Home » D:News » Credinta se naste in creier

Credinta se naste in creier

Credinta se naste in creier
Publicat: 10.03.2009
Cu ajutorul unei serii de intrebari pe teme religioase si mai ales al tehnicii rezonantei magnetice functionale (fMRI), un grup de cercetatori de la National Institutes of Health (Nih) din Statele Unite a reusit sa identifice zonele cerebrale ale credintei religioase.

Daca Dumnezeu exista, atunci creierul omului este “oglinda” ideala in masura sa-i reflecte imaginea. La credinciosi precum si la necredinciosi, chestiunea existentei vietii de apoi implica arii din cortexul cerebral foarte evoluate, ce sunt – ca de altfel si credinta religioasa – absente la celelalte specii.  Intreband circa 60 de voluntari daca ceea ce se intampla in lume reprezinta vointa lui Dumnezeu, cercetatorii au ajuns la concluzia ca, indiferent de raspuns, in creierul acestora se activeaza aceleasi arii din cortexul frontal, cele legate de gandirea abstracta si de luarea de decizii.

"Obiectivul nostru nu a fost sa-l gasim pe Dumnezeu in creier, ci sa intelegem ce anume se intampla la nivel cerebral atunci cand un om se gandeste la divinitate”, a explicat Giovanna Zamboni, una din cercetatoarele implicate in studiu. "Am descoperit ca persoanele necredincioase reactioneaza la intrebarile religioase intr-o maniera similara cu cei crendinciosi, adica, independent de raspunsurile date de fiecare, instrumentele intelectuale utilizate pentru a aborda tema divinitatii sunt comune tuturor oamenilor”, a precizat ea. Imaginile diferitelor portiuni din creier ale celor implicati in studiu, activate de intrebarile pe teme religioase au fost publicate in numarul de astazi al revistei Proceedings of the National Academy of Sciences (Pnas).

Sursa: La Repubblica

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Leacul pentru căderea părului, deja cunoscut din medicina chineză antică?
Leacul pentru căderea părului, deja cunoscut din medicina chineză antică?
Insula Soarelui: Ghid complet de relaxare și descoperiri culturale în Rodos (P)
Insula Soarelui: Ghid complet de relaxare și descoperiri culturale în Rodos (P)
Un singur pahar de alcool pe zi crește riscul pentru 10 tipuri de cancer, avertizează un nou studiu
Un singur pahar de alcool pe zi crește riscul pentru 10 tipuri de cancer, avertizează un nou studiu
Masa lipsă din Calea Lactee ar putea fi ascunsă într-un roi de comete interstelare
Masa lipsă din Calea Lactee ar putea fi ascunsă într-un roi de comete interstelare
Anunțul făcut de o mare companie low-cost! Ce vor primi pasagerii la bordul avioanelor?
Anunțul făcut de o mare companie low-cost! Ce vor primi pasagerii la bordul avioanelor?
Moartea împăratului care ar fi incendiat oraşul celor şapte coline
Moartea împăratului care ar fi incendiat oraşul celor şapte coline
De ce râsul este mai important pentru dezvoltarea creierului decât am fi crezut?
De ce râsul este mai important pentru dezvoltarea creierului decât am fi crezut?
Bitcoin a pierdut aproape jumătate din valoare! De ce se grăbesc investitorii să vândă?
Bitcoin a pierdut aproape jumătate din valoare! De ce se grăbesc investitorii să vândă?
Arheologii au găsit bere veche de mii de ani în apropiere de Marele Zid Chinezesc
Arheologii au găsit bere veche de mii de ani în apropiere de Marele Zid Chinezesc
Motivul simplu pentru senzația de balonare de dimineață, explicat de un nutriționist
Motivul simplu pentru senzația de balonare de dimineață, explicat de un nutriționist
Oamenii de știință au inversat anxietatea prin repararea unui mic circuit cerebral
Oamenii de știință au inversat anxietatea prin repararea unui mic circuit cerebral
O planetă demult pierdută? Un meteorit rar sugerează existența unei lumi dispărute din Sistemul Solar
O planetă demult pierdută? Un meteorit rar sugerează existența unei lumi dispărute din Sistemul Solar
Oamenii de știință au identificat un tip nou de cutremur care nu ar fi trebuit să existe
Oamenii de știință au identificat un tip nou de cutremur care nu ar fi trebuit să existe
Plantele „vorbesc” între ele? Ce au descoperit cercetătorii despre „comunicarea” dintre plante
Plantele „vorbesc” între ele? Ce au descoperit cercetătorii despre „comunicarea” dintre plante
Sistemul Solar ar fi expulzat o planetă gigantică. Unde s-ar afla acum?
Sistemul Solar ar fi expulzat o planetă gigantică. Unde s-ar afla acum?
Telescopul Hubble a surprins o galaxie uluitoare căreia îi este „furat” viitorul
Telescopul Hubble a surprins o galaxie uluitoare căreia îi este „furat” viitorul
Sindromul Paris. De ce unii turiști ajung să aibă atacuri de panică, halucinații și episoade severe de anxietate după ce ajung în orașul pe care îl idealizau
Sindromul Paris. De ce unii turiști ajung să aibă atacuri de panică, halucinații și episoade severe de anxietate după ...
Misiunea MAVEN a luat sfârșit. Sonda care a descoperit misterele planetei Marte nu mai funcționează
Misiunea MAVEN a luat sfârșit. Sonda care a descoperit misterele planetei Marte nu mai funcționează