Prima pagină Stiinta

Ce s-ar fi intamplat... daca?

12.07.2006 | ● Vizualizări: 1738
Ce s-ar fi intamplat... daca?     apollo 11, marte, criza rachetelor din cuba, germania, razboi mondial, luna, disparitia dinozaurilor, imperiul roman, mironov, cioroianu + zoom
Galerie foto (1)

Ce-ar fi daca am putea schimba istoria? Cum ar arata lumea astazi daca evenimente-cheie din trecut s-ar fi desfasurat cu totul altfel? Am invitat sase experti pentru a afla...

Zborul ar fi fost descoperit 1.000 de ani mai devreme?

Text: Ion Hobana, scriitor, expert in literatura stiintifico-fantastica

“Daca nasul Cleopatrei ar fi fost mai mic, fata Pamantului ar fi aratat altfel.“ Aceasta cugetare a lui Blaise Pascal se afla la originea unui fascinant exercitiu intelectual, jocul de-a “Ce-ar fi fost daca...“. In secolul al XIX-lea, el a dat nastere unei noi forme de expresie istorico-literara, numita, de catre filosoful Charles Renouvier, Ucronie (Utopia in istorie). Lucrarea lui cu acest titlu, aparuta in 1857, fusese precedata, cu mai bine de doua decenii, de prima ucronie avant la lettre, care a facut sa tresalte inimile nostalgicilor Imperiului: Napoleon si cucerirea lumii. 1812-1832. Istoria monarhiei universale. Autorul, Louis Geoffroy, isi imagina ca, in loc sa se retraga din Moscova incendiata, pierzandu-si armata la trecerea Berezinei, Napoleon se indreapta spre Sankt-Petersburg si ii zdrobeste pe rusi la Novgorod. Urmeaza o suita de stralucite izbanzi politice si militare, Imparatul devenind „monarh universal“.

Reteta a fost aplicata, ulterior, la numeroase momente cruciale ale istoriei. Sa ne intrebam si noi ce-ar fi fost daca:

  • Hanibal ar fi nimicit legiunile romane si ar fi intrat in Cetatea Eterna; maurii ar fi devenit stapanii Spaniei;
  • Invincibila Armada n-ar fi fost distrusa de furtuna, iar trupele spaniole ar fi debarcat in Anglia; Byron ar fi devenit regele Greciei; generalul Lee ar fi invins la Gettysburg si Sudul ar fi castigat Razboiul de Secesiune;
  • Hitler ar fi invadat Marea Britanie, in loc sa atace Uniunea Sovietica. Sunt scenarii intemeiate pe faptul ca, deseori, Istoria a fost modelata de geniul, determinarea si momentele de inspiratie ale personalitatilor sale, fara a nesocoti rolul intamplarii. Putem sa extrapolam acest joc la alte domenii? Ar fi putut, de pilda, sa zboare un aparat mai greu ca aerul cu o mie de ani mai devreme decat a facut-o cel construit de fratii Wright, deci in 903?

Evul Mediu n-a dus lipsa de minti iscoditoare, dar stadiul de atunci al stiintei si tehnicii exclude un raspuns afirmativ. Isprava din 1903 a reprezentat incununarea unui lung sir de experiente, devenind posibila datorita inventarii motorului cu ardere interna in ultimii ani ai secolului al XIX-lea. Ceea ce nu inseamna ca vehicule imaginare n-ar fi brazdat vazduhul acelui timp revolut, ceva mai tarziu.

Samarangana-Suthradara, text sanscrit din prima jumatate a secolului al XI-lea, este consacrat indeosebi problemelor arhitecturii si urbanismului. Capitolele 31 si 59 se refera insa la diferite masini si dispozitive, printre care se numara vimanele, aparate de zbor propulsate de un “motor cu mercur“, capabile sa navigheze in atmosfera pe distante mari. Iar in romanul in versuri Cleomades, menestrelul Adenet prelucra, la sfarsitul secolului al XIII-lea, povestea calului de abanos din O mie si una de nopti. Nu este armasarul cu sapte aripi din basme, ci un simulacru care “...deasupra si dedesubt/ avea niste cuie de otel;/ prin manuirea acestor cuie,/ el putea fi facut/ sa zboare in sus si in jos,/ in dreapta si in stanga.“ Sa pretuim asa cum se cuvine aceste marturii ale ingeniozitatii celor de dinaintea noastra si sa nu ne pierdem apetitul pentru jocul de-a „Ce-ar fi fost daca...“.

“Ar fi venit americanii“ si Romania nu ar fi ajuns in sfera de influenta sovietica?

Text: Adrian Cioroianu, istoric, redactor Dilema Veche, senator

Daca “ar fi venit americanii“, Ion Antonescu ar fi fost condamnat la moarte (si, cum nu ar fi depus cerere de gratiere din mandrie, ar fi fost executat), dr. Petru Groza s-ar fi aliat cu socialistii si ar fi intrat in primul guvern postbelic ca ministru al Agriculturii, regele Mihai ar fi fost obiectul mai multor atentate organizate de sovietici de-a lungul anilor ’50, frontiera cu URSS ar fi fost tot pe Prut si ar fi devenit una dintre „granitele calde“ (provocari, schimburi de focuri de arma, schimburi de spioni etc.) ale Razboiului Rece. In 1947 sau ’48, o reforma scolara ar fi impus studiul limbii engleze din clasa a II-a primara – si ar fi urmat protestele unei bune parti a intelectualitatii romane, in frunte cu Sadoveanu si Blaga, care ar fi spus ca nu trebuie neglijate limbile franceza sau germana. Refuzand din principiu tot ce este obligatoriu, tinerii elevi romani ar fi boicotat engleza si ar fi invatat in secret, pe sub banci, limba latina! Tot in anii ’50, mai multi romani cu afaceri in domeniul petrolului ar fi impus linia politica dominanta si ar fi influentat guvernele. La inceputul anilor ’60, Sergiu Nicolaescu ar fi inceput o serie de filme cu un James Bond – 007 in varianta romaneasca, cu spioni, tinere femei seminude, arme sofisticate etc. In rolul principal: Iurie Darie (primele trei filme), apoi Florin Piersic (urmatoarele patru), apoi Adrian Pintea (in doua filme) etc. Disc-jockey-ul Cornel Chiriac nu ar mai fi ajuns, evident, in Germania (Radio Europa libera ar fi avut sediul la Moscova si nu la München), motiv pentru care ar fi fost gazda unui show de succes la Televiziunea Romana (un fel de Saturday Night Live), in care, spre finalul anilor ‘60, ar fi aparut chiar Beatles-ii, veniti intr-un miniturneu la Bucuresti, Iasi si Timisoara. Exista versiunea ca spionajul sovietic ar fi incercat sa-l rapeasca pe John Lennon dintr-un hotel din Iasi, dar o brigada de contraspionaj romaneasca, dirijata de junele capitan Mihai Pacepa, i-ar fi dejucat planurile.

Sindicatele romane ar fi fost relativ puternice, iar in fruntea lor, foarte activ, ar fi fost, de-a lungul anilor ’70 si ’80, un socialist pe nume Ion Iliescu, el insusi in conflict deschis cu veteranul sindicatelor procomuniste, mai varstnicul Nicolae Ceausescu. Ziarul Romania libera (organul opozitiei de stanga din tara noastra) ar fi tinut in mod vizibil partea primului. In 1988, alegerile prezidentiale ar fi fost castigate, surprinzator, de un (inca) tanar istoric de arta, pe nume Andrei Plesu. In fine, cea mai prolifica scriitoare a Romaniei ar fi fost Rodica Ojog-Brasoveanu; de-a lungul anilor ’70-’80, ea ar fi scris mai multe romane avand ca tema… (va continua la raspunsul urmator).

Imperiul Roman nu s-ar fi prabusit niciodata?

...Daca Imperiul Roman nu s-ar fi prabusit niciodata, provincia Dacia (romanizata) ar fi devenit o placa turnanta a comertului si a traficului de tot felul (marfuri, persoane, hasis si opiu, cai si arme din Orient) aici, la periferia imperiului. Astfel, romanii ar fi devenit niste comercianti prin excelenta, rivalizand doar cu grecii si evreii. Cu mijloacele timpului, ei ar fi fost “carausii“ Europei: de-a lungul secolelor IV-X, Marea Neagra si Mediterana ar fi fost strabatute de mii de vase romanesti. Legendar ar fi ramas un capitan de vas din secolul VIII, pe nume Traianus Basaescus Euxinus, care, la finele unei aventuroase cariere, ar fi ajuns pretor al provinciei Dacia. Trecerea la crestinism a Daciei (o data cu majoritatea provinciilor imperiale) s-ar fi facut in anul 830. In jurul anului 1000, provincia ar fi fost teatru de lupte intre armata confederata imperiala si o alianta de triburi migratoare venite dinspre Nord-Est (germani, vikingi, bulgari, mai apoi tatari etc.). Vreme de cinci secole, Dacia ar fi cazut prada instabilitatii politice si unor dese razboaie.

Ca limita a imperiului la granita de Rasarit, Dacia ar fi fost direct influentata de ascensiunea taratului rus rival. Din punct de vedere cultural, la noi ar fi fost un centru al culturii catolice (prima universitate, cea de la Napoca, ar fi existat din 876), in continua competitie cu ortodoxia rusilor. Dacii ar vorbi si azi un soi de latina „modernizata“ (si relativ impura, din cauza termenilor germanici si saxoni). In conflictul mondial din 1898-1905, care a plecat de la un atentat ce a avut loc in oraselul Dierna (Orsova), pe Dunare, s-ar fi infruntat Imperiul Roman si Taratul Rus, iar in 1903 Republica Americana ar fi intrat in razboi de partea Romei. Ar fi urmat apoi un veac de pace. Intr-un roman al Rodicai Ojog-Brasoveanu, exista ca personaj si un scriitor dac, autor (prin 1975) al unui roman de fictiune in care descrie ce s-ar fi intamplat daca Republica Americana ar fi cucerit pe la mijlocul secolului XX partea rasariteana a Imperiului Roman si ar fi ajuns in conflict cu taratul rus renascut.

Nu ar fi disparut dinozaurii?

Text: dr. Zoltan Csiki, paleontolog, Universitatea Bucuresti

Dinozaurii au dominat toate ecosistemele terestre timp de peste 150 de milioane de ani. In tot acest rastimp, mamiferele, care au aparut in acelasi timp cu primii dinozauri, au trait in umbra acestora, nefiind capabile sa ii concureze in mod serios. Din punctul de vedere al niselor ecologice reprezentate, mamiferele au ramas blocate in cea de insectivore minuscule, doar putine specii ajungand sa se adapteze la alte moduri de viata (omnivor, carnivor), in timp ce erbivorele mezozoice au apartinut exclusiv grupului dinozaurilor (sauropode, hadrozauri, ankylozauri, ceratopsieni) sau altor grupuri de reptile. Disparitia dinozaurilor a deschis larg calea mamiferelor, care au evoluat in ritm rapid si au ocupat toate nisele ecologice ramase goale, de la erbivore de toate taliile, la pradatorii de top.

Pornind de la aceste date, putem explora (imaginar) ipoteza „Ce s-ar fi intamplat daca dinozaurii nu ar fi disparut?“ Ocupand in continuare toate nisele ecologice importante si adaptandu-se (au facut-o deja cu succes in Cretacicul tarziu) plantelor noi, cu flori (angiospermele) recent aparute, erbivorele ar fi continuat sa domneasca peste savanele si stepele Paleogenului. Iar dintre carnivore, numeroase grupe au facut deja sau erau pe cale sa faca pasul catre un mod de viata mai activ, sustinut de un metabolism intens (endotermia), ele avand corpul acoperit de par sau de pene pentru a-l proteja impotriva fluctuatiilor exterioare de temperatura. La unii dinozauri pradatori, de talie mica, au aparut si adaptari pentru un mod de viata nocturn, cum ar fi vederea stereoscopica, adaptare la vizibilitate redusa prin cresterea importantei centrului vizual al creierului, precum si alte adaptari printre care un mod de viata social, ingrijirea cuibului si a puilor, cresterea dimensiunii creierului sau manevrabilitatea degetelor de la brate – multe dintre acestea fiind intalnite azi si la primate. Este posibil de imaginat ca acesti mici pradatori sa fi evoluat, in lipsa unor concurenti, in felul in care acest lucru a fost imaginat de catre Russel si Séguin in 1982, rezultand un „dinosauroid“ cu trasaturi umane.

