru producerea electricitatii vor disparea, iar civilizatia se va intoarce undeva inspre Evul Mediu. P. Peterson, Craig – matematician implicat in proiectul Imagine Mars (deadline in 2030), realizat de The Planetary Society si NASA. R. Russianoff, Gene – specialist in transporturi, a calculat la 17 miliarde de dolari investitia necesara asigurarii functionarii, in 2030, a retelei de metrou din New York. S. Sathaya, Jayant – specialist in energie la Universitatea Berkeley din California, considera ca, in 2030, temperatura medie anuala va fi crescut cu 11 grade. T. Tiberian Sun – titlul unui joc pe computer, din seria Command and Conquer, a carui actiune se desfasoara in 2030. U. Uruguay – gazda probabila a editiei (24) centenare a Cupei Mondiale la fotbal (prima editie s-a desfasurat in 1930, in aceeasi tara). V. Virgin Atlantic – companie aviatica, apartinandu-i lui Richard Branson, care a anuntat ca, in 2030, toate avioanele sale vor functiona pe baza de combustibil biologic, 3 miliarde de dolari fiind deja investite in cercetarea acestui domeniu. W. Worldwatch Institute – organizatie care a anuntat, inca din 1994, ca in 2030 foametea va fi prezenta pe absolut toate continentele, practic in fiecare unitate statala.  X. XXX – in 2030, productia de filme erotice va creste de 1.000 de ori fata de cea din prezent, iar accentul va cadea pe aparitii customizate (tip avatar din Second Life) ale consumatorilor din viata reala integrati in actiunea virtuala. Y. Yang, Christopher – coautor al prognozei energetice globale 2005-2030, care considera hidrogenul drept combustibilul viitorului. Z. Zefram Cochrane – personaj din Star Wars (inventatorul „warp drive“ – forma de propulsie interstelara mai rapida decat viteza luminii) se naste in anul 2030.

Tag-uri: viitor | asteroid | 1997 xf11