Intoarcerea dinozaurilor

Asta era de fapt singura justificare a includerii lor intr-o grupa aparte de animale preistorice, pentru care Owen a ales numele, extrem de potrivit, de Dinosauria (ceea ce inseamna „soparle teribile“). Iar prima reconstituire executata la scara mare si adusa in atentia publicului (a lui Waterhouse Hawkins, expusa la Crystal Palace, Londra, 1858) asa le-a si prezentat: niste giganti proveniti parca din incrucisarea unor soparle cu rinoceri!

»Odata cu trecerea timpului, noi descoperiri in materie de dinozauri au aparut continuu, inclusiv schelete intregi, iar oamenii de stiinta au inceput sa aiba o idee mai exacta asupra felului in care aratau aceste animale. Paradoxal, cu cat apareau descoperiri mai multe si mai complete, cu atat devenea mai dificila interpretarea acestora prin referire la sistemul zoologic rigid al vremii, care recunostea doar grupe net distincte de „reptile“, „pasari“ si „mamifere“. Iar dinozaurii nu se incadrau cu usurinta in nici una dintre aceste categorii – in mod definitiv, erau reptile, dar niste reptile care „rezolvau numeroase probleme de anatomie functionala si fiziologie intr-un mod tipic mamalian sau avian“, cum spunea Fr. Nopcsa, unul dintre cei mai mari paleontologi de vertebrate ai inceputului de secol XX, descendent al unei familii nobiliare din zona Hategului.

• Gazul înghețat de pe Uranus și Neptun ne-ar putea spune cum s-au format aceste planete
• Corpul nu vrea de fapt să îmbătrânească, arată prima hartă a mușchilor umani

Si dinozaurii continuau sa fie reprezentati drept reptile mai ciudate, in mod definitiv supradimensionate, care se deplasau prin tarare si aveau sange rece. Scheletele lor, impresionante, incepusera sa umple muzeele lumii, insa pentru oameni ei au ramas doar niste animale vag familiare, spectaculoase, dar fara consistenta – „doar oase, fara carne“.

»Lucrurile insa aveau sa se schimbe hotarator la inceputul anilor 1970. In acea perioada, acumularea unor uriase cantitati de material de studiu a permis un salt calitativ important in intelegerea acestor animale preistorice: voci disparate au inceput sa sustina ca dinozaurii erau mai mult decat simple reptile supradimensionate, fara a putea fi insa asimilate mamiferelor sau pasarilor; erau pur si simplu altceva, ceva ce nu avea corespondenta in lumea animala actuala.

O a treia, alta cale.
Importanta acestei perioade de intensa emulatie stiintifica, dar si dificultatile intampinate de noile idei au fost sintetizate foarte potrivit de titlul unei carti a lui Robert T. Bakker: Dinosaur Heresies – Dinosaur Renaissance. Parerile divergente in raport cu conceptia stiintifica unanim acceptata, „eretice“, exprimate de unele voci izolate, au razbatut, au izbandit si au ajuns sa dea nastere unei adevarate revolutii, unei „Renasteri“ a dinozaurilor, iar imaginea pe care o aveam despre acestia s-a schimbat fundamental. Dinozaurii nu mai erau priviti ca niste soparle supradimensionate, ci ca animale „cu sange cald“ si metabolism intens, active, cu inteligenta ridicata, traind in grupuri cu complexe structuri sociale si ingrijindu-si puii. In anumite privinte, insa, in principal prin aspectul exterior, al pielii, erau totusi categoric reptiliene.

Sunt dinozaurii pe care ii cunoastem cu totii din Jurassic Park, cei care au fost clonati pornind de la materialul genetic extras din parazitii lor mezozoici. In fapt, insa, dinozaurii continuau sa fie niste schelete ambulan­te, pe care oamenii de stiinta asamblasera (in mod judicios si argumentat, e drept) organe, muschi si piele. Dar acestea nu fusesera inca descoperite, iar lumea stiintifica inclina a crede ca nici nu vor fi vreodata in mod concret. Timpul si factorii distructivi pareau sa isi fi facut treaba cu prisosinta. Dinozaurii erau niste manechine – cu forme credibile, dar incremenite. Materia organica lipsea, viata insasi lipsea. Deocamdata…