Citeste continuarea in pagina a doua

Luna nu s-ar fi format?

Text: Alexandru Mironov, scriitor si jurnalist

Un astronom v-ar raspunde ca, in primul rand, asta ar fi un dezastru cosmic: s-ar deranja echilibrul Sistemului Solar si ar fi perturbata traiectoria Pamantului. Un geofizician v-ar semnala disparitia mareelor, urmata, probabil, si de deranjarea motorului hidraulic al planetei, adica a marilor curenti oceanici. Ceea ce i-ar face pe meteorologi sa prognozeze haos curat in curentii atmosferici. Si cine stie ce-ar mai calcula seismologii ca s-ar putea intampla sub scoarta terestra atunci cand in formidabila lege newtoniana F= K x m1 x m2/r2 ar fi schimbati parametrii (m1- masa Terrei, m2- masa Lunii, r- distanta dintre cele doua corpuri ceresti; K- constanta universala a gravitatiei).

Observati, nu spun nimic despre indragostiti si nimic despre poeti... Dar profit de intrebare pentru a va informa asupra unei teorii care a facut mare valva prin anii ‘60 ai secolului trecut, lansata prin cartea Lumi in coliziune, de catre americanul Imanuel Velikowsky. Specialist in limbi vechi, daruit cu pasiune de arhivar, bun cunoscator al astronomiei si matematicilor, Velikowsky a lansat ipoteza ca Luna este un “dar“ relativ nou facut Terrei de catre o explozie gigantica a unei planete aflate, candva, pe o orbita postmartiana! Planeta s-a dezagregat, spune Velikowsky, a lasat in urma sa “pulberea“ de asteroizi care se roteste acum in jurul Soarelui intre Marte si Jupiter, o bucata imensa a fost zvarlita intre Mercur si Terra – actuala planeta Venus –, o alta s-a “aciuat“ in jurul planetei noastre. Fireste, cu toate zbuciumarile seismice pe care le-a nascut acest “biliard“, vanzoleli inregistrate de istoria nescrisa a Terrei sub forma potopului stravechi (de care vorbesc Biblia si alte legende), a formarii Marii Negre (fusese, inainte de intamplarea cosmica, un lac cu apa dulce, de genul Baikalului sau Aralului; un cutremur teribil a „rupt“ Bosforul si Dardanelele, legand-o de Marea Mediterana), a aparitiei Deltei Dunarii (stiati ca nu-i mai veche de 10.000-15.000 de ani?). Uitata acum, cartea lui Imanuel Velikowsky merita insa amintita fie si numai pentru parfumul deosebit al aventurilor celeste pe care paginile ei le degaja. Cu o precizare: lumea buna a stiintei nu a spus nici da, nici nu la indraznetele ipoteze ale filologului-astronom.

Pe 20 iulie 2009 se implinesc 40 de ani de la aselenizare, 40 de ani de cand omul a pus piciorul pe Luna. Aniverseaza evenimentul alaturi de DESCOPERA.ro.

Germania ar fi castigat al doilea Razboi Mondial?

Text: Florin Constantiniu, istoric, membru corespondent al Academiei Romane

Pentru est-europeni, consecintele unei victorii germane sunt mai lesne de imaginat, intrucat ei au cunoscut urmarile victoriei celuilalt colos totalitar: Uniunea Sovietica. Deosebirea dintre dominatia sovietica si cea nazista deriva din caracteristicile celor doua regimuri, care au conferit fiecaruia, dincolo de elementele comune, o individualitate specifica. O  pax germanica ar fi adus, desigur, hegemonia celui de-al treilea Reich asupra Europei si o preponderenta germana la scara mondiala (prin refacera imperiului colonial german, mult extins insa in raport cu cel de pana la primul Razboi Mondial). Obsedat de necesitatea „spatiului vital“ (Lebensraum), Hitler ar fi creat, pe langa Germania Mare – a carei intindere se configurase inca din 1941 –, zone de colonizare germana in spatiile agricole din sudul Uniunii Sovietice. Partizan al expansiunii demografice a germanilor (sotia lui Martin Bormann, secretarul Führerului si seful cancelariei Partidului National Socialist, era de acord ca barbatul ei sa aiba relatii si cu alte femei germane, pentru a da Reichului cat mai multi cetateni), Hitler vedea in colonizarile germane in spatiul est-european noua forma a reluarii „marsului spre Rasarit“ (Drang nach Östen) – inaintarea germanilor spre est in Evul Mediu.

In jurul „spatiului vital“ urma sa existe un „spatiu economic“ (Wirtschaftsraum), incluzand teritorii care sa satisfaca, prin livrari de produse agricole si materii prime, necesitatile economice ale Reichului. Romania ar fi fost integrata „spatiului economic“, ca furnizoare de petrol si grane. Atat in „spatiul vital“, cat si in cel economic, ar fi functionat o economie dirijata, care nu excludea proprietatea privat-capitalista. Supravegherea politieneasca s-ar fi exercitat cu rigoarea caracteristica Gestapoului, iar opozantii dominatiei germane ar fi luat calea lagarelor de concentrare. „Solutia finala“ pentru problema evreiasca ar fi cunoscut un deznodamant sangeros, prin abandonarea proiectului de a transforma Madagascarul intr-un imens ghetto. Prin comparatie cu dominatia sovietica, se poate spune ca dominatia germana s-ar fi caracterizat printr-un control mai putin apasator al partidului nazist in domeniul economic si in cel cultural, dar exploatarea resurselor naturale s-ar fi facut mult mai sistematic, iar progresul economic al „spatiului vital“ si chiar al celui „economic“ ar fi fost notabil.

Criza rachetelor din Cuba nu ar fi fost solutionata pasnic?

Dupa cum se stie, presedintele Kennedy a fost puternic influentat in conduita sa, in timpul crizei rachetelor din Cuba, de lectura cartii Barbarei Tuchman, Tunurile din august, care prezinta izbucnirea primului Razboi Mondial ca pe o criza scapata de sub control. A evita cele petrecute in 1914, cu consecinte infinit mai grave decat atunci — avand in vedere arsenalul nuclear al superputerilor —, a fost obiectivul sau fundamental.

Este de presupus ca, in cazul in care URSS nu si-ar fi retras rachetele din Cuba si ar fi ales calea confruntarii militare, Kennedy nu ar fi pus in aplicare doctrina represaliilor masive, adoptata de predecesorul sau, Eisenhower, doctrina care ar fi dus la o apocalipsa nucleara, cu imense costuri umane si materiale. Chiar daca doctrina „ripostei flexibile“, preconizata, inca din 1959, de generalul Maxwell D. Taylor, nu se bucura, in 1962, de notorietatea si adeziunea de mai tarziu, exigentele politico-strategice ar fi impus-o administratiei Kennedy. Razboiul dintre NATO (SUA) si Tratatul de la Varsovia (URSS) ar fi avut – cred eu – un caracter limitat, cu riposte graduale, destinate sa limiteze pierderile. Este de presupus ca, de indata ce consecintele umane si materiale ale loviturilor nucleare ar fi devenit realitate, cele doua parti s-ar fi asezat la masa tratativelor. In ce ma priveste, nu cred ca s-ar fi ajuns atunci, in 1962, la ceea ce, potrivit lui Clausewitz, se numeste „folosirea extrema a violentei“. Chiar in conditiile unei confruntari care ar fi depasit pragul nuclear, se manifesta – cred eu – o constrangere rationala care impiedica partile combatante sa ajunga la sinucidere. Atat Kennedy, cat si Hrusciov erau suficient de rationali pentru ca, dupa un schimb de lovituri nucleare, sa inteleaga ca miza aflata in joc nu merita devastarea nucleara a tarilor lor.

Apollo 11 ar fi ajuns pe Marte?

