Home » D:News » 5 stări care se pot declanşa după orgasm

5 stări care se pot declanşa după orgasm

Descopera 05.29.2017
De cele mai multe ori, orgasmul este asociat cu plăcerea. Cu toate astea, multora dintre noi le poate induce anumite stări, cum ar fi oboseală severă, strănut sau chiar halucinaţii. Toate aceste au fost catalogate drept fenomene adiacente orgasmului, dar total neobişnuite.

Un orgasm obişnuit poate provoca în organism o serie de senzaţii, cum ar fi creşterea ritmului cardiac şi înroşirea feţei. Efectele psihologice ale unui orgasm pot include sentimente de fericire, dragoste, dar şi unele senzaţii ciudate, scrie Gândul.

Halucinaţii

Femeile care au susţinut că au avut halucinaţii au asemănat asta cu experienţa unui zbor, arată un studio făcut în Turcia.

20% dintre ele au avut impresia că au pătruns într-o lume total diferită de cea pe care o ştiau, iar 75% au simţit că şi-au părăsit corpul.

Anxietate

Momentele de după o partidă amoroasă pot include slăbiciune, melancolie, depresie, anxietate şi agitaţie. Simptomele pot apărea la o oră după sex, chiar dacă cei doi au o relaţie de lungă durată. Un studiu din 2011 a relevat că unul din trei studenţi  a prezentat cel puţin o dată un simptom al disforiei postcoitale. Plânsul poate fi un relex biologic al orgasmului, dar  şi sentimentul de singurătate care poate încerca o femeie la sfârşitul momentelor de intimitate.

Slăbiciune

Starea de slăbiciunea care se poate simţi odată cu orgasmul se numeşte orgasmolepsie.De obicei, apare şi cu anumite tulburări ale somnului. Primul caz a fost raportat în 1928. În general, simptomele durează sub 30 de secunde şi pot include o pierdere completă a controlului muscular.

 Cefalee

Durerile de cap sunt induse de orgasm şi pot avea drept cauză adrenalina care se instalează la sfârşitul actului.

Strănut

Unii oameni strănută după un orgasm pentru că  o parte din sistemul nervos parasimpatic se activează în timpul sexului. În 1972 un bărbat de 59 de ani a dezvoltat un strănut sever după un orgasm. Acest lucru a durat un deceniu.

Cele mai noi articole
Creșterea în greutate este cauzată de anumite alimente, nu de mâncatul în exces. Rezultatele unui studiu
Creșterea în greutate este cauzată de anumite alimente, nu de mâncatul în exces. Rezultatele unui studiu
Christopher Nolan va regiza un film despre Oppenheimer, „tatăl bombei atomice”
Christopher Nolan va regiza un film despre Oppenheimer, „tatăl bombei atomice”
Pfizer: Vaccinul anti-COVID la copiii de peste 5 ani este sigur
Pfizer: Vaccinul anti-COVID la copiii de peste 5 ani este sigur
Unul dintre cele mai CONTROVERSATE asasinate din istoria României. De ce a fost ucis Armand Călinescu
Unul dintre cele mai CONTROVERSATE asasinate din istoria României. De ce a fost ucis Armand Călinescu
Bitcoin este în scădere din cauza temerilor cu privire la mediu
Bitcoin este în scădere din cauza temerilor cu privire la mediu
Vremea în următoarele săptămâni. Temperaturi în scădere și perioade cu ploi
Vremea în următoarele săptămâni. Temperaturi în scădere și perioade cu ploi
Lavă înaltă de 15 metri, aruncată de vulcanul de pe insula spaniolă La Palma. Mii de persoane, evacuate
Lavă înaltă de 15 metri, aruncată de vulcanul de pe insula spaniolă La Palma. Mii de persoane, evacuate
Un celebru templu hitit va fi excavat. Ce caută arheologii
Un celebru templu hitit va fi excavat. Ce caută arheologii
A fost descoperit mormântul unui rege urartian îngropat cu patru cai
A fost descoperit mormântul unui rege urartian îngropat cu patru cai
Cum au ajuns cercetătorii să elibereze accidental fluturi infectați de viespi parazitare
Cum au ajuns cercetătorii să elibereze accidental fluturi infectați de viespi parazitare
Cercetătorii au creat o simulare cu întregul Univers pe care o putem chiar descărca sau explora online
Cercetătorii au creat o simulare cu întregul Univers pe care o putem chiar descărca sau explora online
Cercetătorii au descoperit specii marine cu diformități asociate unei deversări de petrol din 2010
Cercetătorii au descoperit specii marine cu diformități asociate unei deversări de petrol din 2010
Metoda prin care oamenii de știință vor să răcorească Pământul
Metoda prin care oamenii de știință vor să răcorească Pământul
Care este cel mai vechi sit arheologic cunoscut din lume? Dilemele cercetătorilor
Care este cel mai vechi sit arheologic cunoscut din lume? Dilemele cercetătorilor
Întâlnire cu un urs în inima pădurii. Un angajat Romsilva a filmat momentul
Întâlnire cu un urs în inima pădurii. Un angajat Romsilva a filmat momentul
Impact uriaș pe Jupiter. Ceva a explodat în atmosferă, iar momentul a fost surprins de astronomi amatori
Impact uriaș pe Jupiter. Ceva a explodat în atmosferă, iar momentul a fost surprins de astronomi amatori
Un eveniment masiv de „înflorire” a fitoplanctonului, cauzat de incendiile de vegetație din Australia
Un eveniment masiv de „înflorire” a fitoplanctonului, cauzat de incendiile de vegetație din Australia
O nouă reușită pentru SpaceX și zborul spațial comercial. Ce a făcut echipajul Inspiration4 timp de trei zile pe orbita Pământului
O nouă reușită pentru SpaceX și zborul spațial comercial. Ce a făcut echipajul Inspiration4 timp de trei zile pe orbita ...