Home » D:News » Cum va sprijini Facebook presa în timpul crizei COVID-19

Cum va sprijini Facebook presa în timpul crizei COVID-19

04.01.2020
Cum va sprijini Facebook presa în timpul crizei COVID-19
Compania Facebook donează încă 100 milioane de dolari pentru a sprijini presa în timpul crizei, primii bani urmând să ajungă în 50 de redacţii din SUA şi Canada.

Facebook Inc. a anunţat, luni, că va investi încă 100 milioane de dolari pentru a sprijini presa, în plină criză generată de COVID-19, transmiteThe Hollywood Reporter.

Donaţia companiei presupune 25 milioane de dolari sub forma unui grant de urgenţă pentru presa locală, prin Facebook Journalism Project.

Restul de 75 de milioane de dolari sunt destinate cheltuielilor de marketing „pentru a vira bani organizaţiilor de presă din lume”.

Primii bani vor fi distribuiţi către 50 de redacţii din SUA şi Canada.

„Industria presei funcţionează în condiţii extraordinare pentru a menţine oamenii informaţi în timpul pandemiei de COVID-19. Într-o perioadă în care este nevoie de jurnalism mai mult decât niciodată, veniturile din publicitate scad din cauza impactului asupra economiei pe care îl are coronavirusul. Jurnaliştii locali sunt afectaţi deosebit de mult, chiar dacă oamenii apelează la ei pentru informaţii esenţiale pentru ca prietenii, familiile şi comunităţile să fie în siguranţă”, a declarat Facebook, potrivit sursei citate.

Facebook a anunţat recent că donează 300 de milioane de dolari jurnaliştilor din lume „prin programe şi parteneriate diverse şi incluzive”.