Text: Mircea Oprita, scriitor, critic si expert in literatura SF

Faptul era posibil, dar posibilul are de facut aici un efort imens pana sa se suprapuna in mod convingator peste plauzibil. In evantaiul virtualitatilor, o redistribuire a sarcinilor pe tabla de sah a jocurilor cosmice nu este de neluat in seama. Cu atat mai mult cu cat America ne-a dovedit, in repetate randuri, cat de interesata este ea de zborul martian, iar pasii facuti in directia acestui obiectiv de ampla si indelungata strategie n-au fost pana astazi nici putini si nici de mica insemnatate. Admitand ca promotorii teoriei conspiratiei au dreptatea lor, ca televiziunile ne-au jucat pe degete si in 1969, ca pe Luna n-au debarcat Armstrong si Aldrin, ci eventual concurenta sovietica (Konstantin Tiolkovski si Arkadi Gaidar), sa ne indreptam privirile spre Marte. Si ce altceva vedem acolo, decat... scenarii?

1. Apollo 11 pleaca la 16 iulie 1969 cu racheta Saturn V pe o traiectorie calculata in asa fel incat sa intersecteze orbita planetei Marte. Lansarea decurge excelent, dar, doua zile mai tarziu, Michael Collins, cel ce urma sa piloteze modulul de comanda circummartian, transmite la baza mesajul alarmant ca Saturn V si-a consumat rezerva de combustibil fara sa poata inscrie nava pe orbita stabilita. NASA face public comunicatul pregatit pentru caz de esec al lansarii si deces al echipajului, care oricum nu mai are mult de trait. (Pentru cine e dispus sa vada aici rodul unei imaginatii macabre, precizez ca si in cazul controversatei descinderi pe Luna exista pregatit un comunicat de acest fel, vizandu-i pe Armstrong si Aldrin, iar in cazul mai vechi al lui Iuri Gagarin, rusii redactasera chiar doua comunicate indoliate, fata de unul singur optimist. Ceea ce e in masura sa ne convinga de faptul ca lucrurile in Cosmos nu sunt deloc simple si netede, iar cei de la bazele de lansare se pregatesc intotdeauna pentru orice.)

2.
Intrucat, din fericire, scenariul anterior a fost simulat pe computer, aratand clar limitele rachetei Saturn V in situatia transferului echipajului de pe ruta spre Luna pe una sensibil mai lunga, putem da filmul inapoi si relua lansarea. Apollo 11 pleaca doi ani mai tarziu, la 9 septembrie 1971, cu riscul de a-l face pe presedintele Kennedy sa se rasuceasca in mormant de obida, dar cu o racheta Saturn V imbunatatita, care inscrie corect expeditia pe traseul interplanetar. Trei luni trec greu, cu diverse observatii de rutina si simulari facute in modulul de comanda si in modulul martian, dar la 2 ianuarie 1972, cand planeta Marte incepuse deja sa se vada ca o luna mai mica pe cerul sumbru din hublouri, unul dintre motoarele folosite pentru corectia traiectoriei se blocheaza, fapt ce impune nevoia unei reparatii urgente. Edwin „Buzz“ Aldrin, care, in alte conditii, ar fi fost un excelent pilot de modul lunar, iese in spatiu sa efectueze reparatia si nu se mai intoarce, ratand astfel ocazia de a fi un tot atat de bun pilot de modul martian.

In aceste conditii, nava trece la o buna distanta pe langa Marte, iar in decembrie 1972, cand inclusiv stocul de alimente destinat drumului de intoarcere e pe sfarsite, comandantul Armstrong transmite spre Pamant un set de observatii asupra inelului lui Saturn, precum si convingerea ferma a echipajului ca va rata si aceasta spectaculoasa planeta. NASA reia comunicatul indoliat si-l difuzeaza pe toate canalele. Conform unui plan care s-ar fi aplicat si in cazul debarcarii nenorocoase pe Luna, comunicatiile cu nava urmeaza sa fie taiate, iar un cleric incredinteaza inca de pe acum celui Atotputernic sufletele astronautilor, asa cum se procedeaza la inmormantarile persoanelor disparute in largul oceanului.