Home » D:News » Cine a fost Eugène Viollet-le-Duc, personajul sărbătorit astăzi de Google?

Cine a fost Eugène Viollet-le-Duc, personajul sărbătorit astăzi de Google?

Publicat: 27.01.2014
Google şi-a modificat logoul pentru a marca 200 de ani de la naşterea arhitectului francez Eugène Viollet-le-Duc, renumit mai ales pentru restaurarea edificiilor medievale.

Eugène-Emmanuel Viollet-le-Duc, născut la data de 27 ianuarie 1814, în Paris, Franţa, şi decedat la data de 17 septembrie 1879, în Lausanne, Elveţia, a fost unul dintre cei care au pus bazele arhitecturii moderne. Lucrarea sa „Entretiens sur l’architecture” (1863) i-a influenţat direct pe mulţi dintre arhitecţii curentului „Art nouveau”.

Viollet-le-Duc a fost elevul celebrului arhitect Achille Leclère, dar a fost inspirat în cariera sa de arhitectul Henri Labrouste. În 1836 a călătorit în Italia, unde a petrecut 16 luni studiind arhitectura. Întors în Franţa a fost atras, în mod irevocabil, de arhitectura gotică, J.-B. Lassus fiind cel care l-a iniţiat pe Viollet-le-Duc în arhitectura medievală, odată cu lucrarea de restaurare a bisericii Saint-Germain-l’Auxerrois, în 1838.

La începutul anilor 1840, Viollet-le-Duc a lucrat împreună cu Lassus la restaurarea capelei Saint-Chapelle din Paris şi, în 1844, cei doi arhitecţi au fost aleşi pentru restaurarea catedralei Notre-Dame din Paris, precum şi pentru construirea unei noi sacristii în stil gotic. De asemenea, o realizare importantă a fost restaurarea, în 1846, a bisericii Saint-Denis. După 1848, Eugène Viollet-le-Duc s-a asociat cu Service des Édifices Diocésains, supraveghind restaurarea a numeroase clădiri medievale, cele mai importante fiind Catedrala din Amiens (1849), fortificaţiile din Carcassonne (1852) şi biserica Saint-Sernin din Toulouse (1862).

Despre Viollet-le-Duc se poate spune că a dominat teoriile de restaurare arhitecturală ale secolului al XIX-lea. Scopul său iniţial a fost de a restaura în stilul original, dar la ultimele sale lucrări a adăugat, adesea, elemente de design propriu. Arhitecţii şi restauratorii secolului al XX-lea au criticat sever aceste reconstrucţii fanteziste.

Viollet-le-Duc a scris două enciclopedii care conţin informaţii structurale exacte şi analize extinse de design: „Dictionnaire raisonné de l’architecture française du XIe au XVIe siècle” (1854 -1868) şi „Dictionnaire raisonné du mobilier français de l’époque carlovingienne à la Rénaissance” (1858-1875). Alte lucrări importante ale lui Viollet-le-Duc sunt „L’Art russe” (1877) şi „De la décoration appliquée aux édifices” (1879).

Google îşi schimbă logoul ocazional, pentru a serba un anumit eveniment major sau o personalitate care a schimbat lumea.

Sursa: Mediafax

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase