Home » D:News » Elon Musk s-a autodeclarat „imperatorul planetei Marte”. Ce înseamnă asta cu adevărat

Elon Musk s-a autodeclarat „imperatorul planetei Marte”. Ce înseamnă asta cu adevărat

Publicat: 17.04.2021

Elon Musk, directorul executiv al SpaceX și Tesla, uimește din nou cu o nouă afirmație bizară.

Luna trecută, Musk a susținut că el este „Tehnoregele Tesla” (Technoking of Tesla), un titlu în mare pare fără sens. Acum, miliardarul excentric s-a autodescris drept „imperatorul planetei Marte” pe pagina oficială de Twitter.

În modul caracteristic, nimic special nu pare să fi determinat decizia lui Musk și este oarecum neclar la ce anume se referă miliardarul. Imperator este o denumire care de obicei indică un titlu militar onorific pentru generalii romani care câștigau victorii importante. Provenind din limba latină, „imperator” (impero) însemna „a comanda” sau „a mobiliza”. La acea vreme, în Roma Antică,  imperator mai putea însemna și comandantul suprem al unei armate sau flote.

Va impune SpaceX legea marțială pe Marte?

Așadar, oare Elon Musk sugerează că va prelua controlul asupra Planetei Roșii? Va impune SpaceX, compania sa, legea marțială? Orice este posibil atunci când vine vorba despre această persoană extrem de nestatornică.

Schimbarea biografiei de pe Twitter mai poate fi și o referire la filmul de acțiune „Mad Max: Fury Road” din 2015, în care actrița Charlize Theron a interpretat-o pe Imperator Furiosa, un personaj din Australia post-apocaliptică.

Poate că explicația este, de fapt, mai simplă de atât. Ambițiile lui Musk cu racheta Starship de la SpaceX depășesc orice limită, iar miliardarul a sugerat că o mie astfel de rachete ar putea permite omenirii să se stabilească permanent pe planeta Marte.

Mult prea devreme ca Musk să se poată declara împăratul planetei Marte

Până la urmă, de-a lungul anilor am învățat că nu trebuie să îl luăm niciodată prea în serios pe Musk. Există o șansă reală ca noua biografie de pe Twitter să fie rezultatul unei stări de plictiseală, scrie Futurism.

De asemenea, este mult prea devreme ca Musk să se poată declara împăratul planetei Marte. Prototipurile companiei sale pentru racheta Starship încă nu au ajuns pe orbită și nici nu au reușit deocamdată să aterizeze fără să explodeze.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Jeff Bezos și Elon Musk conduc topul miliardarilor întocmit de Forbes

Elon Musk: Tesla poate fi cumpărată cu bitcoin

Elon Musk a anunțat când vor ajunge pe Marte rachetele Starship

Câte ore doarme Elon Musk pe noapte? „Am încercat mai puțin, dar apoi scade productivitate”

Ioana Scholler
Ioana Scholler
Ioana s-a alăturat echipei DESCOPERĂ.ro în 2020, fiind atrasă de subiecte ce țin de știință, istorie și natură. Ioana și-a finalizat studiile de licență în Manchester, Marea Britanie, acolo unde a studiat Jurnalism Multimedia, și studiile de masterat în Media, Comunicare Publică și ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase