Prima pagină Stiinta

Soljenitin, definit de istorie

Marc Ulieriu | 11.09.2006 | ● Vizualizări: 247
Soljenitin, definit de istorie     Soljenitin, definit de istorie + zoom
Galerie foto (1)

Interviu, in exclusivitate pentru Romania, realizat de Daniel Kehlman, Cicero/The New York Times Syndicate.

Constiinta Natiunii

Intr-o perioada foarte tulbure pentru Rusia, cand personajele incomode sunt asasinate in scara blocului, iar oligarhii mafioti isi sporesc neincetat averile si influenta, Aleksandr Soljenitin, cel care odata era supranumit Constiinta Natiunii, limpezeste putin trecutul chinuit, prezentul zbuciumat si viitorul incert al Estului.

Atractia irezistibila pe care Aleksandr Soljenitin a avut-o pentru istoria Rusiei a definit viata si opera marelui ganditor. Aprig luptator impotriva cenzurii si a regimurilor opresive si corupte, statura castigatorului Premiului Nobel a crescut si a descrescut o data cu inaltarea si prabusirea Uniunii Sovietice si cu starea de spirit a poporului rus.

Tinand cont de toata activitatea sa publicistica de dupa 1960, pare greu de crezut acum faptul ca, in tinerete, imbatat de idealuri utopice, Soljenitin a fost un marxist fervent. Cu toate ca a servit ca ofiter in Armata Rosie in timpul celui de-al doilea Razboi Mondial, in 1945 tanarul matematician de 27 de ani a avut viziunea regimului spurcat pe care il intemeia Stalin. L-a criticat pe acesta, dar si pe Lenin si Trotki, argumentand ca nici unul dintre ei nu a fost "comunist adevarat", toti fiind catalogati drept niste dictatori criminali. Evident, Soljenitin a fost condamnat la 8 ani de inchisoare, iar apoi, imediat dupa eliberare, a fost fortat sa-si asume exilul intern, in diverse regiuni din Kazahstan. Acest exil va schimba nu doar viata dizidentului, ci si cursul societatii sovietice. Fusese condamnat sa intre in gulag (Glavnoe Upravlenie Ispravitelno-trudovic Lagerei i kolonii - Administratia Taberelor si Coloniilor de Munca de Corectie). Potrivit estimarilor sale, zeci de milioane de oameni au murit in aceste lagare de munca fortata, el insusi aflandu-se la un moment dat foarte aproape de moarte, din cauza unei forme de cancer. A supravietuit pentru a deveni un critic deschis al comunismului si pentru a scrie o consistenta serie de carti despre gulag, care au ajuns bestseller-uri mondiale.

In 1962, Soljenitin isi publica primul sau roman, O zi din viata lui Ivan Denisovici, in care descria viata din gulag. Cartea a fost aclamata de catre mass-media si de critica ruseasca, iar Soljenitin a dobandit statutul de scriitor important. Vrajit de acest succes neasteptat, a avut cutezanta de a publica eseuri critice la adresa vietii din URSS. A fost supranumit Constiinta Natiunii, insa a cazut, din nou, in dizgratia Partidului Comunist.

Prin mijloace underground si cu ajutorul presei straine, si-a facut cunoscute lucrarile in Occident, iar in 1970 a castigat Premiul Nobel pentru literatura, "pentru forta etica cu care a urmat traditiile esentiale ale literaturii ruse". In 1974, la un an dupa ce Arhipelagul Gulag, clasic tom de istorie si memorii, a fost publicat in diverse tari din Europa, iar Vestului i s-au facut cunoscute atrocitatile din lagarele sovietice, Aleksandr Soljenitin a fost expulzat de urgenta din Uniunea Sovietica. Impreuna cu sotia sa, Natalia, scriitorul s-a stabilit in micutul oras Cavendish din Vermont, SUA. Aici a dus o viata extrem de retrasa, asemenea unui pustnic, concentrandu-se exclusiv asupra scrierilor sale si refuzand cu inversunare sa acorde interviuri, sa aiba iesiri si luari de pozitie publica sau sa se intalneasca cu intelectualii americani, care ajunsesera sa-l venereze.

Relatiile lui Soljenitin cu guvernul sovietic aveau sa se indulceasca dupa ce Mihail Gorbaciov a introdus politica glasnostului (deschiderea) si a perestroikai (schimbarea), care aveau sa duca la prabusirea Uniunii Sovietice. In 1994, scriitorul si sotia sa s-au intors, pentru totdeauna, in Rusia. Presedintele de atunci al tarii, Boris Eltin, spera ca fostul dizident sa-i fie colaborator apropiat (datorita imaginii excelente pe care o avea in Vest, Soljenitin putea fi o interfata foarte utila intre Moscova si Washington). Insa, la scurt timp dupa revenirea in patrie, scriitorul ajunge sa dispretuiasca si sa discrediteze noul regim la fel de mult cum o facuse cu cel comunist. In aparitii televizate incendiare, ca si in eseuri si articole foarte taioase, Soljenitin denunta capitalismul salbatic si fara capatai care se practica in Rusia, cere cu vehementa reforma sistemului juridic si dezvaluie colapsul sistemului sanitar.

Astazi, la 87 de ani, Aleksandr Soljenitin este dezamagit de tinerii rusi care nu i-au citit nici o carte, dar care urmaresc cu mare entuziasm popularul serial TV V kruge pervom (Primul ciclu, ecranizare dupa romanul cu acelasi nume scris de Soljenitin in 1968).

Dupa cinci ani de tacere, scriitorul a acceptat in aceasta toamna sa ofere un nou interviu. De data asta, el a stat de vorba cu Daniel Kehlmann, un celebru editorialist german la magazinul politic Cicero.

Ultimul interviu

De nenumarate ori ati afirmat ceva aparent paradoxal: ca va simtiti usurat pentru faptul ca ati fost trimis in gulag, ca destinul pe care il aveti a fost, cum s-ar zice, fortat sa vina peste dumneavoastra. Ati scris undeva ca sunteti cuprins de teroare cand va imaginati ce fel de scriitor ati fi devenit daca nu exista gulagul.
»Intr-adevar, gulagul a jucat un rol decisiv in viata mea de scriitor. Nu mai tarziu de 1936, pe cand aveam 18 ani, doream deja cu ardoare sa descriu si sa comentez in detaliu istoria Revolutiei din 1917 (care a dus la rasturnarea guvernarii autocrate a tarului Nicolae al II-lea si la acapararea puterii de catre bolsevici). Fie si din acest motiv, nu m-as fi putut dezvolta ca scriitor sovietic. Dar gulagul, care a cazut ca un trasnet peste soarta mea, mi-a zdruncinat din radacini perspectivele si credintele, iar reculul anilor petrecuti in lagar ma urmareste si astazi. Gulagul mi-a dat o perspectiva clara asupra a tot ceea ce insemna bolsevism, asupra a ceea ce era in realitate comunismul sovietic. Aceasta perspectiva mi-a permis, in cele din urma, sa deslusesc la un nivel foarte profund conditia umana.

Nu o singura data, ati scris ca, intr-un fel sau altul, Rusia trebuia sa treaca prin istoria infioratoare pe care a avut-o in secolul XX, ca aceasta experienta face parte dintr-un pattern definitoriu pentru existenta umana. Pe de alta parte, in cartea de povestiri Roata rosie (1969), revine obsedant tema evitarii catastrofei si a usurintei cu care istoria ar fi putut urma un curs cu totul diferit. Credeti ca aceasta imensa suferinta a fost necesara, ori ca, mai degraba, a fost lipsita de sens?
»Privind istoria omenirii ca pe un tot unitar, am descoperit ca, daca Revolutia din Rusia nu ar fi avut loc, o revolutie similara ar fi devastat omenirea - ca un soi de continuare a Revolutiei Franceze din secolul al XVIII-lea, care a aprins spiritul revolutionar in numeroase tari europene. In mod inevitabil, omenirea ca intreg trebuie sa plateasca pentru pierderea simtului limitelor, pentru pierderea moderatiei in ceea ce priveste dorintele si necesitatile, pentru lacomia fara margini a celor bogati si puternici (fie ei oameni sau state), pentru faptul ca simtamantul universal al bunavointei umane este uscat si putred - mort in zilele noastre.

Multi ganditori si scriitori occidentali au sustinut activ dictatura sovietica. Pozitia dumneavoastra transanta a produs o bresa in acest bizar atasament. Ati refuzat sa va intalniti cu filosoful si scriitorul Jean-Paul Sartre atunci cand acesta a vizitat Uniunea Sovietica. A existat totusi cu adevarat o "tradare a intelectualilor", asa cum a numit-o filosoful francez Julien Benda - o tradare a valorilor Iluminismului?
»Din nefericire, Benda avea dreptate. Suportul larg pe care l-a avut dictatura comunista inca de la inceputurile sale, din anii '30 ai secolului trecut, este dovada si consecinta decaderii umanismului secular. Din cauza acestei decaderi, suferim si astazi si vom suferi si in viitor.

