Home » D:News » Pe ce loc se află România în clasamentul mondial al generozităţii. Ce trage ţara în jos

Pe ce loc se află România în clasamentul mondial al generozităţii. Ce trage ţara în jos

Pe ce loc se află România în clasamentul mondial al generozităţii. Ce trage ţara în jos
Publicat: 31.12.2018
România se află abia pe locul 102 din 144 de ţări în ediţia de anul acesta a clasamentului mondial al generozităţii, care a fost realizat de fundaţia londoneză Charities Aid Foundation.

Cea de-a noua ediţie a CAF World Giving Index a folosit date obţinute în perioada 2013 – 2017, pornind de la proporţia de cetăţeni dintr-o ţară care au anunţat că au ajutat un străin, au donat bani şi au participat la acţiuni de voluntariat în cursul lunii care a precedat răspunsurile la chestionarul fundaţiei, scrie Mediafax.

În 2018, pe primul loc se află Indonezia,ţară care anul trecut s-a clasat pe locul al doilea, cu mai mult de jumătate dintre răspunsuri (59%) indicând deschiderea spre ajutarea concetăţenilor.

Topul este completat de Australia, Noua Zeelandă şi Statele Unite ale Americii, cu 58%.

România, cu 27%, se situează pe locul 102 din cele 144 de ţări.

România a punctat bine la secţiunea dedicată ajutării necunoscuţilor (54%), iar numai în funcţie de acest parametru, ţara se clasează pe locul 56. Dacă, în ceea priveşte donaţiile în bani, românii s-au arătat destul de prezenţi, 20% declarând că au oferit diverse sume străinilor, în ceea ce priveşte implicarea în activităţi de muncă voluntară, România a ieşit la coada clasamentului, pe locul 139.

Locul ocupat la această secţiune a fost adus de un procent de numai 6% de răspunsuri pozitive la interogaţia privind voluntariatul.

„Am realizat CAF World Giving Index în ultimii nouă ani pentru că este foarte greu să îţi faci o imagine în alt mod cu privire la nivelul generozităţii în diferite ţări”, spune John Low, director executiv al Charities Aid Foundation.

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase