Home » D:News » Opt moduri prin care poţi să te răcoreşti vara asta chiar dacă nu ai aer condiţionat

Opt moduri prin care poţi să te răcoreşti vara asta chiar dacă nu ai aer condiţionat

Opt moduri prin care poţi să te răcoreşti vara asta chiar dacă nu ai aer condiţionat
Publicat: 03.07.2013
A venit vara şi chiar dacă am avut parte de ceva zile ploioase, este destul de evident că zilele caniculare nu ne vor mai evita pentru mult timp. Temperaturile extrem de ridicat ne expun la multe pericole precum deshidratarea, transpiraţia abundentă şi senzaţii de leşin.

Mai jos am vă prezentăm o listă cu o serie de idei care să ajute să vă protejaţi de caniculă, chiar şi atunci când nu aveţi aer condiţionat. 

1. Folosiţi congelatorul

Nu uitaţi că nu numai apa poate fi îngheţată în congelator. Pe lângă faptul că puteţi pune frunze de mentă sau feliuţe mici de lămâie în tava pentru făcut gheaţă înainte de a turna apa, aţi putea să congelaţi direct fructe precum struguri, ananas etc pentru a vă asigura o gustare răcoroasă şi sănătoasă. De asemenea, tot în congelator puteţi lăsa pentru câteva minute un prosopel pe care să îl utilizaţi înainte de culcare. 

2. Luaţi o pauză de la gătit

Cuptorul sau plita pentru gătit încălzesc casa. De aceea poate că ar trebui ca în zilele călduroase să optaţi pentru „răcituri” şi să lăsaţi gătitul pentru atunci când se va mai răcori un pic. 

3. Creaţi-vă propriul are condiţionat

Pentru acest lucru aveţi nevoie de un ventilator, un bol, apă rece şi gheaţă. Puneţi apa şi gheaţa într-un bol pe care să îl aşezaţi în faţa ventilatorului. Astfel, ventilatorul va împinge tot aerul rece în încăpere. 

4. Mergeţi să vedeţi un film

Dacă nu sunteţi la serviciu, acolo unde probabil că există aer condiţionat, atunci sigur ar fi bine ca ora prânzului să vă prindă într-o sală de cinema. În acest fel nu numai că vă veţi feri de razele arzătoare ale soarelui, dar vă veţi şi răcori, având în vedere că sălile de cinema sunt dotat cu aer condiţionat. 

5. Consumaţi porţii de mâncare mai mici

Digerarea porţiile mari, bogate în proteine, consumă mult din energia din corp, lucru care ne face să ne simţim şi mai obosiţi şi fără chef. Pentru a ne menţine nivelul de energie, ar trebui ca între mese, atunci când ni se face foame, să consumăm câteva migdale sau frunze îngheţate. 

6. Localizaţi-vă punctele unde se simte pulsul

Încheieturile, gâtul sau fruntea sunt câteva puncte unde se simte pulsul. În aceste zone, vasele de sânge sunt aproape de piele şi prin urmare ele se vor răci imediat ce aplicăm comprese cu apă rece în aceste locuri. 

7. Mâncaţi alimente condimentate

Deşi pare ciudat, mâncărurile picante ne ajută să facem faţă caniculei. Căldura provocată de consumul de alimente picante ne face să transpirăm şi deci să ne răcim în mod natural corpul. 

8. Evitaţi consumul de alcool

Berea rece este tentantă, mai ales pe plajă, însă consumul de alcool deshidratează corpul tocmai pentru că ne determină să urinăm des. Vinul şi cafeaua cu gheaţă au şi ele un efect similar. Prin urmare, pentru a face faţă cu vine caniculei şi a ne simţi hidrataţi ar trebui să ne bazăm în continuare pe apă. 

Sursa: Business Insider

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase