Home » D:News » O prostituată din China a raportat medicilor un caz de ”penis captivus”. Ce s-a întâmplat cu clientul ei – VIDEO

O prostituată din China a raportat medicilor un caz de ”penis captivus”. Ce s-a întâmplat cu clientul ei – VIDEO

Publicat: 06.02.2016
În trecut, mai multe relatări de acest fel au dus la adevărate tragedii, culminând cu sinuciderea unor tineri din Varşovia, în 1920.

De curând, în China a fost raportat un nou caz de penis captivus. Este vorba de o prostituată, care a rămas ataşată de clientul ei, în timpul actului sexual. Văzându-se în această situaţie, femeia a apelat la serviciile ambulanţei, susţinând că bărbatul în vârstă, alături de care se afla, a decedat.

Fenomenul „penisului captiv” (penis captivus) a fost descris în numeroase lucrări ştiinţifice. Printre autorii acestora se numără şi sexologul britanic John Dean, care susţine că acest proces poate avea loc în timpul copulaţiei şi se manifestă prin blocarea penisului în interiorul vaginului.

„În timpul orgasmului, muşchii pelvieni ai femeii se contractă în mod constant. În acest timp, partea superioară a penisului afltat în interiorul vaginului se măreşte în dimensiuni. Apare, astfel, posibilitatea ca acesta organul sexual al bărbatului să rămână blocat şi să nu mai poată fi extras decât pe cale chirurgicală. În mod normal, după orgasm, muşchii vaginali se relaxează, sângele care irigă vasele sangvine ale penisului se retrage, iar penisul poate fi retras”, susţine John Dean.

În trecut, mai multe relatări de acest fel au dus la adevărate tragedii, culminând cu sinuciderea unor tineri din Varşovia, în 1920. Cei doi nu au suportat ruşinea, după ce presa a scris despre cazul lor.

Cum multe incidente aveau loc in cazul unor relaţii ilicite, grăbite, într-un manual de ginecologie din 1933, medicul Walter Stoeckel susţinea că fenomenul are loc doar în asemenea cazuri, din cauza stresului, care duce la spasme vaginale involuntare.

Nu este o regulă, dar este adevărat că multe cazuri au inclus persoane care îşi înşelau partenerul. Din acest motiv, mai ales în Africa, a apărut teoria conform căreia fenomenul are loc din cauza unui blestem aruncat asupra infidelilor.

De cele mai multe ori, penis captivus durează doar câteva secunde. Glumind, John Dean spune că îi înţelege insă pe cei care, trezindu-se deodată în această situaţie delicată, simt că parcă ar fi trecut o veşnicie.

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase