Home » D:News » Este supervulcanul din Italia pe punctul de a erupe? Cercetătorii au descoperit sursa magmei din Campi Flegrei

Este supervulcanul din Italia pe punctul de a erupe? Cercetătorii au descoperit sursa magmei din Campi Flegrei

Este supervulcanul din Italia pe punctul de a erupe? Cercetătorii au descoperit sursa magmei din Campi Flegrei
Publicat: 20.09.2017
Ultima erupţie a vulcanului Campi Flegrei a avut loc în 1538, dar cercetătorii avertizează că fenomenul se poate repeta în scurt timp. Recent, specialiştii au descoperit prima dovadă reală a ''zonei fierbinţi'' care ar putea alimenta vulcanul. Deşi nu se cunoaşte încă momentul în care va avea loc următoarea erupţie, aceştia avertizează că vulcanul a devenit mult mai periculos.

Campi Flegrei este un supervulcan din apropierea oraşului Napoli care a fost relativ inactiv din anul 1980. Mail Online relateaază că, în prezent, cercetătorii din cadrul Universităţii din Aberdeen au detectat zona de unde provin materialele încinse care alimentează caldera supervulcanului

Cercetarea furnizează un punct de referinţă care ar putea ajuta la prezicerea viitoarelor erupţii. Dr. Luca De Siena, principala cercetătoare din cadrul studiului, a declarat: ”Una dintre întrebările care ne intriga până în prezent se referea la zona în care este localizată magma de sub calderă, iar studiul nostru furnizează primele dovezi privind existenţa acestei acumulări sub oraşul Pozzuoli.”

”Deşi aceasta este zona în care probabil se află una dintre pungile cu magmă, ar putea fi de asemenea fluidul încins aflat deasupra unui depozit cu magmă, localizat la o adâncime mult mai mare,” a adăugat autorul studiului. 

Studiul sugerează că magma nu a reuşit să iasă la suprafaţă în 1980  datorită prezenţei unei formaţiuni din roci aflată la 1-2 km adâncime. Astfel că activitatea seismică scăzută din ultima perioadă face ca zona să devină mult mai periculoasă din cauza acumulării tensiunii din zonă. 

În cazul în care ar avea loc o erupţie ar afecta 360.000 de persoane care trăiesc în zona calderei, dar şi populaţia de aproximativ un milion de persoane din Napoli

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: 

 
 
 
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase