Prima pagină D:News

Expoziţia Eroi de război în portrete de Centenar, la Muzeul Satului din Bucureşti

Razvan Tupa | 11.20.2018 | ● Vizualizări: 22
Foto: arhiva     + zoom
Galerie foto (1)

Expoziţia-concept "Eroi de Război - 100 de portrete" prezintă la Muzeul Naţional al Satului din Bucureşti, în perioada 20 noiembrie - 30 ianuarie 2019, 100 de personaje care au crezut în idealul naţional şi au contribuit la trasarea României Mari, al cărei centenar este marcat anul acesta.

Prin acest proiect, muzeul fondat imediat după Marele Război de Dimitrie Gusti, întemeietorului Şcolii Sociologice de la Bucureşti, îşi propune, ca o continuare a cercetării în teren a echipelor lui, să prezinte, în special tinerei generaţii, dar nu numai ei, 100 de personaje care au crezut în idealul naţional, au luptat pentru el, s-au sacrificat şi cu sângele lor au trasat graniţele României Mari, se arată într-un comunicat, scrie Mediafax.
 
"Cele 100 de portrete de eroi aparţin ţăranilor, învăţătorilor, preoţilor, medicilor, infirmierelor, artiştilor, ziariştilor, politicienilor, basarabenilor, bucovinenilor, transilvănenilor şi nu-i puteam omite pe eroii veniţi de la sute şi mii de kilometri distanţă să ajute poporul român aflat pe marginea prăpastiei istoriei: voluntarii sârbi, Misiunea Militară Franceză şi Misiunea Crucii Roşii Americane", explică realizatorii proiectului.
 
Alături de portretele eroilor, în expoziţie vor fi prezentate obiecte de acum o sută de ani folosite fie în spitalele de campanie, fie de preoţii mobilizaţi, fie de ţăranii care şi-au abandonat familiile şi gospodăriile şi au plecat voluntari pe front.
 
"Bordeiul lor a fost transformat în post de comandă, casele au rămas în voia sorţii, învăţătorii au devenit partizani, preoţii, medici ai sufletelor soldaţilor, iar artiştii mobilizaţi pe front au surprins în lucrările lor toată grozăvia războiului şi a refugiului. În 1914, România avea o populaţie de 7,7 milioane de locuitori, din care 5 milioane erau ţărani. Ei sunt cei care au luptat în zdrenţe şi opinci pentru dezrobirea fraţilor lor români de dincolo de graniţe, fie că era vorba despre cei din Basarabia, Bucovina sau Transilvania. Pe 9 decembrie 1916, regele Ferdinand afirmă într-un discurs la deschiderea noii sesiuni parlamentare: «Să spunem ţăranului că luptând pentru unitatea naţională el lupta totodată pentru dezrobirea lui politică şi economică. Vitejia lui ii da drepturi şi mai mari asupra pământului pe care îl apară şi ne impune mai mult că oricând datoria că la sfârşitul războiului să infaptuim reformele agrare şi electorale, pe temeiul cărora această adunare constituţională a fost aleasă»", notează curatorii.
 
Vernisajul expoziţiei "Eroi de Război - 100 de portrete" are loc marţi, de la ora 17.00, la sala Gheorghe Focşa din Muzeul Naţional al Satului din Bucureşti. Vor participa Ioan-Aurel Pop, preşedintele Academiei Române, academicieni, diplomaţi, Ciprian Olinici, reprezentanţi ai Patriarhiei, istorici de artă, reprezentanţi ai Ministerului Apărării Naţionale, dar şi urmaşi ai celor ce au luptat la Mărăşeşti şi Oituz.