Home » D:News » Cipul care va revoluţiona medicina şi va salva animalele de la chinurile din laboratoare

Cipul care va revoluţiona medicina şi va salva animalele de la chinurile din laboratoare

Publicat: 10.11.2012
Cipul care va revoluţiona medicina şi va salva animalele de la chinurile din laboratoare
Oamenii de ştiinţă din Statele Unite testează efectele medicamentelor noi asupra unui microcip care conţine celule vii şi care reproduce multe dintre caracteristicile unui plămân uman. Astfel de tehnologii ar putea, într-o bună zi, să ajute la îmbunătăţirea mijloacelor de testare a medicamentelor şi la reducerea numărului de animale utilizate în scopuri medicale.

În 2010, cercetătorii de la Harvard au dezvoltat o tehnologie numită „plămân pe cip” care imită funcţiile sacilor de aer (alveole), cu rolul de a transfera oxigenul printr-o membrană subţire, de la plămân în sânge. 

Pentru companiile de medicamente, tehnologia oferă o modalitate simplă prin care ar putea evalua mai bine modul în care tratamentele reacţionează asupra corpului uman. Mai mult, în cele din urmă, ea va ajuta la reducerea costurilor de creare a medicamentelor prin identificarea problemelor înainte ca tratamentele să fie testate în studii clinice. 

Acum, oamenii se ştiinţă testează plămânul artificial, folosindu-l, mai întâi, pentru a recrea edem pulmonar, o afecţiune care face ca lichidul să se scurgă sacii de aer din plămâni, şi apoi pentru tratarea bolii cu un medicament experimental. 

Dispozitivul este aproximativ de dimensiunea unui stick de memorie este format dintr-un polimer flexibil care conţine canale goale. Aceste canale sunt împărţite printr-o membrană permeabilă subţire, pe-o parte şi pe cealaltă parte de vase de sânge sau celule capilare care sunt scăldate în lichid pentru a simula fluxul sangvin. În plus, este adăugat un sistem de aspirare cu scopul de a imita modul în care se întinde ţesutul uman în timpul respiraţiei. 

Pentru el a fost tratat cu interleukina-2 sau IL-2, un medicament pentru tratarea cancerului care poate provoca edem pulmonar, o boala mortală care presupune ca plămânii să se umple cu lichid şi cheaguri de sânge. Atunci când a fost injectat în canalele de sânge din dispozitiv, medicamentul a făcut ca fluidele să se scurgă de-a lungul membranei, reducând cantitatea de volum de aer din celălalt canal. Plasma sangvină a trecut în canalele de aer şi a început să se coaguleze. Mai mult, când sistemul de aspirare a fost pornit, pentru a stimula respiraţia, procesul de scurgere a fluidelor s-a accentuat, sugerând că respiraţia poate înrăutăţi situaţia. 

„Am aflat mai multe detalii legate de mecanismele prin care operează această boală, lucru pe care nu le-am fi putut afla dacă făceam simularea pe animale”, a declarat dr. Geraldine Hamilton, coautorul studiului. 

În cele din urmă, oamenii de ştiinţă au urmărit efectele unui nou medicament numit dispozitiv de blocare TRPV4 şi au descoperit că dacă acesta este administrat înainte de expunerea la IL-2, scurgerea fluidelor poate fi prevenită.

Pentru a putea confirma aceste realizări, în paralel, specialiştii au testat medicamentul pe rozătoarele şi câini care sufereau de edem pulmonar. Aşa cum sperau oamenii de ştiinţă, testele pe animale au confirmai eficienţa chipului.  

Sursa: Reuters

Cele mai noi articole
Ce este variola maimuței și ce șanse există pentru o nouă pandemie? Tot ce trebuie să știm
Ce este variola maimuței și ce șanse există pentru o nouă pandemie? Tot ce trebuie să știm
Un nou material poate curăța aerul de benzenul toxic. Ce au descoperit cercetătorii din Irlanda?
Un nou material poate curăța aerul de benzenul toxic. Ce au descoperit cercetătorii din Irlanda?
Pierdut sau dispărut? Un studiu arată că existența a peste 500 de specii de animale rămâne incertă
Pierdut sau dispărut? Un studiu arată că existența a peste 500 de specii de animale rămâne incertă
„Dezastrul din latrină” sau cum s-au înecat aproape 100 de nobili în excremente umane
„Dezastrul din latrină” sau cum s-au înecat aproape 100 de nobili în excremente umane
Delfinii își tratează problemele pielii folosind corali. Cercetătorii, surprinși de ultimele descoperiri
Delfinii își tratează problemele pielii folosind corali. Cercetătorii, surprinși de ultimele descoperiri
Cele mai proaste obiceiuri care îți distrug imunitatea și te fac vulnerabil în fața virusurilor
Cele mai proaste obiceiuri care îți distrug imunitatea și te fac vulnerabil în fața virusurilor
Colagenul, secretul pentru tinerețea veșnică? Iată care sunt principalele beneficii
Colagenul, secretul pentru tinerețea veșnică? Iată care sunt principalele beneficii
Sănătatea înainte de toate! Combinația perfectă pentru o sănătate de fier: Cătină cu miere
Sănătatea înainte de toate! Combinația perfectă pentru o sănătate de fier: Cătină cu miere
Exercițiile fizice intense din timpul unei diete pot reduce poftele de alimente nesănătoase
Exercițiile fizice intense din timpul unei diete pot reduce poftele de alimente nesănătoase
Test de cultură generală. În ce țară se află legendarul oraș Machu Picchu?
Test de cultură generală. În ce țară se află legendarul oraș Machu Picchu?
Planetele sistemelor stelare binare ar putea găzdui forme de viață extraterestră
Planetele sistemelor stelare binare ar putea găzdui forme de viață extraterestră
Microsoft va ajuta Ucraina să documenteze crimele de război comise de ruși
Microsoft va ajuta Ucraina să documenteze crimele de război comise de ruși
Supremația navală, visul lui Petru cel Mare (DOCUMENTAR)
Supremația navală, visul lui Petru cel Mare (DOCUMENTAR)
Google Street View a împlinit 15 ani. Ce noutăți au fost aduse?
Google Street View a împlinit 15 ani. Ce noutăți au fost aduse?
„Procesul maimuţei”. Un profesor a ajuns în faţa judecătorilor pentru că l-a predat pe Darwin
„Procesul maimuţei”. Un profesor a ajuns în faţa judecătorilor pentru că l-a predat pe Darwin
Muzeul Național de Istorie găzduiește proiecția filmului documentar „Regele Mihai: Drumul spre casă”
Muzeul Național de Istorie găzduiește proiecția filmului documentar „Regele Mihai: Drumul spre casă”
Fosilele dinozaurului care au inspirat fioroșii Velociraptori din Jurassic Park, vândute la licitație
Fosilele dinozaurului care au inspirat fioroșii Velociraptori din Jurassic Park, vândute la licitație
Vladimir Putin ar fi scăpat de o tentativă de asasinat în urmă cu două luni
Vladimir Putin ar fi scăpat de o tentativă de asasinat în urmă cu două luni