De la Voltaire incoace, nici un alt scriitor nu a avut o influenta politica atat de mare ca dumneavoastra. Sunteti satisfacut de ceea ce ati realizat?
»In diferite ocazii, le-am cerut puterilor occidentale sa nu considere comunismul o etapa fireasca a istoriei Rusiei. Sa nu puna semnul egalitatii intre comunismul sovietic si Rusia ca atare. La dracu'! Nimeni nu a fost in stare sa faca aceasta distinctie. Iar politicile si atitudinea puterilor apusene vizavi de Rusia, chiar si dupa prabusirea dictaturii sovietice, au ramas aproape la fel de feroce. Asta este una dintre cele mai mari dezamagiri pe care le am. Pe de alta parte, din 1990 incoace, in Rusia lucrurile merg din ce in ce mai prost. Inainte ca o vindecare nationala, morala si economica sa fi avut loc, fortele intunericului au castigat cu usurinta pozitiile dominante in societate. Cei mai lipsiti de scrupule dintre mafioti s-au imbogatit peste noapte nespus de mult, jefuind nestingheriti proprietatea nationala si amplificand astfel cinismul social si stricaciunea morala care erau deja instaurate in Rusia. Aceasta hotie este o catastrofa pentru Rusia. Am trait o durere imensa ca martor la aceste transformari. Cum as putea atunci sa vorbesc de satisfactie? Iar acum sunt un batran cu sanatatea subreda, imi lipseste puterea de a mai influenta in vreun fel cursul evenimentelor.

La sfarsit, intrebarea inevitabila: Cum va arata viitorul Rusiei? Va fi Rusia un stat democratic cu adevarat sau unul autoritar, precum modelul chinez?
»Sunt foarte ingrijorat de viitorul Rusiei, dar nu ma voi aventura sa fac vreo profetie. Intrebarea ta priveste in primul rand oranduirea sociala. Aceasta este extrem de importanta, dar si mai vitala pentru Rusia este astazi ordinea morala. In ceea ce priveste speranta de democratizare a Rusiei, eu mi-am prezentat deja propriul model, inca din 1990, intr-un eseu intitulat Reconstructia Rusiei. Acolo conturez un plan ce presupune elaborarea graduala a structurilor democratice, pornind de la autonomia si autoadministrarea locala si mergand pana la nivelul guvernamental. Functionarea eficienta a diverselor administratii locale din tarile occidentale este o realitate indubitabila; eu sustin din toata inima acest model si ii invit pe rusi sa-l imite. Insa, in ceea ce priveste sistemul politic, modelul meu este diferit de al partidelor parlamentare care domina in Vest. In opinia mea, existenta partidelor politice - al caror unic scop este sa ajunga la putere, iar odata instalate acolo singura lor preocupare este cum sa nu piarda puterea - e un lucru rau, iara nu unul bun. Evident ca o astfel de viziune nu a fost intampinata cu prea mare entuziasm. Cu toate acestea, eu inca mai cred ca o viitoare Rusie democratica ar duce-o mult mai bine cu un astfel de model, decat daca ar importa de-a gata sistemul politic occidental.

FACTS: Detractorii

Aleksandr Soljenitin s-a bucurat de o simpatie uriasa atat din partea intelectualilor rusi, cat si, mai ales, din partea ganditorilor occidentali. Insa, evident, au existat voci care i-au contestat valoarea literara si umana.

Scriitorul Vladimir Voinovici, un alt celebru dizident rus, a scris in anul 2002 un muscator eseu polemic, intitulat Portret impotriva fundului unui mit, in care il acuza pe Soljenitin de egoism, antisemitism si impostura literara. Aprig dusman al lui Soljenitin, Voinovici il mai atacase pe acesta in romanul Moscova 2042, in care il intrupa in personajul Sim Simici Karnavalov, un scriitor excesiv de brutal, un maniac narcisist care incearca sa distruga Uniunea Sovietica pentru a ajunge regele Rusiei.

Mult mai rational si mai subtil decat Voinovici, poetul Josef Alexandrovici Brodski afirma, in eseul Catastrofe in aer, ca desi este un erou datorita faptului ca a luptat, a supravietuit si a demascat brutalitatile comunismului sovietic, autorul Arhipelagului Gulag nu are ratiunea necesara pentru a intelege ca crimele istorice pe care le-a demascat ar putea fi consecinta directa a trasaturilor autoritariste mostenite de la Vechea Rusie si de la "spiritul sever al Ortodoxiei", trasaturi care nu ar prea avea de a face mare lucru cu ideologia politica, ci cu spiritul rus, in general.